De elită

"Fuchsiada" la Teatrul German de Stat din Timişoara este, după părerea mea, nu doar un spectacol altfel decât cele de fiecare zi. Este un lux, dar şi un spectacol de lux. Să mă explic,

Fuchsiada e un spectacol de lux mai întâi fiindcă pe afişul lui figurează câteva nume de mare calibru ale teatrului românesc. Primul e cel al marelui scenograf Helmut Stürmer. Cel căruia i-a venit ideea montării pe care nu întâmplător, ci în calitate de cunoscător în intimitate al operei urmuziene, a numit-o „instalaţie teatrală”. Aceasta având, fără doar şi poate, în vedere detaliul că poetului îi plăcea să descompună şi să recompună deopotrivă lumea reală, să o amestece cu fantezii, fantasme şi alte universuri. Dar şi să compună şi să recompună propriile texte. De aici frecvenţa verbului a compune în creaţia sa. O realitate textuală asupra căreia ne atrage atenţia profesorul Ion Pop în capitolul dedicat scriitorului în cartea Introducere în avangarda literară românească (Editura Institutului Cultural Român, Bucureşti, 2007). La rândul său, Helmut Stürmer descompune şi recompune Fuchsiada lui Urmuz (dramaturgia: Andrea Reisz), adăugându-i şi alte fragmente din „paginile absurde” ale lui Demetru Demetrescu-Buzău. Aşa, atât de ucigător de comun cum se numea autorul lui Algazy şi Grummer în viaţa civilă. În care îşi câştiga existenţa fie ca magistrat de provincie, fie în calitate de grefier la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când a ajuns, în fine, în Bucureşti.

Caracterul personal al întreprinderii lui Helmut Stürmer, recunoaşterea drepturilor sale de autor, a meritelor lui în renaşterea lumii din paginile lui Urmuz e recunoscut simbolic în spectacol de însuşi domnul Theodor Fuchs, „personajul principal” al spectacolului, remarcabil interpretat de Rareş Hontzu, dublat de Silvia Török în Fuchsişor. Un domn Fuchs care, din când în când, „iese” din „partitură” spre a-l saluta pe al doilea său zămislitor. Pe omul de teatru care a intuit imensul potenţial teatral al Fuchsiadei şi care „apare” din când în când pe scenă, spre a privi lumea şi a mai vedea ce se mai întâmplă acolo, în lume şi pe platou, graţie excepţionalelor componente video ale montării. Componente ce poartă semnătura inconfundabilă a lui Andu Dumitrescu. Şi tot lui Andu Dumitrescu i se datorează, cred, mulţimea de adjuvante vizuale ce permit trecerile în lumi şi spaţii care mai de care mai diverse, melanjul dintre real şi fantastic, dintre terestrul ca stare, Pământul ca planetă şi imensitatea Universului, sugerarea năstruşnicei călătorii care e esenţa însăşi a vieţii pas comme les autres a domnului Fuchs.  

Critica literară mai apropiată de vremurile noastre, prin personalităţi asemenea lui Matei Călinescu sau Nicolae Balotă, a observat plastica vizuală ieşită din comun a scrierilor lui Urmuz. În monografia din 1970, reeditată în 2007 (Editura Hestia, Timişoara), Nicolae Balotă invoca ceea ce el numea „caracterul mecanomorf” al făpturilor create de Urmuz, adică asocierea mecanicului cu viul. O dominantă ce e extrem de bine surprinsă de spectacol gratie excelentei colaborări dintre Helmut Stürmer şi Corina Grămoşteanu, semnatara costumelor, dar şi a aceleia dintre acelaşi Helmut Stürmer şi coregraful Florin Fieroiu.

Cel de-al doilea mare nume prezent pe afişul spectacolului timişorean e cel al lui Silviu Purcărete. Regizorul de anvergură internaţională care l-a „ajutat” pe Helmut Stürmer  să îşi pună în pagină şi în scenă gândul creator. Al cărui rezultat s-ar putea spune că e un „joc voluntar şi amuzant al unui temperament prin excelenţă satiric, cuceritor prin chiar excesul lui de absurditate”, folosind întocmai fraza prin care Perpessicius, care nu a fost doar un mare eminescolog, definea modul urmuzian de a face literatură. Un mod ce s-a dovedit prin ani şi prin felul în care a evoluat mai încolo ideea însăşi de literatură mult mai mult decât socotea a fi „divinul critic” G. Călinescu. Cel care o fi fost el divin, dar infailibil nu a fost defel de vreme ce a socotit paginile urmuziene, e drept, puţin numeroase, publicate târziu (Fuchsiada, de pildă, a fost tipărită direct în volumul din 1930) doar „simplă bufonerie dar cu spirit ”, „parodie a prozei comune” sau „compuneri ce nu pot depăşi limitele unei farse”.

Fără doar şi poate, Silviu Purcărete s-a asociat cu Helmut Stürmer, l-a „ajutat” în numele prieteniei ce îi leagă pe cei doi, una dintre rarele, exemplarele şi durabilele prietenii din teatrul românesc contemporan. Dar şi fiindcă, sunt convins de asta, directorul de scenă care a montat Regele moare sau Rinocerii, îi dă dreptate, şi nu doar din solidaritate, lui Ionesco, cel ce vedea în Urmuz „unul dintre premergătorii revoltei literare universale, unul din profeţii dislocării formelor sociale, ale gândirii şi limbajului din lumea aceasta”.

Despre Urmuz se ştie că a fost un mare amator de muzică. Se mai ştie şi că ar fi fost deopotrivă compozitor. Nu avem, din păcate, dovezile cele mai percutante în acest sens. Dispunem doar de fotografiile a patru portative, salvate ca atare de Saşa Pană. Dar Urmuz a subintitulat Fuchsiada „poem eroi-comico-muzical în proză”. A insistat asupra felului hors du commun, aproape rabelaisian, în care s-a născut viitorul domn Fuchs care, obligatoriu, trebuia să aibă ureche muzicală, chiar dacă mama sa nu avea. A insistat asupra imaginii pianului. Era nevoie, aşadar, ca spectacolul de la Teatrul German de Stat din Timişoara să aibă în echipa de creatori şi un mare compozitor. Iar acesta nu putea fi altul decât Vasile Şirli.

Helmut Stürmer, Silviu Purcărete, Vasile Şirli împreună cu Andu Dumitrescu, Corina Grămoşteanu dar şi cu Forin Fieroiu şi Ilona Varga-Jaró, cea care iarăşi a creat câteva măşti de excepţie fără de care personajele urmuziene nu puteau invada scena, i-au oferit, aşadar, lui Lucian Vărşăndan, directorul Teatrului timişorean, şansa unui spectacol de lux. Care nu se putea înfăptui însă fără contribuţia de excepţie a trupei extrem de performante de care dispune la ora actuală TGST, trupă completată cu câteva actriţe ale Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” plus alte câteva colaboratoare. E vorba despre deja menţionaţii Rareş Hontzu şi Silvia Török, despre Isa Berger, Enikö Blenéssy, B. Emilia Borbély, Eva Danciu, Andreea Elena Giurgiu, Richard Hladik, Ioana Iacob, Etelka Magyary, Emese Simó, Ruxandra Stanciu, Mónika Tár, Oana Vidoni, Anne-Marie Waldek, Daniela Török,  Dana Borteanu,  Horia Săvescu, Harald Weisz, Franz Kattesch, Boris Gaza, Konstantin Keidel, Aljoscha Cobeţ, Tatianna Sessler.

Spuneam la început că Fuchsiada la Teatrul German de Stat din Timişoara este un spectacol de lux, dar şi un lux. Nu are rost să ne amăgim că montarea ar fascina, ar provoca, ar atrage o mare masă de spectatori. Fuchsiada e un spectacol pentru publicul cultivat, pour les connaisseurs. Aşa ceva nu îşi poate permite orice instituţie de spectacole. Ci doar acelea cu statut artistic consolidat, cu marcă înregistrată, cu prestigiu. Teatrul German de Stat din Timişoara face parte din această elită.

Teatrul German de Stat din Timişoara- FUCHSIADA; Poem eroico, erotic şi muzical după Urmuz; Traducerea în limba germană: Oscar Pastior; O instalaţie teatrală de Helmuth Stürmer ajutat de Silviu Purcărete; Muzica orginală: Vasile Şirli; Decor şi light design: Helmuth Stürmer; Costume: Corina Grămoşteanu; Video: Andu Dumitrescu; Coregrafia: Florin Fieroiu; Dramaturgia: Andrea Reisz; Machiajul: Lucia Preda şi Maria Suru-Dinescu; Cu: Rareş Hontzu, Silvia Török, Isa Berger, Enikö Blenéssy, B. Emilia Borbély, Eva Danciu, Andreea Elena Giurgiu, Richard Hladik, Ioana Iacob, Etelka Magyary, Emese Simó, Ruxandra Stanciu, Mónika Tár, Oana Vidoni, Anne-Marie Waldek, Daniela Török,  Dana Borteanu,  Horia Săvescu, Harald Weisz, Franz Kattesch, Boris Gaza, Konstantin Keidel, Aljoscha Cobeţ, Tatiana Sessler; Data reprezentaţiei: 16 februarie 2016