Beijing Dance Academy prezintă comorile folclorice din China pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolul de dans „Comori folclorice din China” (”Folk Treasures of China”), va fi prezentat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, joi, 19 ianuarie, de la orele 19.00.

Producţie a Beijing Dance Academy, instituţie de învăţământ superior de dans din China, fondată în 1954, evenimentul este organizat cu ocazia Anului Nou Chinezesc, Anul Cocoşului de Foc şi prefaţează sezonul chinezesc de excepţie din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, 2017.

„Comori folclorice din China” reprezintă o colecţie de muzică şi dans tradiţionale chinezeşti, care încorporează atât moştenirea culturală clasică, cât şi dezvoltarea acesteia în contemporan. Reprezentaţia conţine douăsprezece momente ce îmbină formele tradiţionale de dans din mai multe zone ale Chinei, dar şi regiuni din Tibet, Mongolia, Coreea, acompaniate de acordurile instrumentelor muzicale tradiţionale.
Temele abordate acoperă o paletă largă de emoţii, de la dragostea dintre un bărbat şi o femeie, până la dinamicele dansuri războinice, de la cântece sacre, la sărbători în cinstea naturii şi recoltei.
Performance-ul se bazează pe o puternică componentă teatrală, actorii-dansatori transmiţând întreaga emoţie prin mişcare, mimică şi voce, în dorinţa de a împărtăşi spectatorilor bogata moştenire culturală a regiunilor din estul Asiei.

image

Pentru a uni sferele dansului cu cele ale creativităţii, reprezentanţii Beijing Dance Academy au vizitat multe oraşe, şi au cerut ajutorul localnicilor. Studenţii au învăţat cele mai răspândite dansuri, cântece, şi secvenţe muzicale de percuţie, au ascultat poveşti şi legende din folclor şi au experimentat culturile unice ale diferitelor regiuni. Unele cântece populare sunt interpretate în spectacol chiar de către actori.
Întreaga producţie este bazată pe caracteristici teatrale moderne. În timp ce dificultatea jocului creşte, actorii profesionişti îşi împing limitele corporale cât se poate de mult. Ei nu numai că restaurează dansurile şi muzica, dar le aduc şi un omagiu.

Departamentul de dans etnic şi popular chinezesc funcţionează în cadrul Beijing Dance Academy şi oferă programe de licenţă şi masterat în dans, recunoscute la nivel naţional. Un scop major al programului este acela de a forma dansatori extraordinari şi cercetători de o mare calitate culturală. În prezent, sunt peste 240 de studenţi înscrişi la programul de licenţă şi peste 60 de studenţi la cel de masterat.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Ambasadei Republicii Populare Chineze şi a Casei Româno-Chineze.

Accesul publicului la aceste reprezentaţii se face pe baza biletelor puse în vânzare atât la Agenţia Teatrală de pe str. Nicolae Bălcescu, nr. 17, cât şi online, pe eventim.ro. În limita locurilor disponibile, biletele se pot achiziţiona şi de la intrarea în sala de spectacol, cu 30 de minute înainte de începerea reprezentaţiei. Preţul unui bilet este de 20 de lei, iar pentru cele achiziţionate online se adaugă un comision de 10%.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite