De Ziua Dorului
0
Ieri, de Ziua Dorului, am debutat ACASĂ. Mă bucur că am făcut parte din Proiectul „Jocul de-a istoria“ premiat AFCN şi că prin piesa „Am aflat ... azi“ am avut imensa bucurie de a mă exprima în limba maternă.
Cum este să scrii în limba ta de la distanţă? Dorul de ţară, dorul de ai mei, dorul de mâncarea de acasă, dorul de limba română sunt doruri transformative, puternice, cu emoţii care mă fac să nu uit unde m-am născut, unde am copilărit, primele iubiri, primele despărţiri.
Autenticitatea este un atu personal şi o zic cu mândrie. Teatrul m-a salvat, iar acum încerc să îl dau cadou tinerilor şi publicului în general. Eram de vârsta lor, a celor din distribuţie, când ascultam piese de teatru la radio şi la TV, iar în studenţie serveam matineuri la preţ redus.
Piesa mea de teatru le este oferită tuturor gratuit graţie celor care s-au implicat trup şi suflet în acest proiect. Într-o perioadă de haos global, tot cultura ne arată cât de fragili şi frumoşi suntem.
Le mulţumesc din inimă celor care s-au gândit la o scriitoare din diaspora. Cu inima, sunt mereu între a fi şi to be (come). De multe ori uităm de acasă, uităm noi de noi, dar şi suntem daţi uitării. „Ochii care nu se văd...“ Numai că suntem aici. Mulţi scriitori din diaspora se confruntă cu uitarea prematură. Eu însă iubesc limba română, dar refuz să exist în trecut.
Aşadar, pentru mine a fost o şansă imensă să lucrez la acest proiect. Mesajul proiectului din punctul meu de vedere este să îi ascultăm pe tineri, să aducem teatrul în şcoli, să fim atenţi la ce le predăm, să nu tratăm cultura ca pe ceva insignifiant, să investim în noi prin artă. Jocul de-a istoria în care arta e exilată este un joc cu repercusiuni.
Jocul de-a istoria în care pe scenele din ţară se joacă aproape exclusiv piese scrise de scriitori străini (cei mai mulţi bărbaţi) este un joc riscant, pe muchie pentru că izgonind sau neîncurajând scriitorii români să scrie (teatru) ne autodistrugem şi nu putem da vina pe alţii, nu putem spune că suntem marginalizaţi când ne scriem singuri destinul, ignorându-l.
Oameni ca cei din această echipă (şi nu sunt singurii) se încăpăţânează să capituleze. Pentru ei, ca şi pentru mine, arta este A FI prezent.
Mulţumesc frumos!
Se încarcă comentariile...
