Gratuitatea la teatru şi efectul de bumerang

Aflu cu consternare că un amendament la Legea educaţiei, care tocmai a trecut de Senat, stipulează printre alte gratuităţi şi intrarea elevilor la spectacolele instituţiilor de stat. Prevederea e un nou exemplu nefericit despre cum se fac legile în România: fără o consultare cu specialiştii din domeniu, fără o dezbatere reală, fără simulări de efecte.

„Elevii beneficiază de gratuitate pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice”, zice articolul respectiv. Nu e prima dată şi, din nefericire foarte probabil nici ultima, când  parlamentul decide fără să discute cu experţii, fără să coreleze legile cu cele existente şi fără să anticipeze cât mai multe dintre repercusiuni. În an electoral, gratuităţile par să fie strategia de-a atrage simpatia votanţilor. Cu ce costuri? Iată câteva dintre urmări.

Consecinţele asupra teatrelor pentru publicul tânăr

Preţul biletelor la teatru e moderat spre mic, în acord cu puterea de cumpărare a cetăţenilor. Fiind subvenţionate de stat, aşezămintele publice îngăduie accesul tuturor categoriilor de spectatori, indiferent de statutul lor social. Preţul unui bilet nu reflectă nici pe foarte departe cheltuielile reale făcute cu realizarea unei producţii, dar, prestând un serviciu cultural şi beneficiind de finanţare, e normal ca teatrele etatiste să ofere doritorilor şansa de-a merge la teatru. Cu toţii dau facilităţi categoriilor care nu-şi permit plata unui bilet: conform legii, pensionarii şi studenţii au 50 la sută reducere; persoanele cu handicap, acces liber; unităţile specializate în teatru pentru publicul tânăr găsesc mereu soluţii pentru a-i avea spectatori şi pe copiii instituţionalizaţi sau pe cei din mediul rural. Cu alte cuvinte, nu există în mod real problema vreunei bariere.

Recenta măsură va pune în mare încurcătură teatrele pentru copii şi tineret care lucrează, în zilele din interiorul săptămânii, când părinţii sunt la serviciu, cu public şcolar. Preţul unui bilet variază sensibil între 6 şi 8 lei, sumă care include şi transportul la sala de spectacole şi înapoi la şcoală. Un supliment mai mult decât necesar al procesului educativ din şcoală şi o cale agreabilă de dezvoltare personală, vizionarea unui spectacol de teatru are efecte modelatoare pe care toată lumea le ştie. Dacă punctul de plecare al iniţiativei l-a reprezentat intenţia de-a spori consumul cultural, atunci e bine de ştiut că apetitul pentru teatru  se stimulează cu totul altfel. Construcţia publicurilor e un proces necesar, complex, el cere timp şi strategii adecvate.

Orice instituţie de spectacole contează financiar şi pe veniturile proprii, a căror principală sursă de alimentare o constituie biletele vândute. Fiecare manager are stabilit de către finanţator un plan de încasări obligatoriu. În absenţa încasărilor de acest tip, pentru a atinge cotele planificate, teatrele vor trebui să se reorienteze spre închirierea unor spaţii proprii. Evenimentele aducătoare de bani vor fi non-culturale. Imaginaţi-vă nunţi ori revelioane la Teatrul Ţăndărică din Bucureşti, de pildă! Dacă până în acest an, sumele din chirii se împărţeau jumătate, la ordonatorul de credite (adică la stat), jumătate la teatru, de anul acesta întreaga sumă merge la stat, deci nici închirierile nu vor fi salvatoare.

Şi statul pierde

Din neştiinţă şi fără să se sfătuiască cu oamenii de teatru, legiuitorii vor păgubi prin această hotărâre inclusiv statul. Fiecare bilet e grevat cu un set de obligaţii fiscale: impozitul (0,1 la sută), timbrul teatral (0,05 la sută, care merge la uniunea de creaţie - UNITER şi din care sunt finanţate alte proiecte de artă scenică), crucea roşie (0,01 la sută, care se virează la Societatea Română de Cruce Roşie spre utilizare în scopuri specifice). Veniturile acestea vor dispărea, afectându-i pe cei ce le colectează.

Iar dacă la veniturile proprii din sursele de finanţare, capitolul vânzări bilete va fi gol, atunci ordonatorii de credite (în clar Ministerul Culturii, consiliile judeţe şi consiliile locale, de la caz la caz) ajung în situaţia să completeze prin stipendie bugetele teatrelor de stat. Pentru ca teatrele să producă ceva ce se dă gratis!  Un cerc vicios.

Consecinţe pentru artiştii independenţi

Dacă la teatrele de stat se intră gratis, cine va mai plăti bilet la un spectacol realizat de o companie independentă? Trupele private şi freelancer-ii trăiesc cvasi-exclusiv şi greu din ceea ce percep pe bilete şi rareori primesc bani de la stat pentru proiecte. E previzibil ca numărul de spectatori ai sectorului independent să descrească, pe cale de consecinţă şi posibilităţile de-a rezista în mediul concurenţial. O piaţă culturală sănătoasă înseamnă şi o ofertă alternativă celei de la stat. Speţa despre care vorbim va avea consecinţe severe asupra artiştilor care au optat pentru liber-profesionism în privinţa găsirii  oportunităţilor de meserie.

Percepţia în rândul publicului

Achiziţionarea unui bilet (cu un preţ simbolic, cum am văzut) e o formă de respect pentru munca de creaţie şi acest respect trebuie cultivat. A cumpăra un bilet echivalează cu recunoaşterea la scară largă a dreptului de proprietate intelectuală, la fel de important ca dreptul de proprietate materială. Gratuitatea va contribui indirect la desconsiderarea muncii de creaţie, aruncând-o în derizoriu ca pe ceva ce nu merită decât să fie oferit gratis, poate, poate, cineva o va dori. Nu cu gratuităţi vom aduce mai multă lume la teatru. Ci, de exemplu, prin dezvoltarea educaţiei artistice, prin introducerea măcar ca opţional a cursurilor de dramă în curricula şcolară, prin proiecte de modelare şi de fidelizare a publicului, indiferent de categoria lui de vârstă.

Să sperăm că după ce au procedat ca un croitor nepriceput, care mai întâi taie şi apoi măsoară, legiuitorii vor conştientiza că s-au pripit. Amendamentul e inadecvat realităţii actuale, căreia îi face mai mult rău şi deloc bine. Înţeleaptă e renunţarea la el.  Deocamdată, legea e trimisă la preşedintele Iohannis. Respingerea prin nepromulgare şi reîntoarcerea ei la Senat e primul pas al demersului de corectare.