Damian Crâşmaru, soţul lui Carmen Stănescu, s-a stins din viaţă. Actorul avea 88 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorul Damian Crâşmaru avea 88 de ani                                                            FOTO: TNB
Actorul Damian Crâşmaru avea 88 de ani                                                            FOTO: TNB

Actorul Damian Crâşmaru s-a stins din viaţă, la 88 de ani, la un an şi trei luni de la moartea soţiei sale, actriţa Carmen Stănescu, a anunţat Teatrul Naţional Bucureşti.

Născut în 1931, la Ploieşti, Damian Crâşmaru şi-a dat seama că vrea să se facă actor încă de mic copil, când, pe timpul războiului, trebuia să stea în casă să păzească micile averi ale familiei. Când veneau acasă părinţii, putea să plece, de regulă la filme, după cum povestea actorul, la un moment dat, într-un interviu.

„Acesta a fost momentul când am descoperit că e ceea ce vreau să fac. Ascultam radioul tot timpul, astfel că m-am obişnuit cu opere germane, austriece şi japoneze. A fost frumoasă copilăria. Omului îi este cel mai frumos în copilărie”, spunea actorul pentru „Jurnalul spiritual”.

Crâşmaru era dedicat meseriei lui, văzând teatrul ca pe o şcoală fără firmă, în care actorii - dar nu numai, valabil şi pentru spectatori sau regizori- intră în sală şi trebuie să plece cu ceva în plus faţă de momentul în care au ajuns. 

„Teatrul este, după părerea mea, şcoala şcolilor vieţii. Pe scenă găseşti toate opţiunile posibile, iar tu, pentru preţul unui bilet, ai posibilitatea să alegi ce-ţi doreşti să devii. La fel cum şi actorul se poate modela în funcţie de ce alege dintre personaje. În teatru sunt toate artele şi toate artele sunt unite prin firul împletit din psihologie şi emoţie”,  mai spunea Damian Crâşmaru în acelaşi interviu. 

Damian Crâşmaru a fost căsătorit cu actriţa Carmen Stănescu, pe care o cunoştea în 1955, când el trebuia să înlocuiască un actor bolnav, în roolul Don Manuel, în spectacolul „Doamna nevăzută”, de Calderon de la Barca. 

Într-un interviu, actriţa povestea cât de norocoasă a fost că l-a găsit şi cum s-a grăbit să îl ia de soţ.

Am avut şi am parte alături de mine de un bărbat inteligent, plin de haz, care mi-a încurajat firea asta a mea copilăroasă. A avut nevoie de mine exact cum sunt: cu exploziile mele jucăuşe, care l-au încântat şi de dragul cărora a intrat de bunăvoie în basmul vieţii mele. Iar eu am avut nevoie de o minte sclipitoare ca a lui, care mi-a completat şi mi-a îmbogăţit firea mea de copil nebun. I-am dăruit din viaţă mea şi am primit din viaţă lui. Fiecare i-a oferit celuilalt ce a avut el mai de preţ. Şi s-a întâmplat că darurile primite şi oferite ne-au priit amândurora. Regret, doar, şi regret nespus de mult, că din pricina unor sarcini toxice, nu i-am putut oferi lui Damian şi copii. Regret enorm, nu atât pentru mine, cât pentru Damian. Are o pasiune pentru copii, merită să aibă zece, nu unul”,  mărturisea Carmen Stănescu într-un interviu pentru Formula AS.

Într-un interviu pentru aceeaşi publicaţie, şi Damien Crâşmaru împărtăşea aceeaşi admiraţie pentru soţia sa, spunând că n-ar fi putut să existe fără ea. „Legătura dintre noi e atât de puternică, de profundă, de esenţială şi de definitivă, încât nici nu vreau să mă gândesc la vreun alt fel de curs al vieţii”

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite