Teatru

articolul anterior articolul urmator

Cu Avarul la proces

0
21 Feb 2017 15:53:54
Doina Papp
Constantin Cojocaru FOTO Cosmin Ardeleanu
Constantin Cojocaru FOTO Cosmin Ardeleanu

Avarul după Molière, cum stă scris pe afişul spectacolului la care ne vom referi, poate să însemne nu numai o raportare/distanţare la/de opera clasică a marelui comediograf indiferent în ce termeni, ci şi referirea la o posteritate critică a acesteia. Cu alte cuvinte, ce-a rămas astăzi după/din piesa Avarul de Moliere, capodoperă a genului care a trimis în lume o tipologie valabilă până-n zilele noastre.

Cam acesta e sensul pe care l-am da sintagmei - după - folosită de regizorul Cristi Juncu prin prisma spectacolului montat la Teatrul dramatic din Ploieşti. Aşa dar, transmutată în timpurile moderne piesa Avarul ne spune acum povestea unui bătrân zgârcit, tată a doi copii, o fată şi un băiat în pragul însurătorii şi măritişului pe care acesta îi concurează vrând să încheie o căsătorie din interes cu o fată bogată-Prinţesa, care e chiar logodnica fiului său. Aproximativ aceeaşi schemă din piesa clasică numai că textul rescris de regizor amestecă în acţiune, într-un plan aparte, un Baron, un barosan, în termenii mahalalei afaceriste, care a cumpărat un teatru unde actorii s-ar zice că vor să joace tocmai piesa lui Molière. Sunt două scene în acest sens cu crinoline şi peruci, cu declamaţii emfatice care sugerează cealaltă extremă a interpretării piesei clasice într-un stil gongoric, îngroşat, dictat de chiar patronul teatrului.

Începută într-un decor minimalist imaginat de Cosmin Ardeleanu care reduce la scara unui turn multifuncţional locuinţa bogătaşului avar spectacolul jonglează însă cu elemente realiste din cotidianul nostru, de la recuzită la costume şi vocabular. Altminteri şi pe aici se exagerează tentând bufonada pe linia unor trăsături de modernitate în comportament şi vestimentaţie. Avarul- tată nu poate avea în acest context virulenţa portretului clasic, mai ales că interpretul, fermecătorul Constantin Cojocaru afişează o deformaţie caracterială zglobie, aproape naivă. Lui i se pare firesc tot ce face , acoperit fiind de un discurs echivoc despre cocoşeii care trebuie să circule. E adevărat că se mai şi înfurie, strigă, dar cu aceeaşi notă de ridicolă cocoşeală care-l face inofensiv. Exagerându-se caricatura e adus la nuntă în chip de Moş Crăciun şi manipulat tot ca în legendă. În combinarea celor două planuri de care pomeneam la început regizorul Cristi Juncu n-a fost prea sigur pe ipoteza sa de lucru astfel încât Baronul care începe ca o fiară, urlând şi trăgând cu pistolul spre îngrozirea angajaţilor din teatrul său, sfârşeşte prin a se dovedi un carismatic filantrop (trimiterile sunt transparente) împărţind pomeni în dreapta şi stânga. El îi cumpără pe cei ajunşi pe mâna sa, nimeni alţii decât personajele din anturajul avarului care pun la cale sustragerea averii bătrânului.

Nu căutaţi vreo logică în aceste întâmplări care duc la un simulacru de proces unde e mahăr tot Baronul. Nu se prea ştie ce tranşează el, soarta teatrului clasic sau averea lui Harpagon, dar o face cu o nonşalanţă mult mai la-ndemână actorului Andi Vasluianu pus la început să facă pe duru. În toată hărmălaia care începe în jurul casei păzite de bodyguarzi a avarului de modă nouă, orice se poate întâmpla. Şi chiar se-ntâmplă. Parodie la parodie, chiar şi bodyguarzii joacă distanţat, unul dintre ei excelând în discursuri proletare. Ion Radu Burlan şi Bogdan Farcaş îşi fac treaba improvizând cu zel. Fiul (Ionuţ Vişan) e un nonconformist vopsit multicolor în cap, iar fata (Mihaela Popa) o puberă cu ochelari şi adidaşi dar mult mai coaptă în materie de amor. Transformată în Agentă, Peţitoarea de odinioară poartă blugi şi chestionează cu sârg în dreapta şi stânga, Ada Simionică fiind elocventă în această ipostază. La fel Cristian Popa în rolul Consilierului care-l trădează pe avarul tată furându-i şi banii şi nevasta. Mai e, cum spuneam, şi o Prinţesă ipocrită prin piesa asta nouă, rol în care se alintă cu farmec Florentina Năstase.

Una peste alta, la Teatrul din Ploieşti, noua înfăţişare a Avarului aduce mult public care participă cu hohote de rîs la aventura din jurul cocoşeilor lui Harpagon iertându-l parcă de toate păcatele. Proverbiala lui zgârcenie a rămas se pare în urma atâtor alte sinistre escrocherii cu bani albi şi negri care ne îngrozesc la tot pasul. Viciul Avarului pare să fii intrat la apă, bătrânul e cu siguranţă depăşit de metehnele mult mai evoluate ale urmaşilor. Ceva în acest sens ne spune şi scenograful care pune pe scenă în chip de casă a bogătaşului, un fel de machetă unde doar scaunele agăţate ca într-un pom al vieţii, au dimensiuni normale. În concluzie, în dispută cu soarta comediei lui Molière în zilele noastre, regizorul nu pare decis în a-i apăra perenitatea dat fiind că oricât de universale, viciile criticate de comediograf depăşesc astăzi până şi imaginaţia marelui clasic. Ca şi noile forme teatrale, dealtfel.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările