Festivalul de la Sibiu, FITS - online debutează în forţă cu doua capodopere

Cu un program ambiţios care ar fi fost probabil greu de susţinut live, ediţia din acest an a Festivalului internaţional de teatru de la Sibiu a adoptat, în condiţiile crizei sanitare, formula online.

Tot răul spre bine fiindcă un public numeros are astfel ocazia să vadă spectacole memorabile de pe tot globul obţinute în variante înregistrate profesionist, cele mai multe în coproducţie cu diferite televiziuni. E şi cazul spectacolelor din 12 iunie care au marcat promiţător debutul acestui regal care în anumite privinţe are valoare de antologie cuprinzând multe din producţiile emblematice ale teatrului modern al ultimelor decenii.

Adriana Lecouvreur  de la Covent Garden,  Royal Opera  Hause cu Angela Gheorghiu şi Jonas Haufmann, producţie din 2010 în regia lui David McVick este fără îndoială una dintre cele mai admirate montări ale cunoscutei opere compusă de Francesco Cilea după o piesă pe care şi-a pus semnătura Eugène Scribe. Chiar dacă publicul  a avut ocazia să vadă nu demult şi alte variante printre care aceea recentă cu Anna Netrebko şi polonezul Piotr Beczala de la Metropolitan Opera NY într-o transmisie directă la unul din cinematografele din Capitală, cu siguranţă datorită Angelei Gheorghiu mai ales, varianta de la Londra de o excepţională calitate muzicală, interpretativă, spectaculară,  are valoare de document. Nu întâmplător celebra soprană o reia în concert de câte ori e invitată, şi nu demult când şi-a sărbătorit 25 de ani pe scena de la Covent Garden a apărut în acest rol alături de acelaşi partener, Jonas Kaufmann o mare vedetă internaţională.

Dincolo de bucuria de a asculta aceste voci interpretând partitura delicată cu inflexiuni romantice, a compozitorului italian, Adriana Lecouvreur îşi bazează celebritatea şi pe subiect, inspirat fiind din culisele teatrului, întotdeauna palpitante, respectiv din biografia reală a eroinei, actriţă cândva (1730) a Comediei Franceze. Ca şi în Dama cu camelii ea moare în braţele iubitului, la final, otrăvită de astă dată de rivală prin intermediul unui buchet de violete. Povere fiori, aria finală este pentru Angela Gheorghiu ocazia de a ne reaminti nu doar de magnificenţa unei voci apreciată în întreaga lume ci şi  de calităţile actoriceşti ale interpretei care domină scena prin amploarea mişcărilor producând emoţie cu fiecare apariţie. Stăpânindu-şi în mod studiat vocea pe care o modulează în infinite nuanţe soprana dă acestui rol tot dramatismul de care  avea nevoie pentru a impune un personaj cu referinţe anecdotice multicolore. În ţesătura bogată a intrigii piesei, tipică pentru o dramă pasionala interpreta păstrează însă, o linie de aleasă distincţie care înnobilează personajul . În acest sens se reţine momentul recitalului de la serata ce urma să divulge trădările  din partea iubitului şi a rivalei, când actriţa umilită alege monologul Fedrei pentru a-şi înfrunta concurenta. Fermecătorul ei partener Jonas Kaufmann aflat şi el la apogeul carierei o acompaniază sporind prin prezenţă provocările performative. Deşi montarea cunoscutului regizor de operă David Mc Vicar e una de factură clasică, tentaţia stilului grande opera nu falsifică tonul montării, lăsându-ne pe mâna unor profesionişti de mare clasă care traduc în arhitectura decorului şi strălucirea costumelor atmosfera de epocă în care se petrece acţiunea. Hazardul , respectiv ideea compozitorului Francesco Cielo de a scrie această operă de care s-au îndrăgostit primadonele lumii face ca fosta actriţă de la Casa lui Molière, Adriana Lecouvreur să-şi continue  prin secole destinul . De numele ei Angela Gheorghiu l-a legat cu mare succes pe al său.

Când vremurile vor reveni la normal să sperăm că Festivalul de la Sibiu va continua această iniţiativă apreciată de a programa fie şi online mari spectacole de operă mai ales că avem pe scenele lumii atâţia artişti români de valoare. Cântăreţi, dar şi regizori.

Cel de al doilea moment exemplar al selecţiei pentru debutul Festivalului de la Sibiu se numeşte Fraţi şi surori. Un spectacol antologic al regizorului Lev Dodin cu trupa nu mai puţin celebră de la Maly Teatr (Sankt Petersburg). După ce anul trecut am avut prilejul nesperat de a-i vedea tot la Sibiu septuagenarului regizor cea mai recentă producţie, Hamletul lui Dodin, avem acum iată, propunerea unei incursiuni în istoria spectacologiei marelui regizor rus, prin acest spectacol din anii 80 inclus în prima ediţia a festivalului Uniunii Teatrelor Europene de la Dusseldorf ( 1992). Impresionaţi de modul în care Dodin încearcă aici,  urmând sugestiile romanului lui Feodor Abramov, să surprindă natura sufletului rus strivit de istorie , spectatorii din sala de cca 600 de locuri a teatrului din landul Renania-Vestfalia au dat curs pur şi simplu lacrimilor. Mai ales că povestea e cantonată în perioada de după războiul în care sovieticii s-au bătut cu Hitler. Nu mai puţin emoţionată, prezentă la spectacol şi la conferinţa de presă a regizorului, am scris atunci , între altele : ̎Spectacolul după romanul lui Feodor Abramov , multă vreme interzis în fosta URSS s-a născut la răscrucea unor epoci, spunea regizorul. A avut premiera în ziua morţii lui Cernenko şi în ajunul instalării lui Gorbaciov. A trecut prin cele mai aprige cenzuri, a făcut apoi înconjurul lumii, jucându-se numai la San Diego de 34 de ori. O cutremurătoare poveste despre risipirea speranţelor şi destrămarea vieţii într-un sat rusesc, simbolic pentru traiectoria şi tragedia unei generaţii care s-a născut în euforia victoriei  celui de al doilea război mondial şi a cultului eroilor şi s-a pierdut în aşteptarea unui inexistent  ̎ţinut al poamelor ̎despre care a scris cu atâta duioşie Evtuşenko. ̎ ( din volumul De la Cortina de fier la teatrul fără perdea al subsemnatei.).

Ocazia de a vedea înregistrat acest spectacol e una de neratat pentru iubitorii teatrului de artă pe care Lev Dodin l-a îmbogăţit cu creaţiile sale. Chiar dacă transmisiunile suferă uneori de pe urma unor deficienţe tehnice.