Teatru

articolul anterior articolul urmator

Creangă, altfel!

4
24 Sep 2019 05:57:53
Mircea Morariu

În cartea intitulată „Habarnam în oraşul teatrului”, scrisă de criticul Miruna Runcan şi apărută în anul 2010 la editura Fundaţiei „Camil Petrescu” ca supliment al revistei Teatrul azi, regizorul Alexandru Dabija îşi mărturisea fascinaţia încercată în faţa poveştilor - o ştiam încă de pe vremea primei versiuni a spectacolului „Jucăria de vorbe” montată la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ - şi îndeosebi pentru poveştile lui Creangă.

Poate şi ca reflex al faptului că renumitul director de scenă este născut la Piatra Neamţ, oraş vegheat de Ceahlăul atât de iubit şi cu atâta frecvenţă evocat de autorul Amintirilor din copilărie.

Şi înainte, şi după apariţia respectivei cărţi, Dabija ne-a furnizat suficiente dovezi că mărturisirea lui nu este nicidecum una gratuită. Am în vedere când scriu asta spectacole precum Capra cu trei iezi-Un studiu gastrnomic, N-ai tu treabă!, Moş Nichifor, toate realizate la Teatrul ACT din Bucureşti, dar şi O... ladă şi Ooo! de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. El însuşi fidel lui Creangă fiindcă, iată, în repetoriul său curent se află un minunat şi foarte bine primit Amintiri ce poartă semnătura inconfundabilă a Adei Milea, iar la începutul noii stagiuni acestuia i s-a adăugat Frontal. Spectacol definit drept „o adaptare foarte liberă după Povestea unui om leneş”. Foarte liberă în sensul că pentru Gianina Cărbunariu, cea care semnează scenariul dramatic şi regia montării (afişul şi caietul-program ne înştiinţează că vom vedea un spectacol de Gianina Cărbunariu) preocuparea esenţială este de a comenta, a diseca, a întoarce pe toate feţele , din perspectiva contemporaneităţii, a mentalităţilor, a ceea ce gândeşte lumea de azi şi cum se exprimă ea în noile condiţii oferite de internet şi reţelele social despre muncă şi nemuncă, despre leneşi şi harnici, despre bogaţi şi săraci, despre chivernisiţi şi inşii care trăiesc de pe o zi pe alta, adesea nelăsaţi nici să trăiască, nici să moară de aşa-numitul ajutor social.

Semnatara spectacolului căreia i s-au asociat sociologul Valer Simion Cosma şi actorii Emanuel Becheru, Paul Ovidiu Cosovanu, Nora Covali, Corina Grigoraş, Florin Hriţcu, Dragoş Ionescu, Lucreţia Mandric, Ruxandra Maniu, Andrei Merchea Zapoţki, Cristina Mihăilescu şi Mircea Postelnicu care nu doar au interpretat o serie întreagă de personaje, ci au şi participat activ la operaţiunea de documentare, metamorfozându-se în inediţi reporteri, scenograful şi autorul conceptului video Mihai Păcurar, coregrafa Ioana Marchidan, care a coordonat mişcarea scenică, Ciprian Iacob, autorul muzicii de scenă, şi Cristian Niculescu, creatorul unui inspirat şi util light design au pornit de la trei mari premise textuale. Găsite şi citate ca atare din celebra poveste a lui Ion Creangă. 1.Constatarea că într-un anume sat moldav trăieşte un om leneş cum pare-se că nu a fost altul, condamnat ca atare de comunitate. 2. Decizia acesteia de a-l pedepsi drastic şi de a-l exila, ocazie ca pe drum să se întâlnească cu Doamna cae se plimba într-o trăsură elegantă şi care, generoasă fiind, i-a oferit de mâncare - de unde celebra întrebare Muieţi sunt posmagii? - 3. Şi, în fine, omorârea împricinatului. 

S-a mai pornit şi de la afirmaţia-şoc că în România de azi ar exista nici mai mult, nici mai puţin decât 7 milioane de asistaţi sociali. Numai că printre aceştia se regăsesc şi copiii, şi pensionarii, şi oamenii bolnavi care nici dacă ar vrea nu ar avea cum să muncească, şi inşii care muncesc la negru ori în calitate de zileri, dar care încasează şi acel amărât de ajutor social doar spre a putea să beneficieze astfel de minima protecţie oferită de asigurările sociale.

Drept pentru care sunt supuşi oprobriului public şi calificaţi leneşi iremediabili şi, mai apoi, executaţi moral şi cetăţeni care nu ar merita asta. Pe care societatea, Statul, instituţiile acestuia, oamenii din Primării, primarii înşişi, profesorii îi socotesc şi din comoditate, şi pentru a nu avea bătăi de cap, şi pentru cine ştie ce avantaje minimale definitiv irecuperabili.

În scenariul dramatic şi în spectacol se amestecă situaţii reale, despre care, la un moment dat, a scris, mai bine sau mai prost, mai onest ori trucând realitatea, presa sau despre care s-a vorbit la televizor ca şi situaţii inventate. Adică inspirate din ceea ce s-a aflat din aventurile mai sus menţionate. Se creează mici poveşti cu un bine conturat substrat moral şi cu o anume notă de exemplaritate.

Marea problemă care a stat în faţa întregii echipe de realizatori e ca ceea ce se va vedea pe scenă, indiscutabil mostră de teatru social, de teatru deliberat implicat analizării, disecării actualităţii, să nu eşueze în condiţia de editorial mai mult sau mai puţin teatral, de articol care ar putea să se afle în pagina de Social a unei gazete oarecare. Primejdia a fost surmontată atât de regizoare cât şi de actorii prin schimbări atent lucrate de note, de registre, prin recursul la ironie şi la umor, la nuanţe. Poate şi prin dublul final. Celui brusc, neaşteptat care intervine după aria exersată de Ruxandra Maniu asociindu-se momentul în ritm incendiar, incendiul la propriu şi la figurat, cuvintele-cheie multirepetate de Emanuel Becheru. Aşa se face că în Frontal se încalecă de două ori pe şa şi că povestea, una defel comodă, cu un Ion Creangă cu totul altfel, a fost spusă aşa cum se cuvine de excelenta trupă tânără a Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ. Adică Emanuel Becheru, Paul Ovidiu Cosovanu, Nora Covali, Corina Grigoraş, Florin Hriţcu, Dragoş Ionescu, Ruxandra Maniu (special guest star?), Andrei Merchea Zapoţki, Cristina Mihăilescu, Mircea Postelnicu, dar şi veterana Lucreţia Mandric, evident aflată în mare formă.

Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ - FRONTAL - o adaptare foarte liberă după „Povestea unui om leneş” de Ion Creangă; Un spectacol de Gianina Cărbunariu; Scenografie & video: Mihai Păcurar; Documentare: Valer Simion Cosma; Mişcarea scenică: Ioana Marchidan; Muzica: Ciprian Iacob; Light design: Cristian Niculescu; Asistent de regie: Vlad Socea; Cu: Emanuel Becheru, Paul Ovidiu Cosovanu, Nora Covali, Corina Grigoraş, Florin Hriţcu, Dragoş Ionescu, Lucreţia Mandric, Ruxandra Maniu, Andrei Merchea Zapoţki, Cristina Mihăilescu şi Mircea Postelnicu; Data reprezentaţiei: 22 septembrie 2019

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

MAGIC
24.09.2019, 13:53:27

Un raspuns la acest articol, ar suna cam asa" Boierul merge cu trasura si vede un ruserloc al ciumei rosii pe marginea unui santz, uitandu-se in carnetul lui de asistat social, cu ochii injectati de vodca. Boierul, se opreste,.. i s-a facut mila de ciuma rosie asistata, si-l intreaba daca vrea pesmeti..... Ciuma rosie asistata, cade intr-o parte, de beat ce era, si cu ochii beliti la luna din sputnik.md, il intreaba pe Boier, daca pesmeti sunt inmuiati in vodca, ca altfel el nu-i vrea" Q.E.D

+10 (12 voturi)
constantin constantin
24.09.2019, 21:29:04

Ați sesizat corect realitatea, sunt pre multe răutăți spuse la adresa celor care par a fi asistați sociali. Unii muncesc pe brânci, dar la negru, iar alții ar vrea să muncească dar nu au unde. Părinții mei trăiesc la țară și le este foarte greu să-l prindă liber pe pe vecinul care prestează diverse activități, săpat, tăiat lemne, însă fără contract de muncă. Cine să-i facă un contract de muncă? Avem legislație pentru zilieri dar este inaplicabilă. Părinții mei sunt pensionari, oameni simpli, nici nu s-ar pricepe să încheie un contract de muncă pentru zilieri, să meargă să-l declare....Ei abia ajung la medicul de familie. Vecinul are vreo 55 de ani, mai poate munci vreo 10.... apoi va trăi din ajutorul social, deși a muncit ca un miner toată viața, zi lumină. Domnii de la oraș îl vor privi de sus, ca pe un parazit al societății, o mare nedreptate! În satul românesc au loc drame pe care mulți nu sunt în stare să le înțeleagă. Am spus că părinții mei locuiesc la țară, să nu înțelegeți că eu mă consider orășean, chiar dacă muncesc în București și locuiesc într-o zonă zis rezidențială de la periferia Capitalei. Am rămas un țăran care nu va pricepe niciodată de ce bucureștenii plantează castani, plopi și alți copaci "sterpi" , nu cireși, peri, meri, nuci etc. De ce castan și nu măr? N-ar fi bine ca și copiii crescuți pe Calea Victoriei să vadă cum arată un măr într-un.... măr? O pară într-un păr?

-6 (6 voturi)
constantin constantin
24.09.2019, 23:27:22

Sunteți liberi să dați câte minusuri vreți, dar dialgul nu a stricat nimănui niciodată. Eu chiar sunt pregătit să vă răspund, voi de ce nu sunteți pregătiți să mă întrebați? Să combateți...

-3 (3 voturi)
constantin constantin
24.09.2019, 23:31:25

Am primit foarte multe minusuri pe acest site, dar nu au avut efect. Chiar este greu de priceput? Sunt precum soldatul japonez, am ceva de apărat și voi apăra. Este vorba despre opinia mea.

-3 (3 voturi)