Teatru

articolul anterior articolul urmator

Ce câştigăm când îl atacăm pe Andrei Şerban?

4
29 Jan 2017 12:26:57
Simona Chiţan
Andrei Şerban                                                     FOTO: Cristian Grosu
Andrei Şerban                                                     FOTO: Cristian Grosu

Pentru că sunt numeroase poliţe de plătit în jurul Operei Naţionale Bucureşti, Andrei Şerban a fost atacat de Ioan Holender în nişte scrisori deschise. Regizorul a răspuns acestor atacuri, după care s-a retras din circul mediatic. Este odios ce s-a întâmplat în jurul numelui acestui regizor, care a schimbat cu adevărat peisajul teatral românesc.

Dincolo de războaiele în jurul unei instituţii, dincolo de atacurile imunde în care e târât numele lui Andrei Şerban, ar trebui să ne oprim puţin să vedem pe cine atacăm de fapt. Ce câştigăm când îl atacăm pe Andrei Şerban?

Profesional, îl respect pe Andrei Şerban. 

Nimeni, nimic, niciodată nu vor schimba acest lucru. Mă leagă prea multe de acest artist, în primul rând, pentru că, alături de el, am scris un testament. Unul spiritual. Am scris, de-a lungul timpului, numeroase cronici despre spectacolele lui Andrei Şerban. Menţionez acum, însă, numai acest text, ca să explic mai bine spre ce zone din fiecare din noi te poate purta ceea ce face Andrei Şeban: 

„Testament pentru fiul meu nenăscut”, scris atunci, în urma unei mari emoţii, după workshopul cu Glossa lui Eminescu de la Ipoteşti, din 2011, a fost publicat într-o carte, le Editura Nemira, dedicată atelierelor realizate de Andrei Şerban pentru tinerii actori.

Mă voi întâlni, sper, în continuare, cu Andrei Şerban şi-l voi putea privi în ochi, dincolo de ziarul „Adevărul” sau dincolo de Opera Naţională Bucureşti. Şi e foarte important acest lucru.

Îmi voi duce copilul, sper, în continuare, la spectacolele lui Andrei Şerban. Fiul meu a crescut şi creşte deja cu aceste spectacole.

Sper numai ca Andrei Şerban să nu plece, să nu ne întoarcă spatele şi să rămână în America. Deşi poate am merita asta. Pentru că noi nu ştim să ne preţuim valorile. Ni se pare că plătim prea mult pentru ele.

În timpul evenimentelor din decembrie 1989, Andrei Şerban repeta „A douăsprezecea noapte“. „Văzută din America, revoluţia din decembrie avea curând să apară ca o telenovelă cu nuanţe de film de aventuri şi spionaj...“, îşi aminteşte Şerban euforia acelor zile. Venirea lui la directoratul Teatrului Naţional din Bucureşti s-a întâmplat relativ repede, la invitaţia lui Andrei Pleşu, care era atunci ministru al Culturii.

„În viziunea mea, Teatrul Naţional ar fi trebuit să fie oglinda timpului în care trăim, nu un muzeu evlavios şi lipsit de viaţă.“

Pe această idee a şi încercat să refacă din temelii gândirea despre teatru a oamenilor din teatrul românesc şi, în efervescenţa acelui nou început, s-a creat „Trilogia antică“, una dintre montările care au făcut istorie în teatrul românesc, Andrei Şerban redescoperind şi folosind ca spaţii de joc culoarele secrete ale clădirii teatrului.

Ceea ce a vrut să facă el nu a fost înţeles atunci, în anii 90. 

A făcut din nou, după ani şi ani, după ce a fost alungat de la Teatrul Naţional, "Trilogia antică" la Iaşi. A reluat şi alte spectacole din operă o dată cu întâlnirea cu Beatrice Rancea, care a crezut necondiţionat la el, l-a invitat pe scena Operei Naţionale din Iaşi, apoi pe cea a Operei Naţionale din Bucureşti.

Nu cred că a fost prea mult Andrei Şerban, nici la Bulandra, nici la Odeon, nici la Operele din Iaşi şi din Bucureşti, unde regizorul a revenit, tocmai pentru că avem nevoie de Andrei Şerban.

Spectacolele reluate au fost, totuşi, spectacole noi. Cu Andrei Şerban nimic nu e niciodată la fel.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

florin.
29.01.2017, 16:24:01

A schimbat teatrul de la noi, dar nu neaparat in bine. De la Andrei Serban incoace nu mai avem parte decit de "viziuni regizorale", "teatru de imagine" si alte nazbitii care ne-au indepartat de teatrul clasic, normal. De douazeci de ani nu mai exista spectacol de teatu fara tremurat de mîini in aer, fara gesturi gen Trilogia antica, fara actori vopsiti cu alb pe fata si imbracati in haine de homeless. De decoruri ce sa mai vorbim, scinduri, cearceafuri, luminari, nimic. teatrul s-a trransformat intr-o pantomima cu actori mediocri, care inlocuiesc talentul cu exagerarea, urletul, miscarea ampla, bombasticul, simularea nebuniei generalizate. Mi-e dor de Micul infern, Omul care a vazut moartea, Steaua fara nume, Ciuta. Fara mutre date cu faina si haine zdrentuite la fiecare spectacol.

+4 (6 voturi)
k j001
30.01.2017, 16:02:25

..."cu exagerarea, urletul, miscarea ampla, bombasticul, simularea nebuniei generalizate"......mmmm....cu siguranta nu e maia morgenstern !

+2 (2 voturi)
florin.
30.01.2017, 17:16:13

Nu e. Dar daca nu e d-na respectiva nu inseamna ca ce am spus nu e valabil, nu ? O exceptie-doua nu infirma regula.

+1 (1 vot)
Radu Alexe
2.02.2017, 09:51:31

Cand te bagi in troaca , te mananca porcii . Asta a facut Andrei Serban asociindu-se cu o individa parvenita artistic si sustinuta politic in submediocritatea ei precum Beatrice Rancea . in rest , tot respectul si pretuirea pt. Serban ca un mare regizor si artist !

+1 (1 vot)
Modifică Setările