Teatru

articolul anterior articolul urmator

Corul şcolar de dincolo de moarte

0
30 Oct 2016 13:34:11
Gabriela Lupu
FOTO fnt.ro/Adi Bulboacă
FOTO fnt.ro/Adi Bulboacă

„Clasa noastră”, montat de László Bocsárdi pe un text de Tadeusz Słobodzianek la Teatrul Naţional din Cluj, a luat anul acesta premiul de cel mai bun spectacol la Gala UNITER, la concurenţă cu mult premiatul „Tihna” al lui Radu Afrim (care mie, recunosc, mi-a plăcut mai mult).

Montarea lui Bocsárdi este o pledoarie pentru umanitate absolut bine venită în aceste vremuri atât de tulburi în care încep să se pună, într-o Europă ce se dovedeşte vulnerabilă,  din nou pe tapet teme pe care le credeam demult depăşlte precum etnie, naţionalism şi chiar religia ca subiect de dispută şi, din nefericire, chiar pretext pentru războaie sângeroase.

Scrierea lui Tadeusz Słobodzianek vorbeşte despre pericolul venit de acolo de unde te aştepţi cel mai puţin, şi anume de la oamenii de lângă tine, de la vecini, de la prieteni, de la rude, de la colegi.

În anii teribili în care Polonia a fost invadată şi de ruşi şi de nemţi şi mai departe, în anii comunismului, istoria s-a jucat în mod tragic cu sufletele locuitorilor ei. Crima aproape că ajunsese un fapt divers.

Pe 10 iulie 1941, în orăşelul Jedwabne, 1600 de evrei au fost băgaţi într-un hambar şi li s-a dat foc. Cei care au făcut această crimă abominabilă nu au fost ocupanţii nazişti, ci locuitorii polonezi ai oraşului, adică vecinii, prietenii şi colegii evreilor ucişi fără milă.

FOTO fnt.ro/Adi Bulboacă

Spectacolul spune povestea câtorva colegi de clasă, copii obişnuiţi, care încă din copilărie se jucau şi învăţau împreună, care, ca adolescenţi, s-au îndrăgostit  unii de alţii, dar pe care mai târziu istoria i-a aşezat în tabere opuse. În funcţie de umanitatea fiecăruia, polonezii puşi în faţa întrebării „colegul meu de clasă e prietenul meu sau doar un evreu despre care ni se spune că strică sângele curat, polonez?” răspund fie devenind călăii foştilor lor colegi, fie salvându-i de la moarte, riscându-şi la rândul lor viaţa.

Toţi aceştia sunt acum morţi, unii ucişi în pogrom, alţii sinucigându-se, nemaisuportând mustrările de conştiinţă, iar alţii, poate nu tocmai cei mai buni dintre ei, murind de moarte bună. Spiritele lor se reunesc după moarte rememorând amintiri uneori povestite iar alteori cântate pe mai multe voci adunate însă într-un cor comun dirijat de o mână nevăzută. Corul interpretează cântecul destinului lor comun început într-o clasă obişnuită de şcoală într-un orăşel ca oricare altul în care viaţa idilică s-a transformat pe neaşteptate în iad.

Dar chiar dacă moartea a stins vechile duşmănii, nici morţi ei nu pot răspunde la întrebarea „de ce?” „De ce colegul meu a fost călăul meu?” sau „De ce mi-am ucis colegul?”.

Regizorul László Bocsárdi a condus cu mână de maestru o trupă de actori excelenţi în care a strălucit pur şi simplu Ionuţ Caras, care devine, de la un rol la altul, din ce în ce mai bun.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările