Despre cât poate fi moartea de morbidă
0
Primul lucru care trebuie spus despre spectacolul Războiul, unul dintre punctele de mare atracţie ale ediţiei a XXV a Festivalului Naţional de Teatru, e că reprezintă o construcţie teatrală copleşitoare. Nu atât prin grandilocvenţă, de altminteri cu grijă cenzurată, până la eliminarea totală a acesteia, de regizorul Vladimir Pankov. Şi nici prin dimensiuni ori prin durată.
Care depăşeşte cu foarte puţin două ore. Şi acestea putând fi cu ceva reduse, printr-un efort de concentrare oricând posibil. Manifestat şi înfăptuit mai întâi printr-o restrângere a libretului cam lax şi repetitiv, în opinia mea, iar apoi printr-o redimensionare în consecinţă a transpunerii scenice a acestuia.
Copleşitor, impresionant, exemplar, toate acestea la modul superlativ, calităţi care până la urmă te fac să îi treci cu vederea defectele semnalate mai sus, este felul în care regizorul Vladimir Pankov a izbutit să realizeze amestecul dintre teatru şi operă. Amestec generator de izbândă. Avem de-a face cu un sincretism marcat prin faptul că nicăieri, deşi spectacolul rămâne preponderent unul de teatru, nu se vorbeşte despre scenariu dramatic, ci despre libret, termen specific spectacolului de operă. Libret purtând semnătura Irinei Lychaghina.
Important de menţionat e că se ajunge la sincretismul spectacular dorit nu prin bogăţii ori excese scenografice (decorul şi costumele sunt semnate de Maxim Obrezkov), odinioară marcă de identificare a teatrului rus şi, prin extensie, sovietic. Defect denunţat categoric în pagini de maximă severitate de David Mamet. Ci, mai cu seamă, prin matematica, exemplara coordonare a interpreţilor care se manifestă în condiţia de actori totali, a mişcării acestora (coregrafia: Ekaterina Kosliukova şi Serghei Zemlainsky) . Interpreţi ce se manifestă organic, cu rigoare de impecabili performeri, indiferent de faptul că sunt recrutaţi din zona teatrului dramatic, a teatrului de operă ori că e vorba despre artişti instrumentişti.
Pe scenă nu se află decât câteva elemente de decor sau de recuzită. Un pian, alte câteva instrumente muzicale (regia muzicală este semnată de Artem Kim şi Serghei Rodyukov), iar ceva mai încolo îşi vor face apariţia, atârnate de ştăngi, uniforme militare. Având dublul rost de a sugera soldaţi dar şi de a însemna tot atâtea contribuţii la definirea metaforei şi a matricei spectaculare a războiului. Esenţial este însă un candelabru imens. Candelabru al cărui rol se dovedeşte precumpănitor prin plurisemantismul său.
El este cel ce luminează balul din seara de Crăciun a anului 1913. Ultimul Crăciun de dinaintea Marelui Război, ultimul Crăciun adevărat de care au parte un grup de tineri artişti ori cu preocupări artistice reuniţi la Paris. Ale căror fireşti, neîndoielnic cotidiene discuţii despre artă, despre metamorfozele şi tentativele de modernizare ale acesteia şi menirea frumosului ce, fără doar şi poate, trebuie să fie aceea de a salva lumea de toate relele care ar putea-o ameninţa, se întretaie cu cele despre război.
Se vorbeşte, poate că în logica doctrinei lui von Klausewitz, nu doar despre iminenţa acestuia, ci şi despre faptul că el ar însemna, la urma urmei, starea normală a omenirii. De aceea, nu întâmplător, spectacolul are parte de un prolog al cărui text, lesne recognoscibil, e reprezentat de primele versurile ale Iliadei. Text literar nu doar fundamental, cu îndreptăţire socotit drept una dintre scrierile cu care începe marea literatură a Lumii şi în absenţa căreia mai nimeni nu îşi mai poate imagina Lumea însăşi cu tot ceea ce înseamnă ea ontologic şi epistemologic deopotrivă. Şi din care vom auzi şi mai încolo fragmente ce fac parte din materia textuală a tuturor celor şaptesprezece cânturi din care e alcătuită montarea. Concepută asemenea unei epopei. Inexplicabil, totuşi, şi contrar regulilor genului în atât de multe cânturi.
Vedem, aşadar, o montare ce mai adaugă în intimitatea suportului ei literar fragmente, desigur prelucrate în conformitate cu specificităţile şi necesităţile expresiei şi expresivităţii dramatice, din Moartea unui erou, romanul din anul 1929 al lui Richard Aldington şi din Însemnările unui ofiţer de cavalerie ale poetului rus Nikolai Gumilev (Gumiliov), prim soţ al Annei Ahmatova, executat de regimul bolşevic în 1921.
Acelaşi candelabru se va metamorfoza în clopot vestitor de rău şi de moarte, iar în scena finală, coborât, prăbuşit pe scenă şi pierzându-şi strălucirea şi luminile, în simbol al sfârşitului existenţei personajului principal, George. Căruia Statul şi regulile specifice, de fier şi nenegociabile ale acestuia îi hărăzesc funeralii exemplare.
Cum spuneam, spectacolul impresionează prin rigoare. Rigoare manifestată în toate compartimentele lui. Dovedită îndeosebi la nivelul jocului actoricesc şi al îmbinării acestuia cu muzica, cu orchestra. Rigoare probată prin geometria fără cusur a grupurilor. O geometrie care se arată a fi sans défaut chiar şi atunci când performerilor li se cere să marcheze dezordinea, haosul sau deznădejdea. Spectacolul cu Războiul devine astfel o nouă, o greu de combătut afirmare a realităţii că teatrul viu şi adevărat, iar aici avem de-a face cu mai mult decât teatru, cu un spectacol în accepţiunea generică a acestuia, aşa cum a fost ea teoretizată cândva de Camil Petrescu, ceva mai aproape de noi de Roland Barthes, nu poate să existe în absenţa unor interpreţi de excepţie.
FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE TEATRU CEHOV&FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE TEATRU DE VLA EDINBURGH-RĂZBOIUL –scenariu dramatic după romanul Moartea unui erou de Richard Aldington, Însemnările unui ofiţer de cavalerie de Nikolai Gurrilev şi Iliada de Homer;
Regia: Vladimir Pankov;
Scenografia: Maxim Obrezkov;
Regia muzicală: Artem Kim şi Serghei Radyukov;
Coregrafia: Ekaterina Kislova şi Serghei Zemlanski;
Libret: Ekaterina Likaghina;
Lighting designer: Nikolai Surkov;
Cu: Evghenia Simonova/Elena Shanina, Valeryi Garkalin/Igor Yasulokovici, Maria Biork, Vera Romanova, Irina Rundina, Seseg Khapsasova, Alisa Estrina, Pavel Akimkin, Andrey Aminov, Evgheny Barhatov, Alexander Kudin, Petr Markin, Ignat Matukhov, Serghei Permakov, Serghei Sanghadziev, Grigori Spiridonov;
Data reprezentaţiei: 25 octombrie 2015
Se încarcă comentariile...
