Dinozaurii au zburat deasupra Pieţei Mari din Sibiu în Festivalul de Teatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Performence-uri spectaculoase au bucurat spectatorii la ediţia FITS 2019
Performence-uri spectaculoase au bucurat spectatorii la ediţia FITS 2019

Aflat în plină desfăşurare, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (14-23 iunie) continuă să surprindă şi să-i seducă pe iubitorii artelor spectacolului cu noi propuneri, poveşti, spectacole şi revărsare de culoare în oraşul de pe Cibin.

Unul dintre cei mai importanţi protagonişti ai zilei de vineri şi sâmbătă a fost Pippo Delbono, regizor, actor şi creator neîntrecut de spectacole emoţionante, care, în acest an, îşi va lăsa o frântură din suflet la Sibiu, odată cu steaua care-i poartă numele de pe Aleea Celebrităţilor.

Vineri, la prânz, creatorul italian şi-a lansat, alături de George Banu, la Habitus, cartea „Dăruirea de sine”, un volum de mărturisiri, cu imagini şi cuvinte ce dezvăluie lumea şi, totodată, pe sine, iar, mai apoi, pe scena de la Fabrica de Cultură – sala Lulu, publicul a avut ocazia să trăiască „Bucuria” (Joy) alături de neobişnuiţii artişti din compania de teatru a lui Pippo Delbono.

Un alt spectacol-eveniment care s-a văzut  la FITS a fost Fenomenul Woodstock de la Thalia Theater, una dintre cele mai prestigioase instituţii de gen din Germania, înfiinţată în 1843! Structurat ca o adevărată lecţie de istorie, „Fenomenul Woodstock” a pus faţă în faţă estul şi vestul anilor ’60.

Şi străzile din Sibiu au fost animate de artişti şi public, şi nimeni nu s-a lăsat impresionat de norii neprietenoşi ci doar de talentul şi creativitatea trupelor care au animat oraşul: muzica Fanfarei de la Cozmeşti, dans cu Cia Jordi L. Vidal, circ cu Les Colporteurs, jazz colorat şi culori vesele alături de Mademoiselle Paillette.



Piaţa Mare continuă în tot acest final de săptămână să fie gazda spectacolelor în aer liber, iar vineri seara, începând cu ora 21, Dundu, o păpuşă uriaşă, iluminată, va prinde viaţă şi promite să ofere o experienţă deopotrivă vizuală şi interactivă de excepţie.

Dundu Sibfest 2019
Dinozauri FITS


De asemenea, 800 de metri cub de heliu „înghiţiţi” de personaje fantastice au zburat nonşalant în Piaţa Mare, datorită companiei franceze Plasticiens Volants, care aduce două spectacole magice: „O lume nebună” (vineri) şi „Leonardo da Vinci - vise şi coşmaruri” (duminică).
Seara de vineri va continua cu concertul duo-ului francez Pépite, în a cărui muzică echilibrată se regăsesc influenţe americane, franceze şi jamaicane, toate într-un spectacol golden pop.



Sâmbătă şi duminică, Batsheva Dance Company (Israel) revine la FITS cu noua sa producţie de dans contemporan, „Venezuela”, în care coregraful Ohad Naharin şi dansatorii săi explorează dialogul şi conflictul dintre mişcare şi conţinutul reprezentat de aceasta.

Publicul este aşteptat în continuare cu gânduri bune la „Copacul care dăruieşte” – instalaţia luminoasă formată din gândurile bune trimise prin intermediul aplicaţiei de mobil FITS2019 sau online, pe unicredit.ro/fits, unde fiecare mesaj este transformat nu doar în artă, ci şi într-o donaţie din partea UniCredit pentru proiectul teatral Tramvaiul Sibiu-Răşinari.
Proiecţia va avea loc astăzi şi mâine pe Biserica Romano-Catolică începând cu ora 21.30.

Aleea şi Gala Celebrităţilor din cadrul Festivalului de Teatru Internaţional de la Sibiu reprezintă deja o tradiţie. Anul acesta, Gala celebrează şase personalităţi care primesc şi stele pe Aleea Celebrităţilor: Sidi Larbi Cherkaoui – coregraf, dansator, Pippo Delbono – actor, regizor, Stan Lai – dramaturg, regizor, Maia Morgenstern – actriţă de film şi teatru, Emmanuel Demarcy-Mota – actor, regizor, Michael Thalheimer – regizor, dar vor fi acordate şi alte premii unor alţi creatori de excepţie.

Un alt eveniment important din programul FITS este expoziţia chineză Lantern Festival – China în 20 de legende, care are ca subiecte elemente din cultura chineză, iar superbele lampioane vor ilumina Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului duminică seara de la ora 20:30. Această expoziţie-instalaţie rămâne la dispoziţia publicului până în 4 august.
 

Sibiu FITS 2019 outdoor
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite