Teatru

articolul anterior articolul urmator

INTERVIU Actorul Vlad Zamfirescu: „Criza asta ne-a cam oprit pe toţi, însă căutăm soluţii“

2
4 Apr 2020 17:10:38
Autor: Simona Chiţan
Actorul Vlad Zamfirescu   FOTO: Adevarul
Actorul Vlad Zamfirescu   FOTO: Adevarul

Vlad Zamfirescu vorbeşte despre dificultăţile pe care actorii, mai ales cei independenţi, le întâmpină în aceste zile, când au fost nevoiţi să-şi mute activitatea în mediul online, din cauza izolării impuse de starea de urgenţă. Actorul regizează de acasă serialul online „Discutabil“, al cărui prim episod, difuzat vinerea trecută pe Facebook, a fost un adevărat succes.

În plină criză provocată de epidemia de COVID-19, un serial online, intitulat „Discutabil“ şi regizat de Vlad Zamfirescu, vorbeşte despre toate temerile noastre. Să fie acesta începutul sfârşitului? O conspiraţie menită să ţină populaţia sub control? Ni se trage oare de la alinierea nefavorabilă Marte-Venus? Poate rămâne totul neschimbat,  dar cu condiţia ca noi să ne comportăm ca înainte? Sau toate acestea sunt mecanisme de care ne folosim ca să ne mascăm frica? Acestea sunt temele pe care le-a propus pe Facebook, vinerea trecută, serialul „Discutabil“, care a adunat, în mai puţin de 48 de ore de la difuzare, peste 80.000 de vizualizări. Bazat pe un scenariu semnat de Alexandru Popa, Vlad Zamfirecu îi invită la discuţii, vinerea şi marţea, de la ora 22.00, pe colegii săi, printre care: Carmen Tănase, Şerban Pavlu, Marius Manole şi Medeea Marinescu, deveniţi, la fel ca el, casnici peste noapte. Vlad Zamfirescu (46 de ani) vorbeşte despre cum a trecut de la teatru la film, despre identitatea sa artistică, dar şi despre cum poate un artist, independent sau nu, să supravieţuiască în timpul acestei crize, departe de scenă şi de platourile de filmare. Actorul subliniază că nu se simte mai protejat în aceste zile doar pentru că are o carte de muncă la Teatrul Bulandra.

„Weekend Adevărul“: Cum v-aţi repliat atât de repede, în ton cu vremurile, în acest serial online?

Vlad Zamfirescu: Împreună cu producătoarea Cristina Dobriţoiu, aveam proiectul la sertar demult. Eu aproape că uitasem de el, dar în conjunctura dată, şi-a găsit drumul. Tehnic, ne-a fost foarte greu la început, pentru că nu toţi suntem pricepuţi în a mânui programele astea moderne. Uşor, uşor, ne-am învăţat. În momentul ăsta, ne descurcăm destul de bine, stăm fiecare acasă pe laptopul lui, pe Zoom, iar montajul îl facem ulterior.

Totul pare spontan, dar cât de bine îl pregătiţi? Şi pe ce perioadă va fi difuzat serialul?

Scenariul scris de Alexandru Popa este static, fix, noi îl respectăm la virgulă. Mă bucur că, pentru multă lume, pare natural şi spontan, înseamnă că ne iese bine treaba. Repetăm cam trei-patru ore pe zi, vreo două-trei zile. În a treia zi, seara, filmăm. Noi avem textul episodului cam cu trei zile înainte de difuzare. Deocamdată, va fi difuzat de două ori pe săptămână, marţea şi vinerea, aşa a hotărât producătorul nostru, dar e posibil să avem şi câte trei episoade pe săptămână, dacă proiectul va merge bine. Primul sezon al serialului online „Discutabil“ va avea 12 episoade şi poate fi urmărit pe pagina de Facebook „Discutabil – serial online“ şi pe canalul de YouTube Atic Pictures.

Cum îţi explici succesul pe care l-a avut, chiar de la prima difuzare online?

Am depăşit 80.000 de vizualizări în 48 de ore. Suntem încântaţi şi bucuroşi, nouă ne place produsul şi ne distrăm destul de tare lucrând la el. Ne-am bucurat că a avut un start pozitiv. Iată cum s-au legat lucrurile, a trebuit să vină boala asta nenorocită ca serialul să iasă la suprafaţă şi să prindă viaţă.
Ne-au scris sute de persoane să ne felicite, să ne mulţumească şi să ne spună că aşteaptă cu nerăbdare episoadele următoare. Am avut cu adevărat emoţii înainte de lansare, este un concept nou, în care noi am crezut. Subiectul a ţinut însă oamenii în faţa calculatoarelor sau telefoanelor, uitându-se la noi prin ecrane cum stăm în faţa altor ecrane.

Cred că lumea a fost interesată şi pentru că ilustrăm tipologii umane în care, cu siguranţă, ne regăsim şi îi recunoaştem pe cei din jur, mai ales în perioada asta.

Credeţi că veţi câştiga şi bani din acest serial?

Producătoarea Cristina Dobriţoiu s-a înhămat la căruţa asta cu firma ei. Nu ştiu ce se va întâmpla, sunt negocieri acum cu tot felul de posibili parteneri – agenţii de publicitate, firme, oameni care vor să se asocieze cu produsul şi cu imaginea noastră.

Cât de tare i-a lovit pe actorii independenţi criza provocată de coronavirus?

Criza asta ne-a cam oprit pe toţi, însă căutăm soluţii... Şi pe mine m-a oprit, pe 20 martie, la Ploieşti, trebuia să am premieră cu spectacolul „A douăsprezecea noapte“, în regia lui Cristi Juncu. Pe actori, criza asta i-a scos de pe scenă, i-a lovit destul de tare, ca şi pe spectatori. E foarte greu pentru cei care joacă doar independent, ei din asta trăiau. ;

Poate ar fi bine ca unii artişti să înţeleagă mai bine cât de important este publicul şi cât de important e să-l respectăm. Ne lipseşte foarte mult publicul...

Solidaritate între actori

Te-ai implicat în Campania #ActorIndependent, în care unii actori au grijă de colegii lor independenţi, plătindu-le chiriile în această perioadă de criză. Ce actor te-a convins că merită să ai grijă de el? 

Am vrut să-l susţin pe Liviu Romanescu, un actor pe care-l preţuiesc şi care joacă independent de multă vreme şi o face cu brio. Într-adevăr, actorii independenţi nu mai au din ce trăi în aceste zile. Liviu e cunoscut pentru rolurile din „Lemons“ (Unteatru), „Emancipare“ (Teatrul de Comedie), „Lungs“ (Green Hours), „Paganini“ (Metropolis). A studiat la UNATC, dar şi la Oxford. L-am văzut în mai multe spectacole, îl ştiu din facultate, i-am văzut munca şi implicarea, inclusiv în Festivalul Ideo-Ideis de la Alexandria. Cred cu adevărat în el, aşa am hotărât să-l ajut cu tot ce pot în această perioadă.

Ce soluţii întrevezi?

Nu ştiu care sunt soluţiile. Sper sincer că lucrurile se vor regla rapid şi vom reveni la viaţa normală. Dacă nu va fi aşa, lucrurile pot aluneca spre dramatic şi pot deveni incontrolabile. Când economia globală cade, nu ştiu ce se mai poate face. Iar în cazul ăsta statul o să aibă foarte multe probleme pe cap, inclusiv pe actorii independenţi.

Ne putem muta cu adevărat în lumea virtuală cu spectacolele de teatru?

Cred în soluţia de teatru online pe termen scurt. Asta ar însemna câteva luni, dar puţine. Dacă lucrurile se lungesc, nu cred că va mai fi o soluţie care să funcţioneze. Nu cred în spectacolele online pe termen lung, nu cred că funcţionează. Depinde de cât de lungă va fi criza, însă schimbări esenţiale sper să nu fie. Revenirea la ce a fost nu va fi imediată, dar de-abia aşteptăm să vedem din nou pline sălile de teatru.

„Nu subestima niciodată publicul“

Care e lecţia cea mai dură pe care actorii o învaţă acum?

Poate ar fi bine ca unii artişti să înţeleagă mai bine cât de important este publicul şi cât de important e să-l respectăm. Ne lipseşte foarte mult publicul... Profesorul meu a fost domnul Ion Cojar, pe care-l iubesc şi îl respect enorm, iar el mi-a spus următorul lucru: „Nu subestima niciodată publicul“. Publicul este mai deştept decât noi. Trebuie să îl respecţi şi să nu-l subestimezi.

Ce părere ai despre taberele create: actori angajaţi şi actori independenţi?

Nu cred că sunt tabere şi în niciun caz adverse. Fiecare e în situaţia în care e. Există actori, e adevărat, puţini, care câştigă din teatru independent mult mai bine decât dacă ar fi angajaţi. Există spectacole făcute de teatre independente care sunt mai bune ca multe spectacole făcute în sistemul de stat. Şi viceversa. E normal să fie aşa. Fiecare îşi croieşte drumul lui, în funcţie de noroc, talent, determinare, întâlniri.

Cum te situezi în „lupta“ dintre Ion Caramitru şi actorii teatrului, care îl contestă?

În niciun fel. Nu ştiu dacă a fost o „luptă“. Cred, însă, că legea prin care un director nu ar trebui să aibă mai mult de două mandate ar trebui implementată. Aşa ar fi normal: să dai şansa şi să creşti noi generaţii de conducători, asta ar trebui să fie datoria oricărui conducător responsabil, care se gândeşte şi la ce lasă în urmă. Nimeni nu e veşnic. 

Nu cred în spectacolele online pe termen lung, nu cred că funcţionează. Revenirea la ce a fost nu va fi imediată, dar de-abia aşteptăm să vedem din nou pline sălile de teatru.

Simţi că ţi-ai găsit identitatea artistică? Cum te regăseşti în ceea ce faci în teatru, în film, în regie?

În film, am jucat în lungmetrajele: „Stare de fapt“, „Italiencele“ şi „Orient Express“. „Secretul fericirii“, a cărui premieră a avut loc în 2018, a fost primul lungmetraj pe care l-am semnat în calitate de regizor. Nu pot spune că mi-am găsit identitatea într-o zonă sau alta. Identitatea se transformă continuu. E vie. Dar îmi place mult ceea ce fac.

Simţi că-ţi oferă o siguranţă cartea de muncă?

Am fost şi sunt actor angajat al Teatrului Bulandra. Am mai fost angajat o perioadă şi la un alt teatru foarte drag mie, Teatrul Nottara. Am norocul şi plăcerea de a fi rămas într-o strânsă colaborare cu acesta şi cu câteva instituţii, Teatrul Act şi Metropolis din Bucureşti. Am jucat mult şi la teatrele din ţară. Nu mă simt însă mai protejat că am carte de muncă la un teatru, nu ăsta a fost ţelul meu…

Ţelul meu a fost să fac lucruri în care cred şi care să mă reprezinte. Cred că dacă ai ceva de zis şi te arde, e bine s-o faci. Pentru tine, în primul rând. Dacă ce ai spus a fost o prostie, măcar ţi-ai asumat-o.

Cu Gheorghe Ifrim, în spectacolul "Artă" după Yasmina Reza, pus în scenă de Cristi Juncu la Teatrul Bulandra

Primul spectacol transmis online la Bulandra, în această perioadă de izolare, a fost „Gigel“, pus în scenă de tine, un one-man show cu Gheorghe Ifrim. De ce te-ai îndreptat spre regia de teatru? Cum te-au influenţat regizorii cu care ai lucrat în ipostaza de actor?

Drumul a venit de la sine. Îmi place să spun poveşti şi din punctul de vedere al personajului, şi din punctul de vedere al povestitorului. „Gigel“, de Alexandru Popa, realizat special pentru actorul Gheorghe Ifrim, e un exemplu. Am mai multe spectacole lucrate cu scenaristul Alexandru Popa, la diferite teatre independente: „Secretul fericirii“, „All Inclusive“, „Efecte Colaterale“, „Numitorul Comun“. Aveam încă trei proiecte cu Alexandru, în teatru, pe care urma să le facem anul acesta. Am rămas apropiat de regizorii generaţiei mele, Cristi Juncu, Vlad Massaci, Claudiu Goga. Fiecare dintre aceste nume m-a modelat în felul său. M-au marcat, indiscutabil, „Forma lucrurilor“ şi „Bash, o trilogie contemporană“, piesele lui Neil LaBute, pe care le-am făcut cu Vlad Massaci. Am fost în multe alte spectacole, am jucat în „American Buffalo“, „Iluzii“, „Vestul singuratic“, „Artă“, în regia lui Cristi Juncu. De asemenea, am fost zece ani prezent pe scena Teatrului Act. Datorită lui Marcel Iureş, Teatrul Act a fost un loc, pentru mine şi mulţi colegi din generaţia mea, care ne-a ajutat să creştem.

Cum te situezi între vechea şi noua generaţie de actori în teatru?

Acum, sunt undeva la mijloc. Mă uit cu admiraţie la valorile certificate deja, dar şi la tinerele talente care vin din urmă. Slavă Domnului, vin în valuri multe talente.

Eşti fiul unui actor celebru. În ce mod te-ai rupt de crezurile lui artistice?

Fiecare e cu drumul lui. Eu am stat, până la 14 ani, la Târgu Mureş. Am pornit cu pantomima. Tatăl meu, Florin Zamfirescu, era în Bucureşti, aşa că nu el a fost motorul din spatele meu.

Ce modele ai avut?

L-am cunoscut când eram mic pe Ştefan Mihăilescu-Brăila. Mă uitam fascinat la ce se întâmpla cu el pe scenă, la Teatrul Odeon. Tot din copilărie am fost fascinat de Olga Tudorache, care avea nişte roluri de îngheţai. Eram uluit de ce putere avea de a te lua cu ea în poveste.

Este teatrul un „microb“ de care nu mai poţi scăpa?

Depinde de la om la om şi de întâlnirile pe care le avem în viaţă. Dacă ai norocul să te întâlneşti cu o persoană hăruită în profesia ei, e foarte posibil să se ia „microbul“, pentru că orice pasiune poate deveni contagioasă. Cred că întâlnirea cu mentorul e foarte importantă. Eu m-am întâlnit, în şcoală, cu nişte oameni care m-au marcat şi mi-au definit drumul, de la Ion Cojar la Gelu Colceag.

Cât este talent şi cât e muncă în meseria asta?

N-am spus niciodată că nu cred în talent. Talentul există, dar trebuie să ne debarasăm de platoşele pe care ni le punem noi înşine. Trebuie să avem libertatea şi curajul să ne arătăm aşa cum suntem, cu defecte şi calităţi. ;

Nu mă simt mai protejat că am carte de muncă la un teatru, nu ăsta a fost ţelul meu. Ţelul meu a fost să fac lucruri în care cred şi care să mă reprezinte.             

Premiat în România şi în SUA

Numele: Vlad Zamfirescu

Data şi locul naşterii:  1 martie 1974, Târgu Mureş

Studiile şi cariera: A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, la clasa profesorului Ion Cojar, în 1997.

Este angajat al Teatrului Bulandra, dar a avut colaborări cu numeroase teatre independente şi de stat, printre care: Teatrul Act, Teatru Nottara, Teatrul Metropolis, Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, Teatrul „Sică Alexandrescu“ din Braşov şi Teatrul Naţional din Târgu Mureş.

Pentru rolul Frederick din „Pelicanul“, în regia Cătălinei Buzoianu, a primit premiul UNITER pentru debut.

A jucat în lungmetrajele: „Stare de fapt“, de Stere Gulea, „Italiencele“, de Napoleon Helmis, şi „Orient Express“, de Sergiu Nicolaescu.

A regizat, în 2018, filmul „Secretul fericirii“, care a fost nominalizat la Premiile Gopo în 2019 şi a obţinut premii la mai multe festivaluri internaţionale. La Los Angeles Film Awards, în SUA, a primit trofeul pentru cel mai bun duet (Vlad Zamfirescu şi Theo Marton) şi o menţiune pentru cel mai bun lungmetraj de ficţiune.

Locuieşte în: Bucureşti.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Smith Michelle
4.04.2020, 20:43:52

Comentariu considerat abuziv.

Gica Paunescu
6.04.2020, 23:51:08

Interesante opiniile exprimate de dl. Vlad Zamfirescu. Vorbeste ca un baiat educat despre cei mai varstnici din teatrul romanesc ( agreez parerea lui, vizand nr de mandate ale unui manager-director de teatru). PS Observatie ce n-are a face cu omul/ interviul de fata; in fotografia purtand sapca -prima- seamana deosebit de mult cu tenismenul argentinian Juan Martin del Potro. Succes, Vlad, in ceea ce-ti propui sa faci !