Despre refuz şi acceptare

„Panglica lui Mobius”, la Teatrul Naţional din Cluj FOTO Nicu Cherciu

Om de teatru multilateral, Robert Cohen este deopotrivă dramaturg, eseist, critic, dramaturg, dar şi profesor de actorie. În România este cunoscut ca scriitor de literatură dramatică, dar şi ca eseist sau, mai corect spus, în calitate de creator a unei metode proprii de însuşire a artei actorului, metodă nu foarte apropiată de metoda tradiţională a lui Stanislavski.

Promotorul lui în ţara noastră este regizorul Mihai Măniuţiu care s-a ocupat îndeaproape de traducerea şi publicarea uneia dintre cărţile sale fundamentale, dar şi de introducerea în repertoriul Naţionalului clujean mai întâi a piesei Machiavelli: arta terorii, iar ceva mai recent a Panglicii lui Moebius.

După mărturisirea însăşi a autorului, inserată în caietul de sală a spectacolului clujean, Panglica lui Moebius a fost scrisă în anul 1970. La puţină vreme după ce, în atât de conservatoarea în chestiuni de morală Americă, dar şi în Europa Occidentală a început „revoluţia sexuală”. Atâta doar că, la data respectivă, revoluţia cu pricina nu ajunsese să aibă în vedere decât „cuplul normal”, nu şi pe cel „modificat”. Despre care a vorbi în public ori a-i recunoaşte dreptul la existenţă era, la acea vreme, blasfemie curată, iar a-l arăta pe scenă era aproape de neimaginat. Drept pentru care Robert Cohen şi-a montat singur, de vreo două ori, propriul text. Nu fără riscuri, dar nici fără succes.

Panglica lui Moebius, o poveste despre refuz şi acceptare, despre feluritele moduri în care se poate manifesta iubirea, despre ură şi împăcare ajunge pe scenele româneşti cu o oarecare întârziere. Într-un moment în care până şi publicul românesc, altminteri destul de pudibond, chiar strict (numai declarativ?) la capitolul morală, nu mai este chiar atât de scandalizat când vede pe scenă doi bărbaţi sărutându-se. Să ne amintim bunăoară că, atunci când, prin anii 90, regizorul Theodor Cristian Popescu monta la Nottara primul spectacol cu Îngeri în America revoltei spectatorilor obişnuiţi i s-a asociat, într-un mod cvasi-violent, protestul unor violenţi studenţi teologi. Iată că acum, când de acelaşi text, s-a apropiat, într-un spectacol de la Teatrul Metropolis, regizorul Victor Ioan Frunză, care a prezentat versiunea completă a piesei lui Tony Kushner, reacţiile spectatorilor dar şi ale clerului au fost cât se poate de civilizate.

În Panglica lui Moebius avem de-a face cu doi fraţi ce se situează pe poziţii antagonice pentru simplul motiv că unul dintre ei se îmbracă în culori scandalos de vii, are un iubit de acelaşi sex şi nu prea izbuteşte să ascundă că e gay. Nu că fratele „moral” ar fi chiar foarte moral căci e cam prea prieten cu alcoolul, căsătoria nu îi merge din cale afară de bine şi nici cu propria fiică nu se înţelege aşa cum ar fi cazul.  Drept pentru care fata pleacă de acasă şi se refugiază în casa unchiului. Loc în care se întâmplă numeroase lucruri, vesele, triste, comice sau tensionate, la capătul cărora intervine împăcarea.

Mărturisesc că nu tema sau povestea din Panglica lui Moebius m-au interesat în spectacolul clujean. Ci spectacolul în sine, unul clar, limpede, poate prea lung, poate câteodată chiar monoton, spectacol în care regizorul Răzvan Mureşan nu s-a arătat excesiv pe sine, ci s-a concentrat pe lucrul cu actorii. Şi a făcut cum nu se poate mai bine. Spectacolul trece cu succes peste handicapul că în roluri de persoane mature au trebuit distribuiţi, faute de mieux, actori încă tineri – aşa cum e cazul lui Cristian Grosu sau Ionuţ Caras, amândoi evoluând excelent, concentrat, tensionat, în rolurile celor doi fraţi. Panglica lui Moebius valorifică din plin capacităţile histrionice ale lui Radu Lărgeanu, valorizează ironia şi autoironia pe care le joacă foarte bine Miron Maxim şi revelează amestecul de caracter rebel şi de sensibilitate din care e plămădit personajul feminin neconformist jucat de actriţa Patricia Brad.

Tudor Lucanu, altminteri actor şi regizor de profesie, convertit câteodată şi la scenografie, a imaginat un decor în care realismul se amestecă folositor cu un comentariu simbolic minimal. Aşa cum cred că trebuia să fie.   

Teatrul Naţional din Cluj-Napoca- PANGLICA LUI MOEBIUS de Robert Cohen;

Traducerea: Adriana Stan;

Regia: Răzvan Mureşan;

Scenografia: Tudor Lucanu;

Cu: Cristian Grosu, Patricia Brad, Miron Maxim, Radu Lărgeanu, Ionuţ Caras;

Data reprezentaţiei: 11 octombrie 2014

→

Imaginea 1/6: panglica lui moebius foto nicu cherciu