Fest(in) pe Bulevard

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încerc să îmi imaginez ce ar putea înṭelege un neofit din sintagma de mai sus. Cei care nu au uitat experienṭa cozilor comuniste, s-ar putea gândi că “s-a băgat” ceva la colṭ, pe bulevard. Aceia care, scăpaṭi din foamea anilor ’80, s-au repezit la portocalele aduse în vrafuri la începutul anilor ’90, ar putea exclama: haleală, frate! Iar mai noii amatori de Centrul Vechi ar putea vedea aici încă un prilej de distracṭie, de “socializare”.


Ce au gândit însă cei care au pus la cale Festinul?

Când lansezi ṣi vrei să menṭii pe piaṭă un produs, sigur că te interesează ceea ce în Statele Unite este considerat a fi un indice esenṭial pentru sănătatea economiei, anume încrederea  consumatorului. Acest indice măsoară, între altele, percepṭia publică privind finanṭele individuale ṣi intenṭia imediată de a cheltui.

Cristiana Ioniţă şi Victoria Cociaş în Poker Face (foto Ciprian Duica)

Cristiana Ioniţă şi Victoria Cociaş, în „Poker Face”, producţie a Teatrului Nottara  FOTO Ciprian Duica

Aṣa că, înainte de a mă uita la produsul cultural numit Fest(in) pe Bulevard, am vrut să “palpez” contextul, am vrut, adică, să ṣtiu  unde se situează românul, în 2014, la capitolul disponibilităṭii de a face cheltuieli. Ṣi am descoperit, pe platforma Nielson, că în trimestrul doi 2014, încrederea consumatorilor a crescut la noi cu 6 puncte, faṭă de primul trimestru. Ea rămâne totuṣi la nivelul 73, adică în plaja pesimismului, unde se plasează, cu cote diferite, majoritatea ṭărilor europene, cu excepṭia Danemarcei, care, cu 106 puncte, intră în zona optimismului (peste 100 de puncte), de care se apropie si Elveṭia (99), Norvegia (97), Germania (96) ṣi poate Marea Britanie (90).

În plus, contextul local mai introduce ṣi el un factor în ecuaṭie, căci, prevenită de Ministerul Finanṭelor să se aṣtepte la o rectificare negativă semnificativă, Primăria Municipiului Bucureṣti a anunṭat la rândul ei teatrele din subordine că s-ar putea să le fie reduse bugetele cu 30%. Ceea ce, în cazul organizatorului Festivalului Fest(in) pe Bulevard, Teatrul Nottara, ar echivala cu închiderea porṭilor, întrucât nivelul subvenṭiei este oricum aproape de cota minimă, sub care nu se mai poate vorbi de performanṭă.

Cu speranṭa că sabia lui Damocles nu va cădea pe grumazul instituṭiilor culturale ale Capitalei, să ne bucurăm de preaplinul toamnei teatrale, care se anunṭă bogată.

 Francisco Alfonsin in spectacolul Noul locatar (foto Mihaela Marin)

Francisco Alfonsin în spectacolul „Noul locatar”, la Teatrul Nottara  FOTO Mihaela Marin

Din 11 până în 18 octombrie, bucureṣtenii ṣi vizitatorii Capitalei sunt invitaṭi la Festinul pregătit de Teatrul Nottara, care a oferit, la început de stagiune, un suculent aperitiv, ce va putea fi “degustat” ṣi în Festival: “Noul locatar”, un text scurt al lui Eugène Ionesco, din care regizorul  Gábor Tompa a făcut un spectacol plin de relief stilistic. O producṭie la care râzi, rămânând totuṣi îngândurat, căci despre absurdul existenṭei noastre este vorba, despre magazia de lucruri pe care ne-o construim ṣi în care trăim, uitând prea ades să privim spre înaltul cerului înstelat al spiritului.      

Pentru a afla ce au mai pregătit pentru Festinul anual cei de la Nottara, am reuṣit să o opresc un pic din vria preparativelor pe directoarea Teatrului, Marinela Ṭepuṣ.

Sanda Viṣan - Iniţierea unui festival este un gest de curaj, mai ales într-o perioadă de incertitudine economică, post-criză, ca cea pe care o trăim. Ce v-a îndemnat să faceti acest gest acum un an şi să şi continuaţi?

image

Marinela Ţepuş: Încăpăţânarea scorpionului mă ajută să depăşesc multe obstacole, mai ales atunci când sunt convinsă că ceea ce fac poate aduce preţuire. Şi e vorba de preţuirea pe care Teatrul « Nottara » o merită. Nu doar în faţa spectatorilor, pentru că, în faţa lor, e demult câştigată, ci şi în faţa oamenilor de teatru. Oricare ar fi aceştia.

S.V. - Festivalurile sunt evenimente necesare comunităţilor. Dincolo de această premisă teoretică, ce aduce specific Fest(in)ul de pe Bulevard?

M.Ţ.: Este un festival de criză: costă puţin şi este de mare actualitate.

Avem o secţiune dedicată crizelor de tot felul şi, fireşte, nu pot fi evitate nici cele care, la o primă vedere, par mai aride: politică, socială, economică. Sunt tratate cu mijloace specifice şi, în mare parte, făcându-se haz de necaz.

Avem o secţiune dedicată comediei pentru că, aflându-ne pe Bulevardul Magheru, despre noi se spune, adesea peiorativ, că suntem un teatru DE bulevard, iar noi dorim să demonstrăm, cu mijloace artistice, că această etichetă nu este deloc dezonorantă, atunci când comedia de bulevard este făcută profesionist şi fără nici un rabat de la standardele estetice; apoi, toate studiile de piaţă arată că 70% dintre spectatorii bucureşteni doresc să vadă spectacole de comedie.

Brad de Craciun in familia Ivanov (foto Istvan Biro)

„Brad de Crăciun în familia Ivanov”, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca   FOTO Istvan Biro

Acestor secţiuni principale li se adaugă evenimente conexe, specifice celor mai multe manifestări de gen: un eveniment stradal, care deschide festivalul, lansări de carte, spectacole-lectură, colocvii pe teme de actualitate teatrală, aniversarea colegilor noştri care s-au născut în această lună, expoziţia a doi autori, Maria Ştefănescu şi Sorin Radu, cu fotografii cuprinzând scene din evenimentele ediţiei trecute.

Şi pentru că un festin, fie şi teatral, nu poate avea loc fără clinchetul paharelor, am găsit un sponsor, Murfatlar, care să ne dea posibilitatea de a ciocni, cu toţii, un pahar cu vin bun, aproape în fiecare seară.

S.V. - Vă invitaţi publicul la un festin teatral. Cu ce echipă l-aţi pregătit?

M.Ţ. - Cu o veche echipă de prieteni. Cu o echipă care s-a format în timp şi care sper să devină indestructibilă. Cei mai mulţi dintre noi au colaborat la multe festivaluri din Bucureşti şi din ţară. Ne leagă împliniri, dezamăgiri, iluzii, speranţe, amintiri. Acestei echipe i se alătură cea mai mare parte a angajaţilor teatrului. De fapt, direct sau indirect, tot Teatrul “Nottara” trudeşte pentru realizarea acestui eveniment. 

Don Quijote (foto cristina ganj)

„Don Quijote”, la Teatrul Naţional din Târgu-Mureṣ, Compania Liviu Rebreanu  FOTO Cristina Ganj

S.V. - Nu faceţi parte dintre teatrele municipale cu bugete generoase, ba dimpotrivă. Cum aţi făcut ca să achitaţi nota de plată la prima ediţie şi să şi recidivaţi, organizind-o şi pe a doua?

M.Ţ. - Orice festival de teatru are nevoie de o perioadă îndelungată de coacere.

Din păcate, în România, festivalurile ies din cuptorul facerii înainte de vreme. Pentru că se fac în răstimpul rămas între aprobarea bugetelor anuale (anul acesta, s-au aprobat în luna martie) şi seara de deschidere. Nu se pot face corespondenţa, selecţia spectacolelor, cu atât mai puţin negocierile cu teatrele, cu hotelurile etc. înainte de a avea minima siguranţă a existenţei unui buget oarecare. Pe urmă, încep socotelile. Exact ca pentru cumpărăturile de acasă. Ne facem o listă ideală, după care tot tăiem, şi tăiem, şi tăiem. Ne doare sufletul.

S.V. - Sponsorizările s-au făcut simţite la această ediţie?

M.Ṭ. - Incercăm să obţinem cofinanţări, sponsorizări. Pentru că Legea Sponsorizării e... “sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire”, ne alegem, mai mult, cu produse. Dar sunt produse care ne ajută foarte mult: scăderea preţului la cazare şi oferirea prânzului pentru echipă, realizarea materialelor publicitare, acordarea unor premii.

Însă ştiaţi că pentru a putea folosi banii din sponsorizări trebuie cerută aprobare specială Primăriei şi Consiliului General? Pentru a depăşi astfel de bariere preferăm produsele în natură sau oferirea premiilor în bani direct câştigătorilor, fără a mai trece prin teatru. Avem chiar un sponsor care ne-a editat cea mai mare parte a materialelor publicitare, Alistar Security, şi calitatea lor e ireproşabilă. Puse cap la cap, se poate ajunge la economii substanţiale.

Pe urmă, pentru că avem o sală mare cu o scenă mică (faţă de cele mai multe scene din ţară), selecţia trebuie făcută (şi) corespunzător posibilităţii de a monta decorul. Iată, dar, ce de avantaje!

Dincolo de glumă, au fost două ediţii de criză, să le spunem ediţii de încercare. Sperăm ca, în urma succesului pe care îl avem, să ne putem dezvolta. Idei avem, echipă avem, însă o susţinere financiară mai puternică este necesară. 

Titanic Vals (foto Mihaela Marin)

„Titanic Vals”, Teatrul Odeon    FOTO Mihaela Marin

S.V. - Cum aţi făcut selecţia “felurilor” oferite publicului, în competiţie şi în afara ei?

M.Ṭ.  - Ne-am dorit să aducem spectacole şi să organizăm evenimente care să se potrivească tuturor poftelor publicului. Doar e un festin, nu-i aşa? Ne-am dorit să ascundem criza financiară, care ne sleieşte, selectând spectacole în care se face mult haz de necaz. Luminile reflectoarelor, dacă sunt măiestrit puse pe un decor şi pe actori, conferă mister sau culoare actului scenic. Am fost atenţi la detalii.

Şi, ceea ce e cel mai important, am invitat maeştri-bucătari, de fapt producţii realizate de regizori prestigioşi precum: Gábor Tompa, Victor Ioan Frunză, Alexandru Dabija, Mihai Măniuţiu, Cristian Pepino, şi aparţinând unor teatre de elită din Bucureşti şi din ţară. Li se alătură cunoscuţi regizori din generaţiile următoare: Radu Afrim, Claudiu Goga, Theodor-Cristian Popescu, precum şi o debutantă: Adela Biţică.

Mai avem un emoţionant spectacol realizat de Alexandru Repan în cadrul Programului Actor şi Regizor, câteva producţii din străinătate (Franţa, Cehia, Bulgaria) şi un concert extraordinar susţinut de Marius Mihalache şi invitaţii săi în seara de gală a Fest(in)-ului nostru.

Andreea Macelaru Sofron si Alexandru Repan in Rapsodie-n roz (foto Ciprian Duica)

Andreea Măcelaru Sofron şi Alexandru Repan în „Rapsodie-n roz”, producṭie a Teatrului Nottara FOTO Ciprian Duica

S.V. - Ce premii primesc câştigătorii?

M.Ţ.: Premiul pentru cel mai bun spectacol din Secţiunea competitivă Mici crize... ( şi) electorale, conferit de un juriu format din criticii de teatru: Roxana Croitoru, Crenguţa Manea, Mircea Morariu, Ion Parhon, cărora li se alătură Edit Culcsar – teatrolog şi reprezentant al Teatrului Naţional din Budapesta. Premiul este susţinut financiar de  către Rotary Club Bucureşti Atheneum;

Premiul pentru cel mai popular spectacol, conferit unei producţii din Sectiunea Bulevardul Comediei de către un juriu format, în seara deschiderii festivalului, din rândul spectatorilor, şi constând, deocamdată, într-o diplomă şi un trofeu oferite de teatrul nostru;

Premiul Silvia Dumitrescu-Timică, acordat unei actriţe sau unui actor din generaţia tânără de către criticul de teatru Doina Papp, care îl şi susţine financiar;

Premiul pentru cel mai reprezentativ artist al ediţiei, constând într-un expresor de cafea, oferit  de către unul dintre sponsorii noştri (Gaggia) unei mari actriţe sau unui mare actor.

Victoria (foto  Michel Morin)

„Victoria”, Compania teatrală „Petits Bâtons Production”, Franṭa   FOTO Michel Morin

S.V. - După prima ediţie, ce nu aţi mai făcut la fel?

M.Ţ. - Afişul, deşi autorul este acelaşi: Cosmin Ardeleanu. Între timp, însă, am făcut un site destinat festivalului şi pe care vă invităm să-l vizitaţi: festinpebulevard.ro.

S.V. - Care au fost dificultăţile maxime?

M.Ţ. - Cele mai istovitoare sunt dificultăţile materiale. Un buget prea mic şi spaima că nici pe acela nu îl obţii în timp util pot deveni paralizante.

Un festival este un organism viu, în continuă dezvoltare. Oricât de aplicat ai face estimările de buget, întotdeauna se mai iveşte ceva: un decor care poate fi transportat doar cu un tir şi face să explodeze costurile de transport; un regizor şi/sau un scenograf a căror prezenţă devine imperios necesară, pentru adaptarea spectacolului la un spaţiu scenic nou şi care trebuie aduşi de prin cine ştie ce parte a lumii şi plătiţi pentru repetiţii, o producţie pe care o doreşti în mod special şi care costă mult peste puterile tale financiare. Te arunci şi pe urmă nu ştii de unde poţi tăia, pentru a reveni în bugetul trecut de mai multe ori printr-un prea strâmt Pat al lui Procust. 

Vlad Zamfirescu

Vlad Zamfirescu, Alexandru Jitea şi Gabriel Răuţă în spectacolul „Panică”, la Teatrul Nottara FOTO Ciprian Duica

S.V. - Se face simţită, în viaţa de zi cu zi a Teatrului “Nottara”, sărbătoarea numită “Fest(in) pe Bulevard”?

M.Ţ. - Inevitabil. Înainte de toate, prin forfota de dinaintea deschiderii festivalului (curăţenie, amenajări de spaţii, amenajarea expoziţiei, a standurilor de carte, realizarea mapelor, zbârnâitul telefoanelor la Departamentul Protocol şi Relaţii cu publicul, zumzăiala studenţilor care fac ziarul festivalului).

Mai mult, avem şi un eveniment stradal semnat de Mihai Lungeanu, prin intermediul căruia încercăm să ne facem cunoscuţi trecătorilor şi să-i atragem spre noi. La acest eveniment, cei mai mulţi dintre angajaţii teatrului devin actori, făcând figuraţie, alături de colegii noştri profesionişti. Vom purta costume de teatru, vom ciocni pahare cu trecătorii, vom face fotografii cu actorii...

image

„Hai iu iu nu hey you you”, la Festivalul de la Sibiu, producṭie UNITER    FOTO Paul Baila

S.V. - Ce i-aţi recomanda unui alt temerar, care ar vrea să aibă o iniţiativă similară, organizând un festival teatral?

M.Ţ. - Întâi de toate să aibă şansa de a fi ajuns să lucreze în preajma unor mari directori de festivaluri. i noi avem câteva asemenea exemple: Emil Boroghină, Marina Constantinescu, Constantin Chiriac. Apoi, ştiinţa de a-şi face echipa şi, nu în ultimul rând, să aibă abilităţi de prestigiditator, astfel încât, cu un buget mic, mic de tot să poată făuri un festival care să rămână în sufletul tuturor celor care îl descoperă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite