Cel mai mare succes teatral românesc, peste hotare, din 2019. „Povestea prinţesei deocheate” a fost aplaudată de înalţi oficiali europeni la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Chiriac şi echipa Teatrului Naţional Radu Stanca, pe scena de la Bruxelles
Constantin Chiriac şi echipa Teatrului Naţional Radu Stanca, pe scena de la Bruxelles

1200 de spectatori, diplomaţi, politicieni de rang înalt, oameni de cultură şi de afaceri s-au bucurat, la Bruxelles, de spectacolul "Povestea prinţesei deocheate", producţie a Teatrului "Radu Stanca". Spectacolul regizat de Silviu Purcărete, cu o scenografie semnată de Dragoş Buhagiar, a avut trei reprezentaţii, în decembrie, în cadrul Festivalului Europalia.

Joi, 19 decembrie, a avut loc la Bruxelles, ultima reprezentaţie a naţionalului sibian cu spectacolul „Povestea prinţesei deocheate”, regia Silviu Purcărete, din seria celor trei spectacole programate în cadrul Festivalului Internaţional de Artă Europalia. Toate spectacolele au avut loc la Les Halles de Schaerbeek şi s-au bucurat nu doar de un public numeros, peste 1200 de spectatori au fost prezenţi în cele trei zile la spectacolele TNRS, dar mai ales de apreciere şi ovaţii în fiecare seară. Prezenţa TNRS la Bruxelles a fost posibilă datorită susţinerii oferite de Institutul Cultural Român – coordonatorul participării României la ediţia 2019 a Festivalului Europalia şi a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale. 

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi alţi şaizeci de diplomaţi, oameni de cultură şi din mediul de afaceri au participat joi, 19 decembrie 2019 la spectacolul TNRS din Bruxelles. Reprezentaţia de joi a fost urmată de un eveniment în cadrul căruia Constantin Chiriac a înmânat premiul special FITS Luminiţei Odobescu – reprezentantul permanent al României la Uniunea Europeană, pentru calitatea excepţională a dialogului dezvoltat pe perioada Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, cu guvernele ţărilor UE şi cu instituţiile UE de la Bruxelles şi Strasbourg, iar Gert Van Overloop, managerul general al Companiei Eastman, a primit în numele lui Sidi Larbi Cherkaoui, replica stelei acordate acestuia pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu, în cadrul FITS 2019. La evenimentul de decernare a premiilor mai sus amintite a fost prezentă şi Ursula von der Leyen, care şi-a manifestat aprecierea pentru reprezentaţia Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu:

Imagine indisponibilă

„Am văzut în această seară întreaga poveste a omenirii, o poveste plină de dragoste şi ură, cu păcate şi crime de tot felul, o poveste completă pentru care îmi exprim întregul respect. Am avut şansa în această seară să-i văd pe aceşti artişti fenomenali, care sper că ne aud acum din culise – absolut incredibilă expresivitatea pe care au arătat-o pe scenă şi toată bucuria cu care au jucat pentru noi. Vă rog pe toţi să îi aplaudăm puternic încă o dată!  Europa înseamnă multe lucruri, dar ceea ce aţi arătat pe scenă dovedeşte că Europa are un suflet mare, care astăzi a ajuns până la Tokyo.

Ne-aţi confirmat încă o dată patrimoniul cultural secular al Europei şi ne-aţi arătat cum limbajul universal al culturii ne uneşte pe toţi.

Bucurându-ne împreună de spectacole de calitate, rămânem împreună într-un spaţiu al păcii şi iubirii. Vă mulţumesc pentru acest dar!”, a spus Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene.

Japonia, următoarea destinaţie de turneu pentru „Povestea prinţesei deocheate”

Următorul turneu pe care artiştii naţionalului sibian îl vor avea cu spectacolul „Povestea prinţesei deocheate”, regia Silviui Purcărete, în cadrul Jocurilor Culturale şi Olimpice 2020, când Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu va prezenta cel mai nou spectacol creat de Silviu Purcărete la Sibiu, în Tokyo şi alte trei oraşe mari din Japonia.

Spectacol cu trei  premii Uniter

„Povestea prinţesei deocheate a fost cel mai important proiect teatral pe care România îl are în Europalia.” Spectacolul a primit în 2019 trei premii Uniter: pentru cel mai bun spectacol al anului 2018, în România, cea mai bună actriţă în rol principal (Ofelia Popii) şi cea mai bună scenografie (Dragoş Buhagiar), se joacă la Sibiu de fiecare dată cu sala plină şi a devenit în foarte scurt timp unul dintre cele mai apreciate şi căutate spectacole de teatru din repertoriul naţionalului sibian. 

