Teatru

articolul anterior

Flavia Giurgiu, actriţă: „M-am născut să fac artă”

2
5 Apr 2021 16:14:14
Gabriela Lupu

Flavia Giurgiu este cunoscută în primul rând ca actriţă în spectacolele Teatrului Naţional din Bucureşti. Tânără şi plină de vise. Despre bucuria de a juca la cel mai mare teatru din ţară în regia unor regizori care scriu istorie am vorbit şi noi cu Flavia Giurgiu.

Cum ai petrecut pandemia?
 
Încă o petrec.Eu chiar sunt în carantină acum. Am avut o săptămână grea. Nu trag de mine. Tot ce
ţine de mine am făcut. Tot ce am putut lucra, am lucrat. Am făcut teatru, am făcut câteva performanceuri, am filmat, am lucrat pentru un radio, am dansat, am experimentat diverse forme de exprimare
online, am scris, am aplicat la proiecte, am făcut tot ce s-a putut. În lockdown am stat acasă la părinţii
mei şi mă bucur. Pandemia asta a venit şi culucruri bune, dar mai ales cu multe greutăţi.
 

Ce îţi lipseşte cel mai mult acum, când teatrele din Bucureşti sunt inchise?

Statutul artistului. Statutul meu. Am consumat deja nişte ani, încercând să-mi fac rost şi loc. Când
am plecat de acasă, am plecat să mă ocup cu arta, nu să mă iau la trântă cu sistemul. Nu vreau să mă
risipesc. Nu am chef să mai sufăr pentru nişte lipsuri şi neputinţe care nu îmi aparţin. În fiecare
spectacol în care sunt pun ceva. Mă reprezintă.Singurul lucru care întreţine chemarea asta este că cel
puţin spectacolul ajunge la oameni. Dacă spectacolele se fac şi nu se joacă e nasol.Teatrul aparţine
momentului, iar momentul prezentului e cum e, fragil, dar există variante şi trebuie să existăm în
prezent. Nu înţeleg de ce există atâţia artişti care se prefac că muncesc pe banii statului şi atâţia artişti
care n-au niciun sprijin. Nu asta ne-am dorit? Să creăm?Nu de asta ne-am făcut artişti?
 
Îmi lipsesc oamenii din spectacolele în care joc. Adevărul e că am avut noroc să fiu pe scenă cu
oameni mişto şi cu mulţi din actorii pe care îi respect şi de care îmi pasă, aici în România.
 
Ţi s-au schimbat priorităţile?
 
Normal. A trecut un an de când toate s-au schimbat, indiferent cu ce ne păcălim că funcţionăm
normal. Sunt mult mai atentă la mine. Este incredibil de câte ori nu am contat. Suntem foarte fragili.
Cine este Flavia Giurgiu? Cum te-ai descrie?
 
M-am pregătit să mă ocup cu arta şi cu arta mă voi ocupa, cu sau fără pandemie. Niciodată nu
am stat să casc ochii. Sunt mulţumită de mine că am experimentat de câte ori am avut ocazia. Nu storc
seva din mine să fac ceva nemaivăzut, dar nu accept să mă reciclez. Am învăţat singură tot ce am putut
învăţa şi nu-mi dau voie să mă plictisesc de mine. Nu am tânjit niciodată să îmi creez o imagine, o
identitate, da. După un an de pauză, la reluări de spectacole, mi-am revăzut colegide vârsta mea
repetând în blugi şi cu ochelarii de soare pe cap şi m-am bucurat. Io chiar n-am chef să mă prefac că mă
ocup cu meseria asta. Asta ştiu şi asta îmi place să fac.
 
Unde ai copilărit?
 
Am copilărit pe malul Mureşului, pe strada Gării, în Unirea, o comună din judeţul Alba. Aici îmi place să
zic că am copilărit, fiindcă literalmente am copilărit. Aici au locuit bunicii mei. Am avut o copilărie
frumoasă. Cu perioada asta pot să mă conectez cel mai uşor. Bicicleta Pegas, băţul pentru pescuit din
trestie al tatălui, aerul, tricourile ştampilate cu fragi,ceaiul din zahăr caramelizat, muşeţelul şi toată
bunătatea de care nu m-am mai desprins.
 
Când ai început să iubeşti teatrul?
 
Nu cred că am asociat vreodată iubirea cu teatrul. Este o alternativă.Mă fascinează lumile fantastice şi
aşa sunt în interiorul lor.Mă fascinează că pot să experimentez şi să găsesc multiple variante de a exista.
Mai degrabă mă atrag toate lumile astea, nu teatrul în sine.Acum dacă mă gândesc, iubesc să joc, da.
 
Unde ai făcut facultatea şi cu ce profesori?
 
Am făcut Facultatea la Cluj. Profesorii mei erau de vârsta mea acum: Ionuţ Caras şi Mara Opriş. Nu-mi
doresc să fiterminat la altă şcoală, ori la alţi profesori. Ei au făcut ce au ştiut mai bine pentru noi. Nu am
ovaţionat niciodată sistemele de învăţământ. Eu n-am ce să le reproşez profesorilor mei, sistemului de
învăţământ, da.
 
Nu ai cum să faci parte dintr-o formaţie muzicală dacă nu stăpâneşti instrumentul la care cânţi. Pentru
asta trebuie să repeţi, să te antrenezi şi să-ţi găseşti apoi locul. Mi se pare ridicol numărul absolvenţilor
care termină artele spectacolului. Mi se pare ridicol şi nesimţit acest an universitar pandemic. Facultăţile
de teatru produc mai mulţi şomeri decât actori. Unde să profeseze toţi absolvenţii ăştia? Din trei ani
amărâţi de Facultate, doi ani mai şi păcăleşti copiii că îi pregăteşti să facă şcoală pe zoom. Ok, se face pe
zoom, atunci ne mobilizăm şi venim cu studenţii în vremurile astea, în prezent. Îi ajutăm cu tehnologie.Îi
ajutăm cu strategie. Îi ajutăm cu oameni potriviţi şi pregătiţi să le fie mentori şi să îi îndrume în acest
prezent. Cum să urci pe scenă fără să fii antrenat? Sunt zeci de actori angajaţi pe care îi descopăr
datorită uralelor de La mulţi ani ale teatrelor de care aparţin. Zeci de actori care n-au făcut în viaţa lor o
încălzire. Zeci de actori neantrenaţi din toate punctele posibile de vedere. Nu poţi să ieşi din şcoală
nepregătit. Pe bune, ce te faci?Pe scenă ai multe lucruri de făcut.Sistemul ăsta de învăţământ nu s-a
îngrijit de mine şi nu simt că îi datorez ceva. M-a pus să mă descurc singură. Resursele astea căznite care
vin în întâmpinarea studenţilor la artele spectacolului sunt peste limită de răsuflate. Nu mai
funcţionează. Trebuie să se oprească. Cineva trebuie să pună punct sutelor de absolvenţi care sunt
aruncaţi fără milă într-un mediu total neprotejat.
 
Cum ai ajuns la Teatrul Naţional din Bucureşti?
 
La Teatrul Naţional din Bucureşti am mers la un casting împreună cu zeci de băieţi care dădeau probe
pentru Pădurea Spânzuraţilor în regia lui Radu Afrim. Eram singura fată. Se cerea clar în anunţ băieţi.
Ştiu de ce sunt în stare şi nu aveam chef să mă tot frichinesc .Îmi era extraordinar de ruşine şă merg. Mă
gândeam că sigur se ajunge în punctul în care Radu va vrea să inventeze ceva şi atunci poate voi fi de
folos, aşa că am mers. Sunt un om cu foarte mult bun simţ. Nu ştiu cât m-a ajutat. Ăsta a fost un gest pe
care l-am făcut şi care m-a surprins plăcut. Şi frica trebuie antrenată.
 
Care sunt artiştii care te-au marcat?
 
Nu ştiu ce am tot avut cu Antonioni în adolescenţă şi cu Jacques Tati.M-a fascinat Roy Andersson. M-a
fascinat Radu Afrim, pe care îl menţionez alături de Jacques Tati şi Roy Andersson, fiindcă sunt trei
regizori care se manifestă în lumi ironice, uneori fantastice, hiperbolizate, adevărate şi extraordinar de
profunde. Am o lista lungă de artişti care m-au marcat, dar mai am cinci întrebări. Pe Luiza Zan o
apreciam tot din adolescenţă. Este o cântăreaţă cu un antrenament exceptional, o artistă performantă,
care are şi un discurs artistic susţinut. Nu mi se pare că este suficient de recunoscută şi sprijinită, pentru
ditamai talentul pe care îl are.
 
Cum a început colaborarea ta cu Radu Afrim?
 
Cu Radu am lucrat prima data la Hai iu iu nu hey you you, un show după songurile Mariei Tănase, dar
dacă mă întrebi când am început colaborarea cu el, aş zice la Craiova, când am lucrat la Dacă am gândi
cu voce tare. Îmi amintesc că e primul proiect la care am râs extraordinar de mult. Eu făceam mişcarea
scenică a spectacolului. Cu Radu am călătorit în multe lumi şi îl iubesc pentru asta. Nu-mi imaginez să nu
mă fi intersectat cu el. Nici nu vreau. În Radu mi-am găsit bucuria de multe ori. În lumile lui am plans şi
am murit de râs. L-am remarcat pe Radu de când i-am văzut primul spectacol şi eram elevă. A fost o gură
de aer în plămâni, într-o perioadă în care nu credeam că se poate face teatru să-mi placă şi mie. Mi-e
dor de el. De abia aştept să lucrăm iar.
 
Când se vor deschide teatrele unde vei putea fi văzută?
 
La Bucureşti, la Teatrul Naţional în Pădurea spânzuraţilor, regia Radu Afrim, Neguţătorul din Veneţia,
regia Alexander Morfov, Trei surori, regia Rdu Afrim, Legile lui Murphy, coregrafia Andrea Gavriliu, la
Teatrul de Comedie, în Mult zgomot pentru nimic, regia Andrei Şerban, la Linotip - Centrul Independent
Coregrafic, în 2Femei, coregrafia Ioana Marchidan, în Faceless, un performance făcut de mine la
WASP, în Craiova, la Teatrul Naţional Marin Sorescu, în Inimă şi alte preparate din carne, regia Radu
Afrim, la Sfântu Gheorghe, la Teatrul Andrei Mureşanu, în Despre oameni şi cartofi, regia Radu Afrim, la
Timişoara, la Teatrul Naţional, în Push Up, regia Alexandru Maftei, în Bruxelles, la Kaai Theater, în
Monument 0.8: Manifestations, coregrafie Eszter Salamon. Mă puteţi auzi la Retro Radio Podcast, un
concept Ioana Păun şi dacă am uitat ceva şi sigur am uitat, e pandemie şi mai am patru întrebări.
 
Ştiu că ai filmat într-un proiect interesant de curând. Despre ce e vorba?
 
Despre Dictator Junior. Acesta este titlul de lucru. Este un film regizat şi scris de Andy Lupu, despre
regimul comunist şi soţii Ceauşescu. Eu am jucat-o pe Elena Ceauşescu.
 
Cum te-ai apropiat de personajul Elena Ceauşescu?
 
Ea s-a apropiat de mine. Nu am încercat să o înţeleg, chiar nu suntem compatibile. Sunt actriţă, am
jucat-o, asta e treaba mea. Nu sunt compatibilă cu acest regim. Încă suntem vai de noi după atâţia ani de
minciună. Nu-i halesc.Au lăsat în urma lor atât de multă neputinţă, handicap şi incultură.
 
Cum a fost experienta filmării?
 
Am mers pe foarte repede înainte. Trebuia să fimăm iarna, scene de vară. Am avut pe cap şi pandemia,
care nu ne ajuta deloc. Nu mai ştiam să îl sărut pe Vlad, partenerul meu în film, Vlad Bîrzanu, cel care îl
joacă pe Nicu Ceauşescu. Am tras câteva duble şi Uţu, cum îi zicem noi lui Vlad, striga la mine că îmi
strâng buzele când urmează să îl sărut. Mă tâmpise pandemia.A fost foarte frig. Mâncam afară în
picioare, de nebună, să nu mă contaminez. Am scăpat cu bine toţi. Oamenii din echipa tehnică erau
foarte de treabă.Mă obişnuisem să-i văd zilnic. Eu ştiam două cuvinte: uşa şi masca. Uşa fiindcă era frig
şi masca fiindcă era Covid. Andy, regizorul, este un om extraordinar. Şi-a dorit foarte mult ca filmul ăsta
să se întâmple. Nu i-a fost uşor. Mi-ar fi plăcut să am mai mult timp cu el. Mi-a plăcut scenariul scris de el
de când l-am citit şi am mers la probă.Era ironic şi amuzant.Îl apreciez pentru cum l-am cunoscut şi real
aş vrea să ne mai întâlnim. Am rămas în relaţii bune cu fetele de la machiaj, costume, oameni tineri de
pe platou, oameni cu care am trait o lună întreagă şi nu ne-a fost uşor deloc.
 
Ce planuri ai?
 
Plănuiesc să nu cedez. Plănuiesc să fiu utilă. Plănuiesc să fac faţă la ce mă aşteaptă. Încă nu s-a terminat.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Crusoe Robinson
5.04.2021, 16:24:16

Ceausestii au lasat in urma "incultura"? Vai de capu' tau! Ce scoala se facea atunci si ce scoala faq analfabetii si drogatii de azi. Si in teatru. Pe scena, toti stau cu "ea" in gura si injura la fiecare 3 cuvinte!

-2 (8 voturi)
mitru mitru
5.04.2021, 18:22:37

Vad c a Radu asta Afrim - cum ii zice - in wikipedia e numit ca " unul dintre cei mai cunoscuți regizori români de teatru la nivel mondial" ... iar la premii, a luat la Bistrita, Ploiesti si Targu Mures.... Vai de soarele nostru....

-1 (5 voturi)
Modifică Setările