Festivalul Shakespeare a debutat în forţă cu o lecţie de umanism venită din Tokyo

Prima reprezentaţie din programul celei de a X a ediţii a Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova ne-a tăiat respiraţia. Teatrul Saitama din Tokyo a prezentat în regia celebrului regizor Yukio Ninagawa, care-l şi conduce în ciuda celor peste 8o de ani ai săi, capodopera shakespeariană, mai rar jucată – „Richard al II-lea“.

O piesă cu multă factologie istorică, aparent greoaie prin complicatele iţe ale acţiunii, căreia regizorul japonez i-a găsit însă cheia cu ajutorul căreia să-i desluşim secretele. Povestea acestui rege mai petrecăreţ, dar şi mai gânditor, mai liber faţă de etichetă devine astfel pretextul unui spectacol cu multe şi profunde sensuri despre confruntarea unor concepţii de viaţă generaţioniste, dar şi despre mecanismele zdrobitoare ale istoriei care, indiferent de vârstă şi aparenţe, frâng aspiraţiile omeneşti la libertate. Celor ca el, regi sau profeţi, le e rezervată evident o soartă tragică, dar ceea ce e nou şi impresionant în spectacolul japonez e ironia sagace, un fel de râs în nas la modă în lumea noastră pragmatică şi cinică, sentiment mai curând european, pe care îl simţim şi în atitudinea protagonistului dar şi, mai ales a celor care-l vor învinge înlăturându-l.

Pentru acest gest cei tineri şi cei bătrâni îşi vor da în mod infam mâna. (De altfel la teatrul său regizorul a iniţiat proiectul unui teatru de aur destinat actorilor de peste 55 de ani dar şi un altul destinat noii generaţii) Teza sa, Ninagawa o susţine cu risipă de argumente spectacologice, unul mai surprinzător ca altul, ivite din talentul  uriaş şi mintea atât de tânără a marelui regizor octogenar. Două dintre acestea rămân de neuitat: cărucioarele rulante care umplu scena marcând handicapul natural când e vorba de vârstă, sau pe cel artificial când e vorba de putere, de handicapul psihic produs de aceasta şi tangoul, simbol plurisemantic marcând cu senzulalitatea lui înşelătoare relaţiile dintre personaje, trădarea precum în sărutul lui Iuda. Din aceste două elemente spectacolul face piloni de sens enunţându-le încă de la început, într-o scenă fabuloasă, când din hăul negru al scenei năvălesc multe cărucioare cu bătrâni în costume tradiţionale japoneze împinse în ring de nişte tineri splendizi în frac. E curtea. În doar câteva clipe coloana sonoră  va ataca un tangou celebru, la cumparsita. Clasicul dans al pasiunii îi ridică de pe scaune pe bătrâni, invitaţi la dans de tinerii pe care îi urmează schiţând paşii într-o atmosferă de veselie perversă, ca un preludiu al viitorului război pentru tron. În fine, nu vă mai povestesc aici acest spectacol despre care vom vorbi mult de acum încolo, o lecţie de teatru de o modernitate... clasică, o lecţie de Shakespeare, o lecţie de umanism venită din ţara lui Soare Răsare, unde samuraii au trecut – după cum se vede – la frac şi tinerii nu se mai lasă dojeniţi de bătrâni. Un spectacol copleşitor pentru care avem a-i mulţumi neobositului Domn Emil Boroghină, directorul Festivalului şi Agenţiei pentru Afaceri Culturale a Guvernului Japoniei, care au făcut posibilă această sărbătoare.

Ajuns la o cifră jubiliară, douăzeci de ani de existenţă, zece ediţii, Festivalul Internaţional Shakespeare are şi în acest an un program ambiţios de spectacole aduse de pe tot mapamondul şi activităţi conexe teoretice, aplicaţii, într-un tot de anvergură culturală despre care tot mai rar avem ocazia să vorbim în cotidianul nostru cenuşiu. Este aşteptat Thomas Ostermeier cu Schaubühne din Berlin şi Richard al III-lea aplaudat la Avignon, Luc Perceval cu Macbeth – în interpretarea actorilor de la Sankt Petersburg , avangardistul Romeo Castellucci cu Iulius Caesar – produs la compania sa Rafaello Sanzio. 

Aceeaşi piesă e jucată de actorii craioveni într-un spectacol pregătit special pentru festival de regizorul american Peter Schneider în spiritul unei viziuni – video, mai aproape de film. Sunt doar câteva exemple dintr-un program amplu dedicat acelui Shakespeare forever, la cea de a 400 aniversare pe care festivalul o marchează. Şi ca o încununare a acestei sărbători, în prelungirea celor zece zile de festival Shakespeare, Teatrul Naţional din Craiova va găzdui manifestările unei ediţii noi a Premiului Europa, care celebrează periodic creaţia unor personalităţi ale teatrului mondial printre care în acest an se va afla şi Silviu Purcărete.

Cu regretul de a nu avea şi unele din aceste spectacole de referinţă în Capitală, cum se întâmpla altădată, să profităm de eveniment dând teatrului importanţa pe care Shakespeare însuşi i-a dat-o considerându-l oglinda lumii. De ieri şi de azi.