Familia din visul american
0
Pentru cei care au văzut piesele lui Tennessee Williams în vremurile de glorie ale autorului e de notorietate modul preocupant în care dramaturgul tratează relaţiile de familie din lumea „putredă“, ca să zic aşa, a societăţii americane a timpului, inspirat fiind de ultimele cuceriri ale psihanalizei.
Şi cum eroii săi se lăsau doborâţi de vicii şi monomanii, maculând credinţa în visul american, devine de înţeles de ce acest autor, ce-i drept, cam maladiv şi teatrul contemporan american în general şi-au făcut aşa de uşor loc pe scenele româneşti care, prin grija regimului, păreau dornice să participe la acest compromis de propagandă. Lungul drum al zilei către noapte, Luna dezmoşteniţilor de O'Neill, dar mai ales Un tramvai numit dorinţă, Vară şi fum, Dulcea pasăre a tinereţii, Pisica pe acoperişul fierbinte, piese de top în opera lui Tennessee şi nu numai, au făcut carieră la noi, susţinute fiind de o pleiadă de actori eminenţi.
Revenirea în actualitate a unora dintre aceste titluri, a căror anduranţă o încearcă mai ales regizori din vechile generaţii, ne pune în situaţia de a rediscuta temele care cândva făceau faima unei literaturi în pas cu problemele societăţii americane. Spre deosebire de Arthur Miller însă, care potrivit orientării sale de stânga căuta cauzele crizelor intime în nedreptăţile sociale, Tennessee Williams privind mai larg încearcă să pătrundă cu mijloacele literaturii şi ale teatrului în lumea lăuntrică a personajelor sale unde descoperă multă singurătate, duplicitate şi răutate, disoluţia fiinţei, trăiri care, fără să fie străine de problemele societăţii, ţin în cele din urmă de om. Aceste idei rămân evident valabile şi azi, iar mijloacele literare, alegorice alese, cum autorul le defineşte ţin de aplecarea sa spre morbid şi vulnerabilităţi la modă gen alcoolism, droguri, la fel de actuale. Plasate în familie, aceste tensiuni antrenează tot felul de alte probleme cum ar fi crizele conjugale sau conflictele între generaţii pe tema moştenirilor sub dominaţia banului pe care le regăsim şi în Pisica pe acoperişul fierbinte, aleasă pentru a fi reprezentată pe scena Bulandrei de regizorul Dinu Cernescu, regizor cu lungi şi glorioase ştate în avangarda anilor 60-70.
FOTO Cosmin Ardelean
El aplică textului clasic o abreviere pe care o găseşte necesară pentru a impune spectacolului un dinamism care-l fereşte de prea multă dramă existenţială foarte apăsată la acest autor. Tensiunea se naşte din acţiune, din precipitarea surprizelor. Apariţia tatălui, sărbătorit la cei 70 de ani ai săi, cu explozia de vitalitate a bătrânului magnat, în ciuda bolii care-l macină, devine în context momentul de climax al spectacolului. Intrarea lui Big Daddy şi strălucirea pe care o dă momentului interpretarea excepţională a lui Virgil Ogăşeanu, dar mai ales problema adevărului pe care o aduce în discuţie schimbă percepţia celorlalţi asupra situaţiei create de bătălia pentru moştenire. Inclusiv cuplul conjugal în criză de stabilitate, pe care e centrată piesa îşi reconsideră atitudinea faţă de viaţă sub impresia idealismului molipsitor al bătrânului transformat apoi în realism, la aflarea verdictului medicilor. Momentul la care contribuie şi Dana Dogaru cu prestanţă şi empatie, e puternic şi bine paginat de regizorul care a excelat întotdeauna în ştiinţa construcţiei. Lucrul cu actorii are, de asemenea, rezultate mulţumitoare mai ales în privinţa tinerilor Alexandra Fasolă şi Tudor Aaron Istodor, care parcurg dozat drumul greu al recâştigării încrederii în adevărul iubirii lor fiind o bună parte din spectacol în centrul atenţiei. Cuplul fericiţilor săraci cu duhul (Silvana Negruţiu - Lucian Ifrim), respectiv fratele avar şi soţia lui, joacă în contrapondere micimea celor obsedaţi de avere.
Cu acel orizont pictat în tuşe groase si armonizat coloristic cu costumele, luminat misterios, camera de zbucium a nefericitei Maggi dominată de patul conjugal abandonat disperării, respiră anvergură trimiţând drama de familie şi dincolo de presupusele ziduri ale casei. Iar uşa care se deschide în fundal joacă şi ea metafizic rămânând să protejeze o taină, care nu e doar a bătrânului cu zilele numărate (scenografia: Octavian Neculai/Maria Miu).
Se încarcă comentariile...
