Despre Timişoara, la persoana întâi

Sunt, cred, mai mult de doi ani de când regizoarea Carmen-Lidia Vidu a iniţiat la Sfântu Gheorghe, la Teatrul „Andrei Mureşanu“, care, iată, se încăpăţânează pe mai departe nu doar să existe, deşi se adresează unui public tot mai puţin numeros, ci să şi şocheze prin curajul opţiunilor sale repertoriale, prin interesul constant arătat teatrului social şi documentar, proiectul „Jurnal de România“.

Regizoarea, care era, totodată, şi autoarea textului, a avut grijă să precizeze, încă din momentul în care Jurnal de Sfântu Gheorghe a cunoscut prima ridicare de cortină, că era vorba despre un proiect pe termen lung. Ceva de genul to be continued. Aşa se face că, între timp, Jurnalului de Sfântu Gheorghe i s-a asociat un Jurnal de Constanţa pe care, spre marele meu regret, nu l-am văzut şi, mai recent, un Jurnal de Timişoara. Dar şi un film documentar şi o expoziţie.

Formula dramaturgică a episodului timişorean este, în linii esenţiale, aceeaşi cu cea din episodul-pilot al acestui serial teatral. Câţiva actori, de vârste diferite, cu opţiuni de viaţă diferite, cu destine, firesc, deosebite, formaţi în felurite etape ale României postbelice ca oameni şi artişti vorbesc despre ei. Fac un fel aparte de teatru la persoana întâi. De data aceasta, e vorba despre şase actriţe, născute într-un interval de timp destul de amplu – de la sfârşitul anilor 40 până la începutul ultimului deceniu al veacului trecut- care se mărturisesc în faţa noastră. Cum se spune, „îşi povestesc viaţa“, se confesează, lasă la o parte multe bariere naturale, fireşti, încearcă să scape de inhibiţii. Ce mai? Îşi dezgolesc sufletul, la propriu. Elementul comun care le leagă fiind oraşul Timişoara. E vorba despre actriţele Ida-Jarcsek Gaza, Tatiana Sessler-Toami, Ioana Iacob, Daniela Török, Olga Török şi Silvia Török. Atenţie, doar ultimele două sunt surori.

Unele dintre cele şase protagoniste sunt născute în Capitala Banatului, altele pe undeva, prin apropiere, o a treia categorie a venit aici spre a face studii universitare şi a-şi începe şi continua munca într-un Teatru de limba germană. Fiecare dintre cele şase „performere“, fie că sunt aşezate în faţa microfonului cu stativ, fie că îl ţin în mână, ne dă detalii despre familie, despre anii copilăriei şi ai şcolii, despre ce gândesc despre oamenii care le înconjoară, despre munca lor, despre ceea ce se întâmplă în teatru, despre urbe, despre viaţă. Sesizând defecte, neîmpliniri, prejudecăţi, desluşind şi despărţind răul de bine, admiţând că nu sunt nici ele perfecte, că nu se socotesc infailibile, că au avut ori că au momente în care lucrurile nu s-au petrecut ori nu se petrec nici azi aşa cum trebuie ori cum ar fi vrut ele să fie. Toate şase sunt mândre că trăiesc în oraşul Revoluţiei, precizând apăsat că le miră că la aproape 30 de ani de atunci multe întâmplări au rămas şi pare-se că vor rămâne pe mai departe încâlcite. Sunt mândre şi că în 2021 Timişoara va avea onoarea de a fi Capitală culturală europeană, însă îşi exprimă îngrijorarea că, pentru moment, aproape nimic nu se leagă, totul se pierde în dispute şi orgolii personale.

Spectacolul se bazează enorm pe sinceritate şi pe eliminarea cu desăvârşire a patetismului, pe onestitatea discursului, pe naturaleţe. Poartă marca autenticităţii, e asaltat de „semnele realului“ (proiecţii video, articole de presă decupate, fotografii din arhiva personală ale protagonistelor, o specialitate a regizoarei) foarte bine montate de Cristina Baciu şi Ovidiu Zimcea.

Teatrul German de Stat din Timişoara – JURNAL DE ROMÂNIA-TIMIŞOARA de Carmen Lidia Vidu; Regia: Carmen Lidia Vidu; Dramaturgia: Andrea Wolfer; Foto-Video montaj: Cristina Baciu şi Ovidiu Zimcea; Asistent regie: Oana Vidoni; Asistent scenografie: Ioana Popescu; Cu: Ida Jarcsek-Gaza, Tatiana Sessler-Toami, Ioana Iacob, Daniela Török, Olga Török şi Silvia Török; Data reprezentaţiei: 22 decembrie 2018