Borcanul, noul memory-stick

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Livada de vişini“, în viziunea lui Felix Alexa, creşte media valorică a spectacolelor din  repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşti. În epoca prânzului la conservă, a fast-foodului, a fast-teatrului (50 de minute bucata de specta-col), regizorul îşi ţine răsuflarea două ore şi jumătate, pentru a-l lăsa pe Cehov să vorbească.

Mai mult, Felix Alexa îi ia toată livada şi o pune „la borcan". În supermarket s-ar vinde cu următorul anunţ: „Vişine din livada lui Cehov, naturale, fără E-uri, de luat în buncăr, în cazul unui atac nuclearo-teatral". Ar putea veni tinerii şi ar putea crea un spectacol din 10 texte de Twitter a câte 160 de caractere fiecare (nu că ar fi ceva rău în asta) sau ar putea s-o pună ca status la Facebook. Felix Alexa are o iniţiativă de protejare a unei opere, de conservare a formei sale iniţiale.

A meritat să aştepte. Regizorul s-a lăsat condus pentru prima oară de un text de Cehov şi nu a intrat deloc pe contrasens. „Livada" sa fructifică toată metafizica textului şi, chiar dacă este tăiată la sfârşit, rămâne cu rădăcinile înfipte în pământ şi pentru mai departe.

Cumpătat, dar în acelaşi timp, curajos. Cumpătat prin modul în care şi-a interzis o modernizare care poate rima periculos de mult cu substantivul „clişeu". Curajos prin modul în care a construit, totuşi, un spectacol modern şi mai mult decât atât: un spectacol atemporal. (Ce făcea Felix Alexa cu „Noaptea furtunoasă" era admirabil şi vizionar, dar nu mai mergea acum). „Livada" lui se apropie, în anumite momente, de naturaleţea dialogurilor şi de minimalismul scenografic din „Un duel", montat de Alexandru Dabija, tot la Naţionalul bucureştean.

Actori foarte bine distribuiţi

Felix Alexa a păstrat aproape integral textul, tăind doar două scene, dar spectacolul său are fluiditate şi ritm, căpătând forţă şi tensiune din acumularea tuturor simplităţilor şi a gesturilor fireşti. La fel ca în cazul lui Radu Afrim, şi la Felix Alexa se pot vedea unele semne ale redundanţei, mai ales datorită colaboratorilor săi. Afrim lucrează în ultima vreme cu scenografa Iuliana Vâlsan, iar Alexa cu Diana Ruxandra Ion. Cu toate acestea, scenografia din „Livada de vişini" este funcţională şi spectaculoasă - un perete de sticlă reflectorizantă ascunde un dulap în care sunt ordonate 144 de borcane mari, pline cu compot de vişine.

Cămara poate fi o bază de date, un computer imens care a înregistrat toate pulsiunile livezii şi ale celor care au trăit în ea. Borcanele sunt „stick-uri" care sintetizează toate informaţiile şi memoria lor afectivă. Livada nu a murit, ci a trecut într-o altă formă, mai compactă, a existenţei sale. Felix Alexa i-a salvat amintirea.

Spectacolul revitalizează textul lui Cehov într-un mod la fel de subtil şi practic, părând că fuge de capcana melodramatică a monologurilor sale.

Actorii sunt primii care te fac să te simţi în siguranţă, distribuirea lor în roluri fiind ireproşabilă. Dacă până acum s-au simţit unele cârpeli la rolurile secundare, inclusiv în precedenta montare a lui Alexa, „Sinucigaşul", cu un Marius Manole neîmplinit într-un rol mărunt, în „Livada", chiar şi acestea sunt acoperite admirabil. Se impun Conrad Mihai Mericoffer, student în anul III la Actorie („Trofimov") şi Ioana Anastasia Anton („Ania"), alături de mult mai experimentaţii Irina Movilă şi Mircea Albulescu.

Marius Manole („Lopahin") rezolvă jemanfişismul cinic al personajului printr-un apel la propria umanitate. El îşi răzbună trecutul prin bani şi duce o luptă teribilă între dorinţa de a salva livada (şi de a păstra nepătată onoarea celor care i-au umilit părinţii), şi pofta de a încheia o afacere profitabilă.

Maia Morgenstern reuşeşte să-şi redescopere o naturaleţe pentru un timp anihilată de roluri extravagante şi răsplăteşte alegerea lui Felix Alexa cu o interpretare în echilibrul echipei.

image

În finalul spectacolului, lacheul Iaşa (Răzvan Oprea) face un joc de cuvinte peste condiţia lui intelectuală, adresându-li-se celor care i-au fost, până atunci, stăpâni: „Pentru cei ce pleacă: rămâneţi cu bine!". „Livada de vişini" rămâne cu un calificativ care se poate intui uşor din aplauzele publicului: „foarte bine".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite