Da, prof. univ. dr. Sergiu Anghel a discriminat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
zamfirescu despre anghel

În mai anul acesta, şeful departamentului de Coregrafie al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), profesorul univ. dr. Sergiu Anghel – proaspăt devenit preşedinte al Senatului UNATC – se dovedea a fi un activ autor de postări rasiste şi antisemite pe Facebook.

La puţin timp după aceea, una dintre persoanele care au reclamat public aceste postări discriminatorii – criticul de film (şi lector la UNATC) Andrei Rus – era chemată în faţa Comisiei de Etică a Universităţii pentru a fi adus atingere imaginii conducerii UNATC, din care dl Anghel făcea parte. Sesizarea către Comisia de Etică era semnată de Sergiu Anghel însuşi, ca preşedinte de Senat. Concluzia Comisiei a fost că Andrei Rus trebuie dat afară pentru că a discutat public probleme interne ale instituţiei – inclusiv comportamentul unor profesori reputaţi ai UNATC. Într-un final, pentru aceleaşi vini, Rus a primit, din partea Senatului prezidat de Sergiu Anghel, trei sancţiuni disciplinare concomitente, inclusiv o tăiere de salariu şi interdicţia de avansare.

Pe toate căile posibile, colegi ai dlui Anghel (printre care actorul şi profesorul Florin Zamfirescu) i-au luat apărarea şi s-au declarat solidari cu el (vezi foto), inclusiv prin astfel de declaraţii:

Sergiu Anghel, o mare personalitate a şcolii noastre, o mare personalitate a României (...) şi să-şi permită un nimeni?... un tiriplici?... Şi să jignească? Face atac la persoană?“ (Florin Zamfirescu la Adevărul live, tiripliciul fiind Andrei Rus).

În acelaşi timp, UNATC s-a spălat pe mîini de situaţie, postînd un comunicat în care considera că responsabilitatea pentru orice fel de declaraţii publice e individuală, iar declaraţiile în cauză n-au treabă cu Universitatea (spre deosebire de denunţarea lor, care pare a fi de competenţa instituţiei). Iar Comisia de Etică, sesizată, acum, de Andrei Rus şi o serie de studenţi ai UNATC, a respins ca neavînd obiect sesizarea în cauză, privind postări rasiste şi antisemite ale preşedintelui Senatului.

Doar că:

Postările dlui Sergiu Anghel pe Facebook (deci, în spaţiul public) au făcut obiectul unei autosesizări a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), prin Petre Florin Manole, membru al Colegiului Director.

Autosesizarea (cu numărul de înregistrare A4) a fost urmată de trei citări ale părţii reclamate, aceasta neprezentîndu-se niciodată, dar depunînd la dosar documente în apărarea sa.

Pe data de 21 octombrie 2105, în cadrul şedinţei de deliberări, Colegiul CNCD a adoptat Hotărîrea cu nr. 479/21.10.2015, prin care constata cu unanimitate de voturi fapte de discriminare în temeiul articolelor 2, alin. 1, şi 15 din HG 137/2000. Sancţiunea aplicată a fost de 2.000 lei pentru discriminarea romilor şi alţi 2.000 lei pentru discriminarea evreilor.

În conducerea UNATC se află, aşadar, o persoană considerată în mod oficial, de instituţia abilitată s-o facă, drept autoarea unor declaraţii rasiste şi antisemite. În aproape trei săptămîni cîte au trecut de la decizia CNDC, dl Sergiu Anghel nu şi-a dat demisia din funcţiile pe care le deţine.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite