FOTO Amintirile teatrului, amintirile mele

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scenă din „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete     FOTO: Teatrului din Sibiu
Scenă din „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete     FOTO: Teatrului din Sibiu

Într-o mai veche, dar foarte frumoasă carte a sa, aşa cum îi sunt de altfel toate scrierile, carte intitulată „Mémoires du théâtre”, apărută în traducere românească în 1993 la Editura Univers sub titlul „Teatrul memoriei”, George Banu scria: „Memoria teatrului este o sumă a muzeelor imaginare, care - cu unele excepţii - se dezintegrează cu fiecare moarte.”

„Există cu siguranţă un muzeu care se poate revizita, cel al repertoriului şi al sălilor, dar există şi un altul trecător, cel al spectacolelor care mor. Acela nu va mai putea fi vizitat, nu îi vom păstra decât amintirea. O amintire mitologică”.

Premise

Metafora teatrului ca muzeu a fost exploatată scenic mai demult, de Mihai Măniuţiu în spectacolul cu Alcesta de Euripide, realizat în 2003 la Teatrul Naţional din Cluj, centrat fiind pe resuscitarea din perspectiva contemporaneităţii a textelor antice socotite de regizor de o extremă actualitate, dar şi foarte recent în Domnul Swedenborg vrea să viseze, spectacol în cheia teatrului postdramatic, dar şi în aceea a jocului de-a teatrul postdramatic, însă nicidecum în cele din urmă rând în formula cabaretului,montat la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi. În acest din urmă caz, Măniuţiu se angajează într-o demuzeificare a unui anume Emanuel Swedenborg (el e numit, de altminteri, simptomatic în reprezentaţie acest Emanuel Swedenborg, cu adjectiv demonstrativ antepus), acel Swedenborg care i s-a înfăţişat lui, creatorului de azi, în conversaţiile sale imaginare cu el, conversaţii transcrise mai întâi în ciclul de poeme şi prozopoeme al cărui titlu a fost împrumutat spectacolului, ciclu cuprins în cartea Până una-alta, apărută în 2012 la editura clujeană bybliotek.

Memoria este o sugativă, uitarea e radieră”, scria acelaşi George Banu în cartea Uitarea (Editura Apostrof, Cluj, 2002). Iar pe criticul de teatru, spectator de termen lung, tocmai această memorie-sugativă îl face să devină, vrând-nevrând, suma spectacolelor pe care le-a văzut. O sumă ce îi îngăduie la un moment dat criticului să elaboreze ceea ce tot George Banu numea tot în Memoria teatrului “discurs artistic”, un discurs ce se concretizează în critica de acompaniament, teoretizată de teatrologul francez de origine română în cartea Ultimul sfert de secol teatral (Editura Paralela 45, Piteşti, 2003). Conceptul i-a fost sugerat lui George Banu de romanul Ninei Berberova Acompaniatoarea şi a fost pus sub însemnul unei întrebări proustiene :Vă supără dacă vă însoţesc?. Statutul de acompaniator nu îi anulează defel criticului statutul de “paznic de noapte, de veghetor”, nici pe acela esenţial de judecător. El îl ajută pe critic să facă astfel încât să releve armonicele vocii creatorului. Iar ceva mai încolo, atunci când spectacolul devine amintire, să devină salvator al memoriei lui.

Miezuri

Mi-am amintit de toate acestea, pe neaşteptate, în urmă cu aproape o lună, când am fost la Sibiu să văd varianta a doua, cu o distribuţie mixtă româno-maghiară, a spectacolului după romanul lui Mihail Bulgakov Maestrul şi Margareta. Spectacol regizat de Balász Zoltán, spectacol evident imperfect, imperfect la nivelul scenariului dramatic, imperfect din punct de vedere propriu-zis teatral şi cu toate acestea frumos şi acaparator, realizat de Teatrul Naţional „Radu Stanca” în colaborare cu Teatrul “Maladype” din Budapesta.

Varianta a doua conţine nete diferenţe faţă de prima. Şi asta nu doar fiindcă, spre final, totul ia, cel puţin aparent, o altă întorsătură, nu numai pentru că, deşi e mai generoasă cu povestea de dragoste dintre Maestru şi Margareta, se arată, inexplicabil, ceva mai rece.

Dincolo de diferenţe, importante mi se par totuşi asemănările. În principal, ele constau în atenţia acordată de regizor, deopotrivă co-autor al scenariului dramatic, pactului faustian. Un pact faustian extins şi diseminat la nivelul metaforei esenţiale ce stă la fundamentul reprezentaţiei, metafora atotputerniciei teatrului. Balász Zoltán plasează întreaga montare în interiorul unui teatru de varietăţi, împreună cu scenografa Velica Panduru construieşte pe scenă un teatru, dar construieşte şi o biserică, imaginează o electrizantă scenă de teatru în teatru strălucitor concretizată din punct de vedere actoricesc.

Încă mai pregnantă, deşi resimţită cel puţin pe alocuri ca un apendice insuficient asimilat, mi se pare însă o altă secvenţă-cheie a spectacolului. Aceea când Margareta, goală, o goliciune cu nete implicaţii sacrificiale pe altarul dragostei pentru Maestru, devine gazda petrecerii dată de marele regizor, diavolescul Woland, în fapt o celebrare, o messe noire, o nouă noapte a Walpurgiei, în care invitaţii de onoare sunt marile nume ale regiei teatrale din secolul al XX lea şi din secolul nostru, de la Stanislavski şi Meyerhold la Artaud şi Gordon Craig, de la Arianne Mnouchkine la Pina Bausch,  de la Peter Brook la Grotowski, de la Liviu Ciulei la Silviu Purcărete.

Urmări şi amintiri mitologice

godot_2

Poate că tocmai sub impactul acestei ample secvenţe, aşa, pe neaşteptate, în timpul reprezentaţiei cu Maestrul şi Margareta în minte mi-a revenit sfârşitul unui alt spectacol văzut tot în sala Teatrului sibian. Un spectacol care nu a fost, fără doar şi poate, nici cel mai bun, nici cel mai longeviv din istoria Teatrului Naţional “Radu Stanca”. E vorba despre Rinocerii, montat de Tompa Gábor.

Spre final, sufleurul îi înmâna dosarul în care se afla exemplarul lui de text interpretului lui Bérenger, Marian Râlea. Iar Marian Râlea renunţa să mai fie purtătorul unui personaj spre a se metamorfoza brusc şi oarecum derutant în purtătorul de cuvânt al lui Ionesco, al cărui mesaj antitotalitar, anti-rinocerism îl citea pur şi simplu.

Asemenea unui mesaj venit dinspre istoria pe care am văzut-o trăind. Ba chiar devastându-ne. S-a întâmplat, cred, atunci, în clipa acestei bruşte rememorări ceea ce Hans- Robert Jauss definea drept (cf. Experienţă estetică şi hermeneutică literară, Editura Univers, Bucureşti, 1983), re-cunoaşterea unei trăiri. (Scenă din „Aşteptându-l pe Godot” FOTO: Teatrul National Radu Stanca Sibiu )

Recunoaşterea unei trăiri datorate tocmai statului de acompaniator pe care mi l-am asumat şi faţă de alte spectacole ale Teatrului sibian.

În minte, mi-au revenit, desigur, pe tot parcursul reprezentaţiei la care luam parte cele trei module din magnificul Faust din 2007  al lui Silviu Pucărete. Un Faust care şi-a găsit locul nu în interiorul Teatrului, ci undeva, departe, la marginea oraşului, într-o fostă hală industrială, acolo unde Noaptea Walpurgică a dobândit fascinante, înspăimântătoare, copleşitoare dimensiuni de coşmar. A fost vorba despre o amintire provocată, indiscutabil, şi de detaliul că, undeva, pe un perete din decorul de la Maestru şi Margareta se află inscripţionat un F.

faust_1

Scenă din „Faust” montată de Silviu Purcărete     FOTO: Teatrul National Radu Stanca Sibiu

Dar memoria mi-a fost invadată şi de Experimentul Iov, spectacol regizat de Mihai Măniuţiu, în care era vorba despre felul în care, din când în când, Dumnezeu ne pune la încercare inimoşenia, şi de Othello, şi de Idiotul , şi de Viaţa cu un idiot, toate trei înscenate de Andryi Zholdak, toate trei solicitante experimente teatrale, şi de Aşteptându-l pe Godot, montat de Silviu Purcărete, şi de mai recentele­ Călătorii ale lui Gulliver, exerciţiu scenic conceput de acelaşi Purcărete, de Povestea japoneză, remarcabil spectacol-şcoală al lui Masahiro Massuda, şi de Platonov, reuşită mostră de teatru de artă purtând semnătura lui Alexandru Dabija.

godot_1

Scenă din „Aşteptându-l pe Godot”     FOTO: Teatrul National Radu Stanca Sibiu

Montări care înseamnă pentru mine ceea ce acelaşi George Banu numea într-o altă carte a sa (cf. Livada de vişini- teatrul nostru, Editura Alffa, Bucureşti, 2000) “momente de încredere dăruite de scenă”. De fapt, tot atâtea ocazii de actuale ori viitoare amintiri mitologice.

Şi tot atâtea motive să aştept cu nerăbdare a XX a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite