Teatru

articolul anterior articolul urmator

Fals jurnal de ieri şi de azi. O frumoasă aniversare: Teatrul Elvira Godeanu la 25 de ani

0
15 Jun 2018 10:24:58
Dinu Săraru

Aniversarea unui sfert de veac de Teatru de stat cu numele celebrei Elvira Godeanu la Târgu-Jiu – un oraş care la sfârşitul veacului al XIX-lea abia număra 3.000 de locuitori, cum ne spune secretarul literar Ion Cepoi, avea totuşi o sală construită anume cu 300 de locuri, o performanţă în epocă –

s-a transformat  într-o autentică şi frumoasă sărbătoare a întregului Gorj, cu premii şi trofee şi diplome de excelenţă acordate ctitorilor şi slujitorilor Thaliei din urbea înnobilată de Brâncuşi cu trei capodopere fundamentale pentru cultura română şi universală.

Omagiul adus actriţei care a fascinat scena românească şi, evident, un public uriaş peste o jumătate de veac, înscriindu-şi numele printre cele ale gloriilor teatrului românesc, admirată şi iubită de marii scriitori ai epocii ei - cum au fost directorii Naţionalului, în mod deosebit Camil Petrescu şi Liviu Rebreanu - care a înscris o pagină de istorie teatrală de neegalat alături de George CalboreanuŞtefan cel Mare, în doamna Maria din Apus de soare, pe scena sălii Comedia a Teatrului Naţional I.L. Caragiale, la mijlocul veacului al XX-lea, omagiul acesta emoţionant pentru ardoarea cu care târgujienii au evocat-o meritat s-a îndreptat, în acelaşi timp, colorând fericit sărbătoarea, către actorul Marian Negrescu, cel care a fost şi rămâne adevăratul ctitor al teatrului, slujindu-l, cu o excepţie nefericită de câteva luni doar, toţi cei 25 de ani aniversaţi astăzi.

Am asistat, astfel, la o adevărată explozie de recunoaştere, de apreciere, de preţuire, de sentimente de dragoste adresate de confraţi, de autorităţi locale actuale, toate, dar şi reprezentanţi la fel de importanţi ai administraţiei gorjene din acest sfert de secol, o adevărată explozie, repet, la care rar am asistat şi care m-a făcut să mă întreb, în ipostaza de comentator de teatru şi de om de teatru cu o grea experienţă în domeniu, să mă întreb de ce a mai fost nevoie ca acest actor care s-a impus şi ca un bun regizor şi scenograf, nu mai vorbesc de faptul că i s-a recunoscut şi calitatea de excepţie de manager, de ce a mai fost nevoie să fie înlocuit cu numai câteva luni înaintea  sărbătorii care i-a adus atâţia lauri şi Marele Premiu al aniversării!?

Împătimit cum am fost pentru iubirea de teatru în cariera mea de director, m-am bucurat că n-a fost totuşi nevoie pentru el să aştepte decât câteva luni de la dizgraţie până la recunoaşterea copleşitoare a meritelor. Eu am aşteptat chiar un sfert de veac.

Aşadar, sărbătoarea a fost frumoasă şi pentru că s-a transformat într-o reparaţie morală tulburătoare pentru un actor care a făcut dintr-un teatru de provincie un altar.

Au fost atâtea discursuri înfocate de preţuire şi de iubire, atâtea intervenţii oratorice sufocate de argumentele preţuirii şi de meritele dizgraţiatului – ca să zic aşa – încât am uitat şi eu, bucurându-mă, cum cred că a uitat şi actorul Marian Negrescu, cel care cu lacrimi adevărate a mulţumit colegilor şi tuturor celor care l-au lăudat pentru cei 25 de ani de slujire a teatrului Elvira Godeanu.

A fost pentru mine şi o împrejurare fericită această aniversare pentru că lumina o rară virtute în ultimii ani a societăţii noastre, virtutea recunoaşterii măcar într-un sfârşit a înaintaşilor. Cât de rar întâlneşti, azi, într-o lume sfâşiată de atâta ură şi delaţiune şi răzbunare şi înstrăinare o clipă de normalitate!

Aplauzele cu care a fost răsplătit actorul Marian Negrescu în seara aniversării au fost, pnă la urmă, mă gândesc eu astăzi, cel mai emoţionant omagiu adus chiar Elvirei Godeanu care şi ea a trebuit să treacă în biografia ei printr-o dureroasă omisiune dictată: n-a putut merge la Paris cu Scrisoarea pierdută în care a jucat strălucit fiind brutal înlocuită pentru turneu de autorităţile statului totalitar. Dar cine mai ştie azi cine au fost reprezentanţii autorităţilor care au scos-o din distribuţie!

