De mâine toată luna mai

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine debutez în teatru ACASĂ şi nu ştiu cum voi dormi la noapte. Este o bucurie care iese afară din mine. Mulţumesc celor care mi-au împlinit un VIS.

De la organizatoriProiectul nostru cu nr. 2 / 2019 - „Jocul de-a istoria“, finanţat de A.F.C.N., se apropie cu paşi repezi de primul gong - spectacolul de teatru pentru tineret „Am aflat... azi“ se află în stadiul repetiţiilor generale. Este un spectacol de teatru cu elevi de liceu pentru elevi de liceu, după un scenariu inteligent şi emoţionant scris de Cătălina Florina Florescu profesor toooocmai la Pace University din New York!

Ajutaţi pe scenă de actriţele Laura Iordan Adrian şi Georgiana Rusu, îndrumaţi de regizorul Iulian Enache, „încântaţi“ de compozitorul Adrian Mihai, coordonaţi de „profa“ Dana Trifan Enache, „afişaţi“ de Andreea Gherda, încurajaţi de Luiza Martinescu şi „lăudaţi“ de Cristian Hagi, 11 copii minunaţi de la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“ vor evolua pe scenă de la Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, în 12 reprezentaţii, pentru vreo 2.500 de colegi ai lor de la liceele din municipiul Constanţa.

Contribuţii majore la bunul mers al proiectului mai au partenerii noştri Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Centrul Cultural Judeţean Teodor Burada şi Colegiul Naţional de Arte Regina Maria. Aşa cum v-am obişnuit la toate proiectele noastre, intrarea este liberă pentru toată lumea, chiar dacă spectatorii vor fi în mare măsură liceenii constănţeni. Sala are peste 700 de locuri, deci, prieteni, consideraţi-vă invitaţi la oricare din reprezentaţiile „Am aflat... azi“.

Reprezentaţiile încep la ora 19:00, în zilele de 13, 14, 15, 20, 21, 22, 23, 27, 28, 29, 30, 31 mai. Va aşteptăm cu drag!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite