Desant maghiar la Bucureşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
captura

E cald ca în miezul verii (deşi n-ar trebui), iar după incertitudinile celor doi ani de pandemie, toţi organizatorii de evenimente s-au grăbit să profite de certitudinea (încă nesigură, totuşi) regăsitei libertăţi de mişcare şi relaţionare umană.

Ceea ce explică numărul mare de festivaluri, unele plasate în luna cu care şi-au obişnuit fanii, altele devansate, iar unul abia venit pe lume, nou-nouţ, cu mari speranţe de viaţă lungă.

Este BukFeszt, primul Festival al Teatrelor Maghiare la Bucureşti şi începe azi, cu un program de şase spectacole pentru adulţi (seara) şi trei pentru copii (matineu), desfăşurat pe parcursul a şase zile, pe scenele a două prestigioase teatre bucureştene: Odeon şi Opera Naţională.

Evenimentul este iniţiativa noii Asociaţii Uniunea Teatrelor Maghiare – MASZIN, în parteneriat cu UNITER şi prezintă publicului bucureştean trupele teatrelor de limbă maghiară din Timişoara, Oradea, Satu Mare, Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc.

Am discutat despre acest turneu cu ştaif, cu iniţiatorul acestei asociaţii, directorul Teatrului Maghiar de Stat din Timişoara, actorul Balázs Attila:

Balazs Attila

Sanda Vişan – Începe azi un desant al teatrelor maghiare din România, la Bucureşti. Ce reliefuri are acest proiect?

Balázs Attila - Noi am format o asociaţie a cinci teatre maghiare din ţară, care este deschisă, pe lângă fondatori pot veni şi alte teatre. Eu sunt membru fondator şi preşedinte al asociaţiei.

La început am organizat un festival itinerant, care a avut ediţii la Satu Mare, la Oradea, la Odorheiu Secuiesc.

Sanda Vişan - Adică acolo de unde sunt teatrele fondatoare.

Balázs Attila - Da. Următoarea ediţie va fi la Timişoara şi mai avem de mers la Miercurea Ciuc. Mai sunt şi alte teatre care vor să se alieze.

Unul din scopurile noastre a fost ca, prin puterea noastră comună, prin fondurile pe care le putem atrage în comun, să putem merge la Bucureşti şi să arătăm acolo spectacole care nu au altă şansă a fi văzute.

Sanda Vişan - Dacă nu sunt selectate în FNT, de pildă.

Balázs Attila - Nici la UNITER n-a fost selectată Tragedia omului, iar la FNT a fost selecţionat pe vremea pandemiei, dar atunci am avut câţiva actori bolnavi.

Sanda Vişan - Şi atunci chiar FNT a făcut o meritorie ediţie online.

Balázs Attila - Eu cred că spectacolul Tragedia omului merită văzut de publicul bucureştean.

Sanda Vişan - În această asociaţie a dv. intră şi state de stat, şi teatre private?

Balázs Attila - Deocamdată sunt teatre de stat. Există un festival interetnic, la care participă toate comunităţile etnice din România, teatrul evreiesc, teatrul german...

Sanda Vişan - Desigur, cele care au trupe de teatru, căci altfel sunt recunoscute oficial vreo 19 minorităţi naţionale.

Balázs Attila - Când am pornit inţiativa, cinci teatre au răspuns la apel. Restul, nu. Aceasta nu înseamnă că asociaţia noastră reprezintă toate teatrele maghiare. Activitatea noastră nu se rezumă la a organiza festivaluri. Facem workshopuri comune, aducem un creator important, cum a fost Kokam Mladenovici, pentru toţi actorii din asociaţie. Facem workshopuri pentru tehnicieni, pentru luminişti, pentru video, sau sunet. Organizăm întâlnirea juriştilor, sau a contabililor din asociaţie.

Sanda Vişan - Dar asociaţia are un caracter privat, este un ONG, nu?

Balázs Attila - Da. Important e să comunicăm. Dacă e oficial sau privat, nu contează. Chiar nu suntem obligaţi să facem acest lucru. Noi ne facem legea, care să ne fie utilă tuturor. Deci, desantul, cum îl numiţi, a pornit de la această iniţiativă, din dorinţa de a arăta ce facem.

captura

Programul festivalului s-a bazat pe dorinţa organizatorilor de a face cunoscute unui public cât mai larg, spectacole reprezentative pentru opţiunile estetice ale teatrelor participante în proiect.

Astfel, cei mari sunt aşteptaţi la Opera Naţională şi la Sala Majestic a Teatrului Odeon, iar cei mici, la Sala Studio a Odeonului, cu marionete, păpuşi uriaşe şi pantomimă. Toate spectacolele sunt traduse în limba română, căci ţinta iniţiatorilor proiectului este de a atrage şi la Bucureşti, aşa cum fac şi acasă, publicul majoritar, nonvorbitor de maghiară, dar care cunoaşte seriozitatea cu care trupele maghiare privesc actul teatral.

Copiii şi părinţii sau bunicii lor se pot bucura de matinee la Studioul de la Odeon: pe 8 iunie, la ora 10, Teatrul Szigligeti din Oradea prezintă spectacolul de păpuşi Circul care n-a fost. În ziua următoare, dar la ora 11, tot păpuşile au cuvântul, în transcrierea contemporană a poveştii lui Anderson, Noile hainele ale împăratului, producţie a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara. Pe 10 iunie, la ora 10, copiii au întâlnire cu păpuşile aduse în scenă de Trupa Harag György a Teatrului de Nord din Satu Mare, în producţia Eliberatorul vântului.

Adulţii sunt aşteptaţi la teatru seara, la o serie de spectacole ce recurg la diverse formule de expresie teatrală şi sunt considerate de teatrele producătoare a fi reprezentative pentru stilul şi problematicile ce le preocupă.

captura

Pe 8 iunie, pe scena Sălii Studio de la Odeon putem vedea Antigona, de Sofocle şi desigur că publicul va fi interesat să vadă în cel fel puternicul conflict al tragediei greceşti, înnodat în jurul ideii de lege şi putere, este transpus şi transmis prin mijloace teatrale ce exclud cuvântul, întrucât Teatrul Szigligeti este un teatru de mişcare. În ziua următoare, acelaşi teatru prezintă tot la Odeon, Sinucigaşul.

Pe 10 iunie seara, la Sala Majestic revine Trupa Harag György a Teatrului de Nord din Satu Mare cu producţia Rasputin, o dramă ce proiectează o viziune contemporană asupra acestui controversat personaj istoric.

Într-o lume ce pare a-şi fi pierdut complet busola, drama Zbor deasupra unui cuib de cuci, pe care Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc o aduce la Bucureşti, tot la Odeon, pe 11 iunie, nu va mai părea o parabolă a unei realităţi posibile, ci a uneia deja împlinite.

Acelaşi regizor, Vladimir Anton, semnează spectacolul cu care se încheie festivalul, la Majestic, pe 12 iunie: întunecatul text shakespearian Richard al III-lea. Această tragedie a sângeroasei lupte pentru putere este prezentată de Teatrul Csiki Játékszín din Miercurea Ciuc.

Am păstrat pentru final tocmai spectacolul cu care se deschide BukFeszt, fiind singurul despre care pot scrie mai pe larg, fiindcă l-am văzut la consistentul Festival Euroregional de Teatru Timişoara, de curând încheiat: superproducţia Tragedia omului, ce va fi prezentată chiar diseară, la Opera Naţională.

Spectacolul semnat de regizorul Silviu Purcărete este o superproducţie ce nu mizează pe desfăşurarea spaţială amplă, pe care Teatrul Maghiar de Stat din Timişoara, pentru care a fost gândit spectacolul, nu o permite, din cauza dimensiunilor sălii, ci pe grandoarea viziunii regizorale, ce dă viaţă scenică acestui poem dramatic de mare anvergură, al scriitorului maghiar Madách Imre, adaptat de dramaturgul Visky András.

Un şarpe mişcător, semnul tentaţiei şi al (de)căderii “în lume” a cuplului primordial Adam şi Eva deschide spectacolul existenţei umane, de la puritatea pierdută şi izgonirea din Rai, la vieţuirea în istorie, de-a lungul secolelor trecute şi în viitor. Un joc existenţial, ce pare condus de Diavolul (corporatist) multiplicat, de la conflictele lumii antice, la cele ale marilor cruciade şi la revoluţia franceză ce şi-a devorat proprii fii.

Ce este liberal arbitru al omului, într-o lume în care Lucifer corupe şerpuitor şi schimbă sensul lucrurilor aşa cum vrea, fiindcă Dumnezeul care a creat lumea, plictisit, nu mai pare să vegheze asupra ei? Până în finalul acestei perpetue înfruntări între un bine şi un rău ce încep a-şi pierde forma, integrându-l pe Lucifer în planul fondator al lumii, gândit de Dumnezeu. Iar din acest univers scăpare nu este nici în cosmos.

Toată această amplă în-cadrare teatrală a umanităţii, de la legenda biblică a căderii în păcat la zborurile cosmice, este construită ca o sinecdocă, o construcţie scenică, ce face ca partea să vorbească puternic pentru întreg. Confruntările din scenă, între eroi şi masa mereu schimbătoare a oamenilor obişnuiţi dau privitorului senzaţia permanentă că, dincolo de ceea ce vede, acţiunea este mult mai amplă, dar de aceeaşi esenţă.

Iar tot acest panoptic al umanităţii se ridică pe excelenţa jocului actoricesc, pe energia întregii trupe, sprijinite pe câteva elemente de recuzită şi de decor, ce sugerează fie anumite repere temporale, fie evoluţia personajelor (precum pantofii stiletto ai Evei, ajunsă în timpurile moderne, prostituată).

Debutând astăzi, nu putem decât să urăm succes acestui nou proiect teatral, menit a deschide noi căi de comunicare, aducând mai aproape comunităţile din diferite regiuni ale ţării, prin ceea ce au mai semnificativ, adică izbânzile spirituale.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite