Teatru

articolul anterior articolul urmator

Cronica unui spectacol politic: Richard 3 la Teatrul Bulandra

1
16 Mar 2019 09:52:48
Alexandru Pătraşcu
Marius Manole (Richard) şi Cornel Scripcaru (Margaret) – Richard 3 la Teatrul Bulandra (r. Andrei Şerban) – Foto ©: Mihaela Petre
Marius Manole (Richard) şi Cornel Scripcaru (Margaret) – Richard 3 la Teatrul Bulandra (r. Andrei Şerban) – Foto ©: Mihaela Petre

Andrei Şerban este regizorul român cu cea mai importantă şi complexă carieră internaţională din toate timpurile. Importantă pentru că este lungă, consistentă, cu momente de intensitate extraordinare. Complexă, pentru că succesul din teatru l-a propulsat în lumea operei, unde o cercetare în arhivele publicaţiilor muzicale n-ar încăpea în spaţiulunui articol, ci ar cere o carte, nescrisă încă.

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Dacă adaug la truismele de mai sus contextul cultural din România, avem toate argumentele care te constrâng să vezi orice montează în ţară. 

Richard al III-leaa devenit Richard 3 la Bulandra, via teatrul Radnóti din Budapesta, şi schimbarea titlului, simplificatoare şi ireverenţioasă faţă de tradiţia regală a numerotării monarhice, e un semn clar că Shakespeare va fi pus într-o maşină a timpului şi plimbat printre noi, ca să vadă că nimic nu s-a schimbat, că teatrul său e etern actual. Dacă publicul de operă acceptă mai greu mişcarea de translaţie a subiectului unei opere în prezent, existând mereu o facţiune conservatoare care nu va accepta asta niciodată, lumea teatrului o îmbrăţişează pur şi simplu. În cazul lui Richard nu e greu deloc, pentru că lupta fără menajamente pentru putere este unul dintre cele mai complexe şi mai neschimbate comportamente din istoria umanităţii. Dacă azi, într-o democraţie, nu se mai ajunge la putere printr-o serie de crime, e pentru că metodele mai puţin sângeroase sunt pur şi simplu mult mai eficiente. 

Am asistat la o repetiţie cu public, penultima dintr-o serie de nouă asemenea spectacole, tinzând asimptotic spre versiunea finală, aşa cum declara regizorul într-un mic discurs înainte de intrarea actorilor în scenă, dar am decis să public o cronică abia după consumarea premierei.

Ascensiunea ducelui de Gloucester, eliminând pe oricine îi stă în cale, duşmani declaraţi sau aliaţi de conjunctură, e machiavelică avant la lettre, dar actuală. Astăzi, Europa suferă din cauza ascensiunii unor lideri puternici prin autoritatea pe care şi-o asumă şi prin fascinaţia pe care o provoacă mulţimii, oameni pentru care binele public este doar un scop care scuză mijloacele, sfârşind prin a corupe scopul în sine. 

La rândul său, Andrei Şerban nu doar că asumă politizarea, ci o caută, identifică situaţii concrete din societatea românescă pe care le reproduce în punerea în scenă, ba chiar îşi asumă introducerea unei scene în care textul este adaptat şi prezentat de însuşi Shakespeare, întors printre vii. Nu am o obiecţie în adăugarea unei scene cu text adaptat în teatru (dacă ar fi să privim aşa, atunci ar trebui să demitem toată Trilogia Antică a lui Andrei Şerban, ceea ce ar fi absurd). Ceea ce la operă e interzis (cum ar fi ca regizorul să mai compună nişte muzică pe lângă cea a lui Verdi sau Wagner?), la teatru mi se pare un non subiect. 

Spectacolul Richard 3 e periculos de lung (4 ore), scurgerea timpului e aproape chinuitoare în prima parte, iar pauza vine izbăvitoare. A doua parte a spectacolului, în care scurta domnie a lui Richard e plină de evenimente, culminând cu moartea sa, face ca timpul să treacă repede şi să antreneze atenţia. Decorul e minimalist, o continuare pe aceeaşi linie a scenografiei din Don Giovanni de la Opera Naţională Bucureşti, iar luminile sunt ataşate decorului pe muchiile volumelor, o soluţie ingenioasă dar care aplifică senzaţia de tuşă groasă. Costumele sunt contemporane, cu accesorii simbolice medievale (coroana regală, gulere, spade, dar m-am mirat că blana de hermină e înlocuită de una monocoloră).

Toate personajele suferă de caricaturizare sau de îngroşări şi sublinieri, unele devenind redundante. Copilul Eduard, Prinţ de Wales, e cel mai vrednic de milă în acest context, imaturitatea sa nefiind inocentă, ci patologică prin adicţia pentru jocurile pe consola portabilă. De fapt Cornel Scripcaru, cel care-l interpretează, e cel mai cameleonic actor din piesă. Regina Margaret, un alt personaj al său, ai zice că a coborât de pe scena unei grand opera şi impresia pe care o face e cea mai puternică; actorul e uriaş, învăluit şi machiat grotesc, iar rolul e scufundat în blesteme şi profeţii. Dar este interesant cum toate aceste personaje vrednice de dispreţ în prima parte atrag empatie odată ce devin victime. Chiar şi Richard, pe care puterea îl corupe şi fizic, personajul ajungând să declame într-o stare jalnică, îmbrăcat numai în scutece pentru bătrâni neputincioşi. O constantă a lui Andrei Şerban din ultimele sale producţii teatrale (Omul cel bun din SeciuanPescăruşulCarouselMult zgomot pentru nimic şi Richard 3) e frumuseţea feminină, pe care alege să n-o contorsioneze, ci să o omagieze, utilizând actriţe frumoase cărora le încredinţează personalităţi complexe. 

Aşa cum victimizarea iluminează personajele, iar căderea lui Richard e tulburătoare, şi mesajul politic se spiritualizează, chiar dacă poate un pic cam târziu. Dacă în prima parte corupţia puterii îi atinge pe toţi, fără discriminare, culminând cu îndemnarea publicului să ia atitudine împotriva unei tiranii care este sugerată ca existând şi în România, finalul piesei, în care Richmond este interpretat de acelaşi Marius Manole din rolul lui Richard, arată o altă obsesie a societăţii româneşti, după care toţi politicienii sunt la fel de mizerabili. Or asta salvează ceva din discursul manifest al regizorului, arătând arta (şi teatrul ca o formă de artă) ca o oglindă a societăţii, nu ca o propagandă făcută împotriva uneia dintre tabere (de obicei cea aflată la putere). E totuşi târziu, punerea în scenă de la Bulandra pare multă vreme un manifest artistic al  mişcării #rezist/USR etc., dovadă şi cronicile exaltate preluate de website-urile din opoziţie

Şi totuşi, societatea românească este străbătută de nişte dezbateri pe teme mai înalte decât simplele lupte politice dintre PSD şi ceilalţi, chit că politicienii se poziţionează şi ei faţă de aceste teme. E vorba de noul şovinism românesc, imanent în toată societatea, inclusiv în artă (ex. scandalul baletului de la ONB din 2016), sau de discriminare (vezi referendumul pentru familia tradiţională), pe lângă care corupţia apare cu evidenţă mai mult ca un teren de luptă, căci de dezbatere nu poate fi vorba (există o tabără care să susţină corupţia per se? nu, există corupţi care se dezvinovăţesc şi luptă să nu fie condamnaţi). 

Citiţi continuarea articolului pe blogul Despre Opera.

Caseta tehnică:

într-o Miercuri, 13 martie, la Bulandra

William Shakespeare:Richard al III-lea
Regia: Andrei Şerban
Regizor asociat: Daniela Dima
Traducerea şi adaptarea: Daniela Dima
Costume: Fruzsina Nagy; muzica: Raul Kusak; decor: Andrei Şerban; consultant spaţiu scenic: Octavian Neculai
Marius Manole (Richard), George Ivaşcu (Regele Eduard al IV-lea, Un ucigaş, Lordul Primar al Londrei), Rodica Lazăr (Regina Elisabeta, Un călugăr), Cornel Scripcaru(Regina Margaret, Copilul Eduard, prinţ de Wales, Shakespeare), Alexandra Fasolă (Lady Anne, Un călugăr), Cătălin Babliuc (Ducele de Buckingam), Adrian Ciobanu (Hastings, Un cetăţean), Constantin Dogioiu (George, duce de Clarence, Lord Rivers, Sir Richard Ratcliffe, Un cetăţean), Alin State (Brakenbury, Dorset, Catesby), Lucian Ifrim (Lord Stanley, Un ucigaş, Un cetăţean), Mirela Gorea (Ducesa de York), Catinca Maria Nistor (Copilul Richard, O cetăţeană, Un căpitan)

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

deviatsotsorocsemi
17.03.2019, 06:17:40

Comentariu considerat abuziv.