Când am cunoscut-o eu îndeaproape, foarte îndeaproape, era iarăşi izolată într-un con de umbră dictată de nerecunoştinţă. Atunci, la 85 de ani, m-am zbătut pentru o sărbătorire, la Domnia Sa acasă, şi mi-amintesc că i-am adus-o şi pe una din marile actriţe ale Naţionalului, preşedinta Asociaţiei Oamenilor de Teatru din România, colega ei Dina Cocea. Atunci eram directorul Teatrului Mic şi am convins-o să iasă din apartamentul ei minuscul, dar elegant şi plin de poezie, şi să vină pe Sărindar la premiera Scrisorii pierdute, aşezând-o, cum îşi dorise, la mijlocul rândului întâi, şi pentru că îi scăzuse mult vederea.

  • Sărarule, m-ai readus la Teatru! A sunat pentru mine ca o răsplată în aur.

Peste câteva zile, aveam să o duc împreună cu soţia mea la mijlocul drumului dintre Bucureşti şi Ploieşti, să-i arăt un lan de grâu cu spicul de aur însângerat de spuza macilor  roşii ca focul.  Şi am condus-o până în mijlocul lanului şi o văd şi azi apărându-se de soarele arzător, între valurile roşii de maci cu o umbreluţă de mătase albă.

N-am avut inspiraţia să iau cu mine aparat de fotografiat. Asistând la omagierea ei în sala Teatrului care-i poartă numele, mi-a trecut prin minte să rog un mare prieten, pictor, să refacă povestea într-un tablou pentru care am pregătit multe dintre fotografiile ei, înfăţişând-o fascinant de frumoasă şi regală, fotografii aşezate în vitrina vestită încă prin anii 1948-‘49 a atelierului aflat pe Calea Victoriei, lângă Capşa, cunoscut cu numele de Foto Julieta. Am văzut atunci cum se opreau trecătorii şi rămâneau cu frunţile lipite de vitrina studioului Julieta în care putea fi văzute portretele unor Mimi Bota, Marieta Deculescu, Dina Cocea, Tanţi Cocea, Maria Filotti, Ion Manolescu, George Vraca, Geo  Barton, marile frumuseţi ale Naţionalului.

Elvira Godeanu nu a avut egal.

P.S. 1

- Au fost şi câteva disonanţe. Au lipsit – greu de motivat – invitaţi de onoare care datorau totuşi scenei de la Târgu Jiu un semn de recunoaştere pentru cât fuseseră şi cât sunt aplaudaţi în turneele lor pe această scenă.

- Unii sau unul dintre aceştia, chiar foarte însemnat şi important cu adevărat, prezent la început cu toată admiraţia pentru confraţii lui olteni, a trebuit să plece curând pentru că pierdea trenul. Şi cât de bine şi de curajos semnase el prezenţa pe scena lui a Scrisorii pierdute într-o vreme când autorităţile nu aveau umor.

- A fost şi un laudatio pentru un invitat lipsă, laudatio care trimitea direct la Caragiale; atâtea merite avea Lipsa, încât în cultura română nu l-ar fi putut egala nimeni, cum se spune acum – din toate timpurile. Ostentaţia era atât de vădit interesată, ca din  din partea unei rude sărace nădăjduitoare,  încât m-a înduioşat.

-La un moment dat am auzit din off, cum se spune, fragmente dintr-o recitare de versuri eminesciene într-un stil cabotin -  parcă-l auzeam pe Caţavencu, tot din Scrisoarea pierdută.

Dar acestea sunt atât de neînsemnate încât rămâne întreaga emoţie a unei sărbători care onorează oraşul-capitală al Gorjului şi rămâne un model pentru recunoaşterea în timp şi, mai ales, la timp a meritelor unor oameni de seamă.

P.S.2

- Merită  felicitări actualul tânăr director care a ştiut să dea bună ziua înaintaşului său.

- Un moment demn de ţinut minte l-a constituit lansarea unei lucrări remarcabile, consacrate cu o bogăţie de informaţii patroanei teatrului, Elvira Godeanu, lucrare semnată de învăţatul secretar literar Ion Cepoi.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii