Eseu despre teatru, despre bătrâneţe şi despre moarte

Cântecul lebedei de Cehov

Anton Pavlovici Cehov a scris „Cântecul lebedei” sau „Calhas” între anii 1887-1888 şi a subintitulat-o „scenetă dramatică”. Una dintre nenumăratele lui „piese necehoviene”, numite pe mai departe şi astăzi astfel de exegeza literară, din păcate destul de puţin sensibilă la exegeza scenică a scrierilor dramaturgului.

Şi, mai ales, la felul în care aceasta din urmă a identificat mai mult decât simple semne premonitorii ale marii dramaturgii a acestuia în aceste texte care şi ele însele sunt departe de a fi de rangul al doilea.

Câteva importante spectacole cu Ivanov şi îndeosebi cu Platonov invită, provoacă la reconsiderări de perspectivă şi la relecturi. O parte dintre aceste spectacole s-au produs chiar în România. Mă gândesc la cel cu Ivanov de la „Bulandra”,  în regia lui Andrei Şerban, sau la cel cu Platonov de la Teatrul Naţional „Radu Stanca”, montat acolo de Alexandru Dabija. Care, văzut într-una din zilele lui bune (din păcate, prea adesea în România, spectacolele au zile bune şi zile proaste),  poate fi generator de revelaţii. Defel de nebăgat în seamă a fost, după părerea mea, şi modul în care a înscenat Platonov regizorul Harsányi Zsolt la Secţia maghiară a Teatrului Naţional din Târgu Mureş. Iar spectacolul cu aceeaşi piesă montat de Andreea Vulpe la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila mi se pare unul de excepţie.

În 2010, regizorul Mihai Măniuţiu a montat într-un chip cu totul aparte, înnoitor, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, Cântecul lebedei. Şi nu am în vedere doar bogăţia vizuală, luxurianţa spectacolului. Spectacolul de atunci al lui Măniuţiu, nejucat atât cât ar fi meritat, nu şi-a propus nicidecum să demonstreze că sceneta dramatică cehoviană ar fi îndreptăţită să treacă în categoria scrierilor cehoviene, ci să-i probeze polifonia ideatică şi imensele valenţe spectaculare.  A făcut-o cu strălucire.

E ceea ce încearcă, poate mai agresiv, mai dur, mai radical, în spectacolul de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj –Napoca, actorul Sinkó Ferenc. Care, prin câteva antecedente notabile consumate în zona teatrului independent, şi-a dovedit însuşirile şi abilităţile de autentic director de scenă. Sinkó transferă Cântec de lebădă  din lumea şi atmosfera secolului al XIX lea în cea a internetului şi a marilor talk show-uri de televiziune din veacul al XXI lea. Spectacolul lui vorbeşte pe mai departe, aşa cum o cere partitura cehoviană, despre lumea actorilor bătrâni şi singuratici, aflaţi la capăt de carieră. Actori care, asemenea lui Firs, ajung să fie uitaţi în clădiri şi teatre pe cale de a fi părăsite. #cântec de lebădă vorbeşte deopotrivă  despre boală şi bătrâneţe înţelese drept chestiuni preocupante, cvasi-obsesive pentru ştiinţa medicală a secolului nostru. Pentru Europa însăşi şi aceasta fiindcă Bătrânul continent e la rându-i victima unui îngrijorător proces de îmbătrânire.

 Răsturnările de perspectivă propuse de Sinkó Ferenc nu se petrec din prima clipa a reprezentaţiei. Dimpotrivă.  În momentul în care intrăm în sala de spectacole, nimic nu prevesteşte caracterul radical al montării. Care are, întru susţinerea demersului său, sprijinul considerabil al scenariului dramatic semnat de Vajna Noémi. Suntem la finalul unei reprezentaţii, final salutat cu îndelungi aplauze de public.  Pee scena sugerând limpede cutia italiană (decor: Carmencita Brojboiu) se află El, actorul bătrân, El, Vasili Vasilici Svetlodidov, interpretat de Keresztes Sándor. Actorul care vrea cu orice preţ să prelungească momentul de final, care, cu capul plecat, parcă cerşeşte aplauzele. Care, de fapt, nu vrea să plece acasă căci, o ştim din textul de bază cehovian, nici măcar nu are casă.

Cu totul altceva vor maşiniştii. Care vorbesc ba româneşte, ba ungureşte, ba chiar îl imită pe „ciocoflenderul” Florin Piersic. Maşinişti ce se grăbesc să strângă decorul, să o ia spre casă ori să meargă la o bere. Spre casă se grăbesc să plece şi femeile de serviciu care mătură scena fără să le pese defel că acolo încă se mai află El, Actorul bătrân.  Când totul e gata, când s-a făcut ordine luminile se sting la repezeală, iar în întuneric şi în disperare rămâne pe mai departe acelaşi Vasili Vasilici. Făcându-şi apariţia dezordinea metafizică de dinaintea Morţii.

De aici, din acest moment, distanţele luate de spectacolul #cântecdelebădă de sceneta Cântecul lebedei se măresc considerabil. Îşi face mai întâi apariţia Cântăreaţa (Ötvös Kinga). Repedă urmată de o Contorsionistă (Györgyjakab Enikö) şi de o Conferenţiară (Albert Csilla). Aceasta din urmă dă citire unui lung raport medical despre felul în care se manifestă bătrâneţea şi despre cum ar fi totuşi posibil să fie contracarate ravagiile fenomenului de îmbătrânire. Nici vorbă deocamdată despre sufleurul Nikita Ivanîci, cel care în textul iniţial ar trebui să fie martorul şi spectatorul în faţa căruia se produce confesiunea eliberatoare, deschizătoare a drumului către exitus al lui Vasili Vasilici. 

Cele trei ba îl vor cabla pe bătrânul actor făcându-l să imite şi să sugereze în cel mai derizoriu, în cel mai tragic chip cu putinţă interpretarea unui hit de azi, ba îi vor pune o cască de hocheist, ba îi vor desena trupul cu un marker supunându-l unui examen medical. Şi totuşi Sufleurul va apărea, în secvenţa de final. Cea a interviului televizat, rolul său constând în a-i sufla actorului răspunsurile la întrebările a două moderatoare. Întrebări şi răspunsuri pe care El, Actorul, El, Bătrânul, poate că nici nu le mai înţelege. Vasili Vasilici înţelege doar că totul s-a terminat. Profită de o pauză şi fuge din studio. Spre a trăi în singurătate ultimele clipe ori, poate, spre a evita, spre a amâna, spre a păcăli întâlnirea cu ele.    

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca- #cântec de lebădă după A.P. Cehov; Regia: Sinkó Ferenc; Adaptarea; Varga Noémi; Decorul: Carmencita Brojboiu; Costumele: Bocskai Gyopar; Muzica originală: Halmen-Bodoki Kata; Proiecţii video: Török Tihamér; Efecte speciale: Borsos Levente; Cu: Kersztes Sándor, Albert Csilla, Györgyjakab Enikö Ötvös Kinga şi Csiszér Gábor József, Deák Attila, Erdös Endre, Fábian Mihály, Györffi Zsolt,, Hunyadi Zsolt, Molnár Tibor, Oprea Eva, Platz János; Melinda Kerekes Data reprezentaţiei: 26 oct.2015