Teatru

articolul anterior articolul urmator

Farse medievale si alte rememorări la Teatru TV

0
8 Apr 2021 18:17:19
Doina Papp
Al matale, Caragiale
Al matale, Caragiale

O invitaţie neaşteptată la spectacol ne-a ispitit zilele trecute pe postul TVR regional Iaşi, unde au fost difuzate în seri consecutive două producţii de teatru ale anului 1992. Din arhiva Teatrului TV, aceste realizări aparţin postului naţional de televiziune care le programează la solicitarea diferitelor canale, probabil.

Chiar dacă prilejul a fost comemorarea a doi mari artişti ai domeniului, compozitoarea Dorina Crişan Rusu şi actorul Mircea Albulescu de la a cărui dispariţie s-au împlinit pe 8 aprilie 5 ani, alegerea a fost minunată, respectivele spectacole fiind realizări alese, valabile cum se vede şi peste timp. Şi puţin cunoscute de publicul larg (poate îşi vor găsi locul meritat şi pe postul naţional).
 
Dorina Crişan Rusu 
 
Primul spectacol vizionat Farse populare medievale ambulante e semnat ca direcţie de scenă de nimeni altul decât apreciatul şi mult lăudatul regizor Victor Ioan Frunză cu scenografia Adrianei Grand care-i însoţeşte creaţiile de o viaţă. A fost produs de o trupă itinerantă concepută ad hoc la Teatrul din Târgu Mureş în anul de graţie 1992 si intitulată Trupa pe butoaie, care privită acum mi-a amintit de scena lui Molière din filmul Arianei Mnouschkine lunecând la vale în bătaia vânturilor. Cam aşa era şi soarta teatrului nostru în anii aceia când părea uitat şi în primejdie, motiv pentru care spirite optimiste şi inventive ca regizorul Frunză s-au gândit la soluţii precum aceasta. 
 
Prin îngrijirea regizorală a regretatului Eugen Todoran, televiziunea are în arhiva sa un document artistic despre o frântură din viaţa acestei trupe a cărei scenă se sprijinea pe butoaie şi se muta din loc în loc în aer liber jucând pentru publicul amator. În câteva din aceste locaţii a filmat şi televiziunea, respectiv la Hanul lui Manuc din Bucureşti unde spectacolul se insera perfect peisajului arhitectural, pe pajiştea din faţa castelului Peleş de la Sinaia, sau în piaţa publică din Cluj Napoca. Micuţa scenă ambulantă cu fundal pictat şi culisele la vedere, dar mai ales actorii costumaţi specific respiră farmecul vremurilor când teatrul poposea printre oameni în târguri, hanuri şi poieni împărtăşind din bucuria de a spune poveşti din viaţă, cu naivitate dar mai ales cu credinţa că le pot fi de folos celorlalţi. Prelucrările francezului Jean Variol la care au apelat realizatorii spectacolului sunt o dovadă că acestea şi-au făcut loc în istoria cultă a teatrului fiind viabile oricând şi oriunde.
 
Fascinant e şi modul în care actorii, costumaţi fastidios, şi-au asumat înfăţişarea şi comportamentul personajelor care alcătuiesc tipologia acestor istorioare de la starea socială (slujnica, stăpânul, bogatul, pârlitul etc) la trăsături de caracter (zgârcitul, mincinosul, mofturoasa etc.) dându-le culoarea talentului propriu. Ei se numesc : Mihai Gingulescu, Mihaela Rădescu, Monica Ristea, Nicolae Cristache, Rodica Baghiu, Vlad Rădescu, Radu Bânzaru şi Cornel Frimu. Disponibilitatea ludică în trecerea de la un rol la altul, resursele de umor, şi capacitatea de adaptare la diferitele spaţii şi publicuri au făcut ca peste ani, întâlnirea să aibă iată, aceeaşi temperatură întreţinută de plăcerea jocului, fie şi pe o scenă ambulantă. De la pianul ei fermecat Dorina Crişan Rusu i-a acompaniat nu doar cu sonorităţile specifice muzicii pe care ştia să o facă indispensabilă ci şi cu bucuria artistului devotat teatrului şi harului personal. Muzica de teatru pe care a compus-o şi creat-o adeseori live pentru multe alte spectacole această muziciană aleasă, prea repede plecată la cele veşnice, rămâne una dintre podoabele spirituale ale unui timp care poate reveni doar chemat de amintirile noastre. Ceea ce s-a întâmplat şi acum cu ocazia acestei difuzări.
 
Spectacolul care avea misiunea să -l comemoreze pe inepuizabilul, uriaşul Mircea Albulescu este Al matale, Caragiale, scenariu şi regia Mircea Cornişteanu, marcând o contribuţie însemnată la răspândirea imaginii celui definit ca dramaturg naţional. Bogata corespondenţă a scriitorului ba şi unele din versurile atât de puţin cunoscute stau la baza textului care beneficiază de tonul detaşat, dar ataşant al autorului pasionat de caragealogie. Momentul lui Albulescu este acela în care apare Barbu Ştefănescu Delavrancea aşa cum l-a văzut Caragiale şi descris într-o scrisoare despre vizita acestuia la Berlin. Un fabulos portret care răstoarnă imaginea clasică încruntată a autorului trilogiei Muşatinilor livrându-ne un spectacol al citadinului paraponisit dar patriot care critică la tot pasul obiceiurile nemţeşti.
 
Regretatul actor produce un adevărat recital punându-şi în valoare mai toate calităţile de la glas la expresivitatea mişcării din care un trup mătăhălos ca al lui făcea un atu. O apariţie memorabilă care ni-l aminteşte pe Macferlan din spectacolul Capul de răţoi de la Comedie, filmat de aceeaşi televiziune. In rolul lui Caragiale îi dă replica Radu Beligan, un maestru al figurilor de ceară din areopagul literelor române, rudă de sânge aici cu zeflemistul cumsecade care a fost Caragiale prin zâmbetul maliţios perpetuu afişat. Scenariul bine alcătuit de regizor evocă şi alte personaje ale societăţii româneşti văzută de la distanţă (scrisorile sunt din epoca exilului berlinez) la nivelul obiceiurilor neaoşe sau al figurilor politice, cu trimiteri exprese la nume din parlament. Acestea sunt ilustrate prin apariţii scurte dar elocvente de actorii Şerban Ionescu (excelent în ipostazele emfatice), Florin Zamfirescu (în postura cetăţeanului uimit) şi Corneliu Revent, fost actor de primă mână al Teatrului din Ploieşti care caricaturizează cu aplomb mai ales în cele câteva travestiuri. De altfel, întreaga producţie e caracterizată prin excelenţă şi denotă o anumită eleganţă şi ironie de bun gust mai ales când vine vorba de o anume parte a boemei literare de secol 19 din trecuta noastră istorie. Un gest de reverenţă politicos, în care cel puţin o jumătate de adevăr e rostită cu voce sigură. Pe afişul spectacolului apar şi numele unor renumiţi teleaşti ca Edwiga Adelman (imagine) Marga Niţă (montaj) Ioana Prodan (redactor) cărora televiziunea le datorează mult din ce e bun în trecutul ei.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările