Asta-i muzica ce-mi place!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Văzut la mai bine de 7 luni de la premieră, adică după ce Nicoleta Hâncu, excelenta interpretă a lui Elmire şi-a adjudecat pe bună dreptate premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, spectacolul cu Tartuffe, şi după, dar şi de Molière, regizat de Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis din Bucureşti, are pentru mine semnificaţia unei extrem de utile, dar şi de benefice recuperări.

Felul în care regizorul, scenografa Adriana Grand şi echipa lor de actori se apropie de una dintre cele mai cunoscute, mai studiate, mai discutate de istorici şi de exegeţi literari, mai înscenate scrieri ale marelui clasic mi se pare exemplar. Nu fiindcă montarea s-ar dori una de tip lecţie, nu pentru că directorul de scenă şi cei ce s-au asociat proiectului ar intenţiona să arate că aşa şi doar aşa s-ar mai putea monta azi în chip interesant  şi râzăreţ o scriere monument. Nu. Cred că lui Victor Ioan Frunză nu îi plac lecţiile, vreau să spun datul de lecţii, ci pe plac îi este cercetarea. Iar Tartuffe la Teatrul Metropolis este un spectacol-cercetare, aşa cum au fost Furtuna, Familia Tót sau Scene din  viaţa insectelor la Centru Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu” din Bucureşti.

Tocmai de aceea Victor Ioan Frunză, ajutat , din câte se pare de tânărul actor Adrian Nicolae, a întocmit propriul  lui scenariu de spectacol. Unul ce concentrează la maximum piesa lui Molière. E vorba despre un  concentrat care nu le mai dă satisfacţie istoricilor literari ce par a nu obosi niciodată tot invocând faptul că Tartuffe nu apare decât în actul al treilea şi, cu toate acestea, Orgon şi Doamna Pernelle sunt demult, vorba lui Genette, entartuffiés. Însă, spre a nu-I lăsa chiar sur leur soif pe profesioniştii istoriei literare, regizorul le oferă o compensaţie. Prima apariţie a lui Tartuffe şi a remarcabilului interpret al acestuia, George Costin, se consumă undeva într-un plan îndepărtat al scenei (spaţiul scenic e decupat în trei de excelenta scenografie a Adrianei Grand), e fără cuvinte, dar cu sunet de toacă. Asta-i muzica ce-mi place! pare a spune la un moment dat, tot fără cuvinte, printr-un dans spasmodic Orgon, rol în care Sorin Miron are o evoluţie impecabilă. Acompaniamentul de toacă şi zgomotul produs de hârtia folosită în final când totul se ambalează pentru ca Tartuffe şi adjutantul său Laurent (Mădălin Bradea) să intre în posesia definitivă a casei lui Orgon sunt unicele comentarii “muzicale” din spectacol.

Regizorul  lasă în schimb, şi până la un anumit moment lasă să se răsfeţe în deplină libertate, muzica versului clasic. Şi- surpriză!- rostirea acestuia nu le pune nici un fel de probleme nu doar Adelei Mărculescu, merituoasa interpretă a lui Pernelle (momentul din final e savuros jucat de actriţă), în al cărei palmares figurează multe roluri din marele repertoriu, dar nici mai tinerilor ei colegi, celor deja menţionaţi alăturîndu-li-se Adrian Nicolae (Damis), Irina Bucescu (Marianne) şi Elena Ghimpeţeanu (Filipote). Numai că, pe neaştepate, “poezia” şi cadenţa alexandrinului sunt scurtcircuitate de vorbe transferate din cotidianul nostru condimentat de comentarii şi aluzii pipărate.

Nu, nu cred că serveşte la nimic să încerci să aproximezi în care timp, în care deceniu anume a transferat Victor Ioan Frunză acţiunea concentrată şi necenzurată, necompletată de finaluri fericite acum  eliminate ale textului lui Molière. Costumaşele cu volane şi tocă ale lui Pernelle sunt, de altminteri, cumva contrazise de cele purtate cu rafinată eleganţă de Nicoleta Hâncu ori de Irina Bucescu sau de hainele din piele cu care sunt înveşmântaţi Sorin Miron, Adrian Nicolae ori Andrei Huţuleac. Minciuna, impostura, cupiditatea, excesiva frenezie a simţurilor ca şi traficarea acestora, naivitatea, prostia sunt boli mereu de actualitate ale omenirii. Drept pentru care ele se mai etalează o dată într-o bufonadă riguros controlată, niciodată cenzurată, dar nici murdar exploatată ( a se vedea şi a se savura scena din prefinal dintre Elmire şi Tartuffe, cu Orgon ascuns sub masă) în spectacolul de la Metropolis. Care încă o dată atrage atenţia asupra talentului a doi mari creatori (ce să fac, asta e, Adriana Grand şi Victor Ioan Frunză nu vor scăpa niciodată de “blestemul” norocos al binomului !). Un talent împărtăşit  cu actorii şi care astfel potenţat ne e împărtăşit şi nouă, spectatorilor. Ba chiar şi criticilor.  

Teatrul METROPOLIS din Bucureşti- TARTUFFE de Molière; Versiunea scenică şi regia artistică: Victor Ioan Frunză; Scenografia: Adriana Grand; Cu: Adela Mărculescu, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu, Adrian Nicolae, Irina Bucescu, Andrei Huţuleac, George Costin, Mădălin Bradea, Elena Ghimpeţeanu; Data reprezentaţiei: 4 iunie 2014

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite