INTERVIU Codrina Pricopoaia, actriţă: Teatrul este forma de artă în care transmiterea trebuie să se facă live, în direct. Criza nu a fost un moment creativ

ICR Paris desfăşoară proiectul ”Împreună cu creatorii români din Franţa în timpul şi după coronavirus”. În aşteptarea reluării vieţii culturale, ICR Paris publică interviuri despre viaţa şi proiectele a 15 artişti din Franţa care promovează cultura română. Azi: actriţa şi regizoarea Codrina Pricopoaia: ”Un spectacol înregistrat nu va avea aceeaşi calitate ca în cazul unui spectacol jucat şi «gustat » live”.

ICR Paris: Cum trăieşti această închidere a lumii culturale, acest moment în care domeniul digital pare să fi pus stăpânire pe lumea reală?
Codrina Pricopoaia: Cred că, de fapt, cultura nu a fost oprită forţat o dată cu intrarea în izolare; ceea ce s-a oprit forţat a fost felul de transmitere al culturii şi felul în care publicul a primit produsul cultural; revenind la izolare, cred că artiştii, sau măcar o mare parte dintre ei, au profitat de izolare pentru a-şi cultiva creativitatea; şi întocmai, faptul că am fost obligaţi să adoptăm viaţa digitală ne-a permis să facem trecerea de la cel care creează la cel care primeşte produsul artistic.

Problema acestei false opriri a culturii vine mai degrabă dinspre regimul artistului, care, dintr-o dată, a devenit precar, chiar mai precar ca înainte; este vorba chiar de o precaritate ontologică, adică ce înseamnă de fapt un artist. Aceasta pentru că există feluri de artă care apar în solitudine. Aşadar, procesul creativ se derulează în solitudine, tot procesul de transformare care duce la apariţia produsului artistic se face mai mult în solitudine, ea este necesară; până şi în felul de receptare din partea publicului apare o anumită formă de solitudine, atunci când priveşti un tablou de exemplu, este un gest individual.

Mai apoi există şi alte forme artistice, cum este teatrul, de exemplu, care mă priveşte direct, pentru că sunt actriţă dar şi regizoare, o formă de artă în care te întrebi « ce mai eşti în afara publicului? » Teatrul este forma de artă în care transmiterea trebuie să se facă live, în direct.

Un spectacol înregistrat nu va avea aceeaşi calitate, mai ales de recepţie, ca în cazul unui spectacol jucat şi «gustat » live. Apoi, eu mai cred şi că artiştii vor găsi forme de exprimare noi, moderne, impuse de această izolare, ei au făcut deja lucruri extrem de interesante, implicând această constrângere în actul creator.

ICR Paris: Această criză a coronavirusului a fost pentru tine un motor de creativitate, de reînnoire şi de explorare?
Această criză sanitară, această « închisoare », nu a fost pentru mine un moment creativ. Fără îndoială, la mijloc au fost multe lucruri, emoţii care s-au depus, pe undeva, care vor deveni la un moment dat un teren fertil pentru unele viitoare creaţii, deşi în sine, pentru mine perioada de izolare nu a fost deloc o perioadă creativă.

În schimb, ce este interesant este că această izolare m-a repoziţionat, a repoziţionat de fapt mai mult privirea mea socială. Dimensiunea mea, o privire conştientă şi lucidă asupra ceea ce sunt în societate, ca animal social, ca cetăţean aparţinând unei vieţi sociale. Faţă de o comunitate socială.

Evident, aceste interogaţii care mi-au traversat spiritul, uneori fără încetare, se vor materializa la un moment dat în creaţii interesante. Mă gândesc la unele idei despre ce înseamnă astăzi solidaritatea, cum vom putea face ca să ne unim cu ceilalţi, să dăm mai mult, şi din acest punct de vedere sper că zăcământul de minerale afective, emoţionale, de gândire, de idei, care s-a depus în mine în timpul izolării, se va transforma într-un zăcământ preţios. Nu ştiu încă.

Izolarea a conturat un fel de punct de urgenţă în ceea ce priveşte tot ceea ce pot face nu doar ca artistă, ci şi ca fiinţă umană, prietenă, ca mamă, ca fiică a  mamei mele, persoana care se va întâlni cu ceilalţi. A existat un punct de urgenţă al cărei mesaj a fost că nu mai putem aştepta, trebuie să trăim şi să acţionăm acum, azi; este un lucru pe care toată lumea l-a resimţit. E ceva ce ştiam déjà. Însă această perioadă de izolare de mai mult de două luni a fost declicul care ne-a făcut să conştientizăm că asta este, trebuie să trăim în prezent.

ICR Paris: Care sunt mijloacele de subzistenţă ale artistului în timpul izolării?
Pentru artişti, dimensiunea economică a vieţii este adeseori ceva complicat, criza sanitară n-a făcut ca situaţia să se amelioreze, dimpotrivă; eu am statutul de intermitent, un regim care permite artiştilor şi tehnicienilor de spectacole, să nu uităm, să fie totuşi plătiţi, chiar şi atunci când nu lucrează, criză sanitară sau nu; cred însă că ceea ce e mai dur va urma. Deocamdată suntem protejaţi, în fiecare lună, printr-un sistem foarte interesant în Franţa, dar mai apoi situaţia se va înrăutăţi, cred, deoarece oamenii nu vor mai fi chiar atât de prezenţi în săli, în muzee. Dar până la urmă sunt o persoană optimistă, sper că nici lucrurile bune nu vor întârzia să apară.

ICR Paris: Cum ne putem imagina cultura după coronavirus? Vom putea relua vechiul mod de a trăi şi consuma cultura?
Nu cred că trebuie să gândim în termeni de « cultura de mâine ». Cultura este un ansamblu de comportamente, de creaţii, de acte istorice, sociale, ea îşi urmează timpul. Deci să ne gândim la o cultură dinainte şi la o cultură după izolare nu este, pentru mine, nici corect, nici constructiv. 

Pentru mine, întrebarea ar fi mai degrabă – şi este o întrebare care s-a pus chiar dinainte de izolare – cum să realizăm un amestec fluid între tehnici clasice şi tehnici noi. Pentru că nu putem să nu fi remarcat că de mai mulţi ani deja domeniul digital a intervenit în actul creativ în multiple feluri. Putem vorbi chiar despre artă digitală în sine, un produs care propune un gen nou, produse care derivă din practici clasice, cert, dar al căror rezultat este nou. Cred că trebuie să ne deschidem spiritual la acest timp de reflecţie. Cum avansăm deci în aceste condiţii, ca artist, ca public.

Nu este vorba însă de instrumente noi, deoarece cultura, cum am mai spus, este un produs tentacular, nu este ceva solitar, nu vine doar din partea creatorului, ea implică publicul, oricare ar fi produsul artistic, iar spiritul creatorului rămâne acelaşi din punctul de vedere al necesităţii de a crea. Vom avea mereu nevoie de săli de concert, de săli de teatru, pur şi simplu deoarece oamenii au nevoie să fie împreună.

Ne-am dat seama, într-un fel aproape vital, cât de mult avem nevoie de celălalt, de privirea celuilalt, de atingerea celuilalt, deci nu cred în această prăpastie care încearcă să fie numită, creată, între cultura dinainte şi cultura de după.Cred că există oameni care creează, alţii a căror fericire constă în privirea şi primirea actului artistic, împreună trebuie să integrăm, să asimilăm, noile instrumente, şi unul din instrumente este unul dureros, este criza sanitară. Cea care a pus în izolare jumătate de planetă. Asta este tot.

Pentru încheiere:

A trăi, de Ezra Pound

Nu există suficientă zi
Nu există suficientă noapte
Şi viaţa trece
Ca un şoricel care se strecoară prin iarbă.

A creat compania Azacusca

După studii de filosofie şi teatru la Bucureşti, Codrina Pricopoaia se instalează la Paris în 2004. Parcursul său se dezvoltă cu precădere în registrul teatrului contemporan, cu incursiuni reuşite în domeniul expresiei cinematografice şi performative (instalaţii, multimedia, performanţe, spectacole hibride, lungi metraje). Ea participă de mai multe ori la Festivalul de teatru de la Avignon şi la Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti, jucând la fel de bine şi de pasionant în teatre pariziene sau în spaţii non-convenţionale.

Extrem de ataşată de rădăcinile sale româneşti, Codrina Pricopoaia multiplică proiectele realizate în colaborare cu artişti români sau cu autori români, ori de câte ori are ocazia. Convinsă că rolul actorului şi al regizorului nu trebuie să se limiteze la scenă, Codrina Pricopoaia lucrează şi cu diferite tipuri de public în cadrul unor acţiuni sociale şi culturale, împreună cu Compania Galante. Ea a creat în 2018 Compania Azacusca, şi continuă astfel şi pe cont propriu să dea viaţă angajamentelor sale artistice şi umane. 

Interviul video în limba franceză poate fi urmărit aici