Comedie sub cerul înstelat

Ce se întâmplă când două actriţe de mare calibru artistic, pline de farmec scenic îşi pun în cap să captiveze publicul, oferindu-i o oră şi jumătate de comedie dulce-amăruie? Apare pe lume un joc teatral, care ne avertizează de la început că „Aici nu-i de joacă”.

Şi chiar nu e, fiindcă e dificil să faci comedie bulevardieră, fără a părăsi teritoriul valorii artistice, cedând tentaţiei comerciale. Spectacolul Teatrului Nottara a câştigat acest pariu, prin adaptarea piesei scriitoarei franceze Pauline Daumale, semnată de Catrinel Dumitrescu în 2015, la sugestia directoarei Teatrului, Marinela Ţepuş, după cum mărturisea autoarea adaptării şi a punerii în scenă, în dosarul de prezentare, cindva postat pe site-ul teatrului, azi decedat.

Scoasă la un moment dat din repertoriu, din motive misterioase, producţia şi-a asumat un destin independent, fiind jucată pe diferite alte scene, pentru a reveni acum în stagiunea de vară a Nottara-ului, fiind prezentată până acum în curtea TVR şi pe terasa Teatrului Ţăndărică, unde poate fi vizionată diseară şi pe 17 septembrie, sub cerul înstelat. Dat fiind succesul de public, sperăm să o revedem şi la revenirea în sălile de spectacol, a Nottara-ului.

Bonne année toi-même, originalul care a stat la baza adaptării, este a doua piesă scrisă în 1994, de o actriţă talentată, care nu s-a mulţumit să interpreteze cu succes replicile scrise de alţii, ci şi-a exersat capacitatea de a construi ea însăşi situaţii dramatice şi personaje. Cu experienţa scenică, de film şi de televiziune acumulată, Pauline Daumale a intrat pe tărâmul dramaturgiei, dovedind siguranţă în mânuirea ironiei sclipitoare şi a replicii de efect.

Un bun punct de plecare pentru un spectacol „de cameră”, ce mizează totul pe talentul şi verva celor două actriţe ale Teatrului Nottara: Catrinel Dumitrescu este Alex, instalatoare de profesie, care vine să o salveze de la o inundaţie nocturnă pe Isabelle, sofisticata directoare de creaţie a unei agenţii de publicitate, interpretată de Victoria Cociaş. Numai că nu e vorba de orice noapte, cu chiar de cea dintre ani, când nici chiar pisica sau câinele familiei nu pleacă de lingă festinul de sărbătoare. Darămite instalatorul!

Aşa că, în cea mai improbabilă dintre circumstanţe, noaptea de Anul Nou, se petrece cea mai improbabilă dintre întâlniri, aceea dintre o snoabă burgheză şi o plebee muncitoare. Ce pot avea în comun cele două, în afară de faptul că sunt amândouă femei? Mai nimic. Dar tocmai felul lor diferit de a fi femei furnizează materia dramaturgică a acestei neaşteptate seri de revelion.

Isabelle: Puteam să te omor!

Alex: Lăsaţi, nu face nimic!

Victoria Cociaş, parcă născută fizic şi sufleteşte pentru roluri de tragediană (pe care şi le-a şi dorit), a interpretat, de-a lungul unei prodigioase cariere de 40 de ani, partituri dramatice, dar şi comice, fiindcă ambitusul talentului ei i-a permis să fie la fel de convingătoare în orice registru. Aici joacă, cu forţa cunoscută, rolul unei femei puternice, care a cunoscut succesul în profesie. Dar nu şi în viaţa privată. Ceea ce o face mai vulnerabilă decât ar vrea să recunoască. Mai ales în Noaptea de Revelion, când bărbatul visat şi aşteptat nu apare şi, aflăm treptat, că nici nu are de gând să mai facă parte din viaţa ei.

De la superbia parfumată a începutului serii, la dezamăgirea şi nesiguranţa înnecată în alcool, a dimineţii următoare, actriţa străbate cu siguranţă un întreg parcurs afectiv, care îi dezvăluie micimile, slăbiciunile, vanităţile, dar şi capacitatea de a trece în final peste toate prejudecăţile statutului ei social şi de a găsi o cale subţire de comunicare autentică, cu alt suflet nu prea fericit nici el. Cel al instalatoarei care o salvează nu numai de la o inundaţie, ci şi de la petrecerea unei nopţi de sărbătoare, în singurătate.

Catrinel Dumitrescu nu a greşit când a ales să joace rolul acestei femei simple, dar cu sufletul plin de soare, fiindcă sensibilitatea şi aerul de bună-cuviinţă ale actriţei, pe care le-a adus partiturilor interpretate în teatru, film şi televiziune sunt materia din care alcătuieşte şi acest personaj simpatic în naivitatea lui, nu o dată jucată. Ca Isabelle, nici ea nu are o relaţie uşoară cu bărbatul vieţii ei, pe care l-a părăsit de Revelion din scrupul profesional, ca să schimbe de urgenţă ţeava din baia clientei. Spre deosebire de Isabelle însă, iluziile pe care le nutreşte sunt mai mici, pe măsura câştigurilor ei, care îi permit mai curând o atitudine practică faţă de dilemele vieţii.

Confruntată cu provocări neaşteptate, precum îngurgitarea unei felii transparente de somon din festinul minimalist al clientei, Alex le face faţă cu umorul ce a ajutat-o şi până acum să răzbească într-o viaţă grea. Ea este sursa umorului verbal în acest spectacol, care capătă strălucire, fiind proiectat pe seriozitatea cam găunoasă a discursului snoabei sale cliente. Confruntările dintre cele două, desfăşurate pe parcursul unei nopţi, vor sfârşi într-un mugure de prietenie, în lumina incertă a dimineţii. Pentru că, dincolo de zorzoane şi ţevi de apă, Alex şi Isabelle sunt două femei care, chiar dacă viaţa le-a răsfăţat sau nu, se află în acelaşi punct în care nu au nicio certitudine legată de existenţa unui altcineva semnificativ în viaţa lor.

Aici nu-i de joacă preia punctele forte ale piesei franceze, adaptând replicile în sensul umorului la care publicul român este sensibil, construind discursul comic cu economie de mijloace. Comicul, plasat în principal la nivel verbal, are un ritm alert, replicile cad ca nişte mici ghilotine care omoară plictisul. Prin intermediul lor se desenează caleidoscopic portretul sufletesc al protagonistelor care pierd succesivele măşti, proces ce binedispune spectatorul, lăsându-l şi un pic melancolic.

Căci, nu-i aşa, cu toţii purtăm diferite măşti şi sulimanuri sociale, ca să ne protejăm fiinţa profundă de eventuale lovituri nemeritate, sau fiindcă aşa o cer normele sociale, iar a le ignora ar însemna insuccesul. Şi nu putem să nu ne întrebăm cât adevăr ne permite societatea să expunem?

Iar piesa Paulinei Daumale şi spectacolul lui Catrinel Dumitrescu si al Victoriei Cociaş îşi obţin efectul comic scontat, jucând tocmai pe această euristică socială, utilizând o metodă prescurtată, practică, de a dezghioca adevărul personajelor din straturile de aparenţe sociale care îl îmbracă. Şi de a o face zâmbind cu înţelegere, fată de comicul existenţei noastre.

Aici nu-i de joacă

Adaptare după: Pauline Daumale

Un spectacol de: Catrinel Dumitrescu

Mişcarea scenică: Roxana Colceag

Distribuţia: Catrinel Dumitrescu (Alex), Victoria Cociaş (Isabelle)