Imagine indisponibilă

Invitaţi din mediul diplomatic, cultural şi de afaceri, prezenţi la spectacolul TNRS din Bruxelles

Alături de Constantin Chiriac, directorul general al TNRS şi preşedinte al FITS, Silviu Purcărete, regizor, Dragoş Buhagiar, scenograf şi Vasile Şirli, muzician, la evenimentul TNRS din Bruxelles au fost prezenţi, la Bruxelles, o serie de invitaţi importanţi din mediul diplomatic, cultural şi de afaceri, precum: E. S. Dl. Makita Shimokawa – Ambasadorul Japoniei la Bruxelles, E.S. Dl. Shigeji Suzuki – Ambasadorul Japoniei la Luxemburg, Dl. Tobibayashi Ryohei, reprezentatul Ambasadei Japoniei la Uniunea Europeană, E.S. Dl. Lilian Zamfiroiu – Ambasadorul României la Luxemburg, E.S. Dna. Luminiţa Odobescu – Reprezentant Permanent al României la UE, E.S. Dna. Andreea Păstârnac – Ambasadoarea României în Belgia, Mircea Geoană – Secretar General Adjunct al NATO, Dacian Ciolos – preşedintele grupului Renew Europe din cadrul Parlamentului European la Bruxelles,  Gilda Lazăr – Director Corporate Affairs and Communications JTI România, George Banu, critic de teatru, Minako Naito – director Marketing Tokyo Metropolitan Theatre, Hiroshi Takahagi – Director Adjunct Tokyo Metropolitan Theatre, etc.

„Povestea prinţesei deocheate” 

Scena din Povestea printesei deocheate
„Unul dintre cele mai importante evenimente de la Festivalul Europalia va fi, în luna decembrie, «Povestea prinţesei deocheate», producţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu. E cel mai important proiect teatral pe care România îl are în Europalia, o confirmare a calităţii spectacolelor puse în scenă la teatrul din Sibiu“,  spunea Mirel Taloş, preşedinte interimar al Institutului Cultural Român.

Spectacolul „Povestea prinţesei deocheate” are la bază un scenariu original, semnat de Silviu Purcărete, care porneşte de la piesa kabuki a lui Tsuruya Nanboku al IV-lea. Kabuki este unul dintre cele mai importante stiluri de teatru japonez, caracterizat prin rafinament vizual şi o codificare complexă. Inspirat de această tradiţie teatrală, Silviu Purcărete îşi propune să facă un spectacol european, folosind textul, regulile şi spaţiul kabuki, reinterpretate într-o manieră personală.

Prinţesa Sakura este eroina a numeroase piese kabuki şi bunraku, dar Namboku este cel dintâi care o aduce în prim-plan. Povestea debutează în momentul în care Seigen, stareţul unui templu, se îndrăgosteşte de tânărul său discipol, Shiragiku. Fiind condamnaţi la o viaţă de iubire imposibilă, preotul şi ucenicul său hotărăsc să se sinucidă. Tânărul moare, preotul supravieţuieşte. Şaptesprezece ani mai târziu, când Prinţesa Sakura vine la templu pentru a se călugări, Seigen recunoaşte în ea reîncarnarea feminină a lui Shiragiku şi se îndrăgosteşte din nou. „Povestea prinţesei deocheate” abundă în istorii de dragoste obsesivă, crime, reîncarnări şi răzbunare. Spectacolul preia aceste teme şi construieşte, cu umor si auto-ironie, un comentariu efervescent al dialogului dintre cultura europeană şi cea japoneză.

Caseta artistică a spectacolului „Povestea prinţesei deocheate”

Scenariu de Silviu Purcărete inspirat din Sakura Hime Azuma Bunshô, de Tsuruya Nanboku al IV-lea

Regie: Silviu Purcărete

Povestea printesei deocheate

Muzica originală: Vasile Şirli

Scenografie: Dragoş Buhagiar

Asistenţi regie: Eugen Gyemant şi Sanda Anastasof

Asistent scenografie: Iuliana Gherghescu

Tradcuerea din lima engleză: Eugen Gyemant

Face Designer: Minela Popa

Manager proiect: Claudia Domnicar

În distribuţie: Ofelia Popii, Iustinian Turcu, Dana Taloş, Adrian Matioc, Diana Văcaru Lazăr, Cristian Stanca, Diana Fufezan, Raluca Iani, Mariana Mihu, Adrian Neacşu, Pali Vecsei, Vlad Robaş, Veronica Popescu, Cristina Stoleriu, Alexandru Malaicu, Codruţa Vasiu, Serenela Mureşan, Johanna Adam, Cristina Ragos, Cendana Trifan, Oana Marin, Veronica Arizancu, Arina Ioana Trif, Fabiola Petri, Gabriela Pîrliţeanu, Ioana Cosma, Cristina Blaga, Ştefania Marola, Eduard Pătraşcu, Mihai Coman, Viorel Raţă, Liviu Vlad, Cătălin Neghină, Ştefan Tunsoiu, Andrei Gîlcescu, Alin Turcu

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite