Etaje ale memoriei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Menajeria de sticlă”, de Tennessee Williams, la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti  FOTOGARFII de Maria Ştefănescu
„Menajeria de sticlă”, de Tennessee Williams, la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti  FOTOGARFII de Maria Ştefănescu

Exegeţii literari ai Menjeriei de sticlă socotesc, pe drept cuvânt, piesa drept una „a memoriei”. Au în vedere, desigur, monologul de la început al lui Tom, alter-ego al dramaturgului (numele real al lui Tennessee Williams este Tom Lanier Williams) care invocă valoarea sentimentală a confesiunii şi caracterul ei nerealist.

Au în vedere afirmaţiile lui Tennesee Williams însuşi care mărturisea că „piesa este o amintire, şi, prin urmare, este nerealistă. Amintirea îşi permite multe licenţe poetice. Ea omite anumite detalii; pe altele, le exagerează în funcţie de valoarea emoţională a subiectului pe care îl atinge, asta pentru că amintirea locuieşte numai şi numai în inimă”.

Există însă în piesă mai multe etaje ale memoriei şi mai multe personaje ce recurg la ea. Nu numai Tom ne spune, rememorează o poveste cu caracter autobiografic, din anii ’30, anii marii crize economice. O criză ce l-a afectat pe sine, i-a afectat familia, îndeosebi mama, oricum cutremurată de dispariţia pe nepusă masă a soţului ei. Nu doar Tom are amintirile lui pe care le deapănă în faţa noastră, la aproximativ 10 ani distanţă de la consumarea faptelor. Prizonieră a memoriei este, în chiar momentul în care se petrec cele readuse în actualitate de Tom, mama sa, Amanda. Şi nu e vorba doar de amintirea soţului, a bărbatului frumos care a cucerit-o odinioară şi care a părăsit-o pe neaşteptate. Ci şi de nostalgia „vremurilor bune” de odinioară, când familia din Sud în care s-a născut Amanda avea mulţi servitori, iar viaţa copilei, a tinerei de odinioară, era una fără griji.

Memoria şi amintirea acţionează şi în cazul surorii lui Tom, Laura. Fiinţă introvertită, bolnăvicios de timidă, marcată fără drum de întoarcere de infirmitatea pe care mama ei încearcă să o nege în pofida evidenţei. Dar şi de dragostea secretă nutrită pe vremuri pentru adolescentul Jim, coleg de şcoală cu Tom, cândva glorie a liceului, primul în toate. Un bărbat care a eşuat, pentru moment cel puţin, ca funcţionar într-un atelier de pantofi, dar care, precum Tom, nutreşte planuri de viitor. Mult mai lucrative decât cele ale colegului de demult cu care viaţa a vrut să se reîntâlnească în acelaşi mizer atelier. Laura fuge de amintiri, dar şi de nesperata şi, până la un punct, nedorita reîntâlnire cu Jim. Cel ce o comparase în trecuta adolescenţă cu un trandafir albastru. Cel care, printr-o întâmplare, ajunge în casa doamnei Amanda, îi dă Laurei, involuntar, printr-o confuzie, iluzia că ar exista şansa ca ea să părăsească „menajeria de sticlă” în care s-a autoclaustrat. Şi că s-ar putea izbăvi de teamă de sine ca şi de teamă aproape fiziologică de alţii.

menajeria de sticla foto credit maria stefanescu

Există, în fine, memoria teatrului, cea care ne aminteşte că piesa lui Tennessee Williams a prilejuit câteva înfăptuiri notabile, mai cu seamă actriţelor ce au avut şansa de a deţine rolul Amandei. Rol aparent secundar, prin aceasta înşelător, de fapt rol de mare complexitate şi solicitant la capitolul nuanţe, în care au strălucit pe vremuri Ileana Predescu în spectacolul montat la Teatrul „Bulandra” de Ioan Taub, Carmen Stănescu în montarea de la Naţionalul bucureştean din 1992, semnată regizoral de Mihai Manolescu, sau Valeria Seciu în înscenarea din 2006 de la acelaşi Teatru datorată Cătălinei Buzoianu.

Până la un punct, poate părea curioasă opţiunea tinerei regizoare Sânziana Stoican pentru această piesă. O piesă ce vorbeşte despre lucruri etern valabile- precum familia, dragostea neîmplinită, sărăcia, infirmităţile fizice ori sufleteşti, dar are totuşi un aer uşor revolut. Care nu e numai al ei ori al altor scrieri ale lui Tennessee Williams, ci al unei consistente părţi a literaturii dramatice americane din anii 40-50-60 ai secolului trecut. Menajeria de sticlă impune ceea ce am putea numi „teatrul de vorbe” care nu prea e pe gustul tinerei generaţii de directori de scenă. Opţiunea Sânzianei Stoican pare, dar, în realitate, nu este curioasă dacă ne aplecăm, cu dorinţa de a le descifra atent, asupra antecedentelor artistice ale regizoarei şi ale locurilor unde s-au consumat ele. În fond şi la urma urmei, Trădare, piesa ce i-a prilejuit Sânzianei Stoican un veritabil succes la Unteatru, tot teatru de vorbe presupune, iar instituţia însăşi ce i-a îngăduit zămislirea nu exclude din start acest gen de spectacole. Ba dimpotrivă, o montare cu Un tramvai numit dorinţă, semnată regizoral de Andreea şi Andrei Grosu i-a adus multe laude şi numeroşi spectatori.

menajeria de sticla foto credit maria stefanescu

Sînziana Stoican nu se teme de cuvinte. E drept, uneori, în spectacolul de la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti, regizoarea le mai cenzurează (aşa s-a întâmplat în cazul monologului lui Tom) sau mai dislocă replicile. Alteori le pune remarcabil în valoare, aşa cum s-a întâmplat în scena, după părerea mea, cel mai bine realizată a spectacolului, cea dintre Laura şi Jim. Scenă ai cărei protagonişti, Florentina Năstase şi Cristian Popa, sunt buni, frumoşi, sensibili şi adevăraţi. Aşa cum mi-aş fi dorit să fie întreg spectacolul. Grevat de inegalitatea valorică dintre cele două părţi ale sale, prima fiind doar creionată, proiectată regizoral, dar încă insuficient asumată actoriceşte de Ionuţ Vişan (Tom), de Oxana Moravec (poate mai exaltată, mai „populară” decât ar fi fost cazul şi fără nuanţele despre care vorbeam mai sus) şi chiar de Florentina Năstase.

Scenografia datorată lui Valentin Vârlan nu e senzaţională, e doar exactă. Dominată de jucării de sticlă şi de un imens trandafir albastru. Şi, precum la spectacolul cu Trădare de la Unteatru, şi în cazul montării ploieştene cu Menajeria de sticlă, ilustraţia muzicală aleasă de aceeaşi Sânziana Stoican e impecabilă.


Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti- MENAJERIA DE STICLĂ de Tennessee Williams;

Regia artistică: Sânziana Stoican;

Scenografia: Valentin Vârlan;

Cu: Oxana Moravec, Florentina Năstase, Ionuţ Vişan, Cristian Popa;

Data premierei: 16 mai 2015    

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite