INTERVIU Regizorul Tompa Gábor: „Nu am văzut un Prospero mai potrivit decât Marcel Iureş“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regizorul Tompa Gabor                        FOTO "Furtuna": Nicu Cherciu/ Teatrul Naţional din Cluj-Napoca
Regizorul Tompa Gabor                        FOTO "Furtuna": Nicu Cherciu/ Teatrul Naţional din Cluj-Napoca

L a Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, regizorul Tompa Gábor l-a distribuit pe Marcel Iureş în rolul Prospero, personaj central din „Furtuna“, piesa testamentară a lui Shakespeare. Marcel Iureş jonglează între nevoia de iertare şi resemnare a magicianului dintre lumi.

Spectacolul„Furtuna“, de William Shakespeare, în regia lui Tompa Gabor (62 de ani), cu Marcel Iureş protagonist, a avut premiera pe 11 octombrie la Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, în cadrul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj. Regizorul Tompa Gábor a creat un spectacol modern, cu o furtună virtuală, realizată din proiecţii video. Decorul şi costumele sunt semnate de Carmencita Brojboiu, muzica e compusă de Lucian Ban, coregrafia aparţine lui Jakab Melinda, iar videodesignul a fost creat de Radu Daniel. Povestea ultimei piese scrise de Shakespeare în 1611 – cu cinci ani înainte de moartea sa – este într-un fel testamentară, istoria vrăjitorului Prospero suprapunându-se cu cea a dramaturgului, care tot în 1611 părăsea teatrul. Piesa a fost montată de nume importante, precum Peter Brook şi Giorgio Strehler, iar la noi rămâne celebră producţia lui Liviu Ciulei, de la Bulandra, din 1978, cu George Constantin în rolul lui Prospero şi Victor Rebengiuc, în Caliban. După patru decenii, regizorul Tompa Gábor face o altă „Furtuna“ memorabilă la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, cu Marcel Iureş magician şi dirijor, în rolul lui Prospero. Cândva duce al Milanului, Prospero este uzurpat de fratele său, Antonio (Cătălin Herlo), şi exilat timp de 12 ani într-o insulă îndepărtată. Aici, este slujit de bruta Caliban (Cristian Grosu), născut din împreunarea vrăjitoarei Sycorax cu diavolul, şi de un Ariel jucăuş (Anca Hanu), care aduce lumi de magie albă sub bagheta sa feerică. Trădarea lui Prospero de către frate, prietenia şi devotamentul nemărginit al slujitorului Gonzalo (Petre Băcioiu), povestea de dragoste dintre fiica sa Miranda (Sânziana Tarţa) şi tânărul Ferdinand (Matei Rotaru), toate sunt adevărate lecţii de viaţă, un potpuriu al temelor shakespeariene, în care sunt analizate cu subtilitate limitele puterii, ale urii şi, în cele din urmă, ale iertării.

„Weekend Adevărul“: Cum a primit Marcel Iureş ideea de a-l întruchipa pe Prospero?

Tompa Gábor: Am avut această idee să fac „Furtuna“ şi nu am văzut un Prospero mai potrivit decât Marcel Iureş. În momentul în care am hotărât cu Mihai Mănuţiu, directorul Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, că vom face „Furtuna“, imediat m-am gândit la Marcel Iureş. Atunci ne-am întâlnit, i-am propus rolul şi l-a acceptat.

Aţi avut în minte modelul spectacolului lui Liviu Ciulei, cu George Constantin în Prospero şi Victor Rebengiuc în Caliban, v-aţi raportat la modelele acestea?

Deloc, dar m-a marcat spectacolul acela. Şi acum am pornit de la traducerea Ninei Cassian, pe care Ciulei a folosit-o în spectacolul său.

Marcel Iures Prospepo FOTO Nicu Cherciu

Marcel Iureş

Traducerea e semnată, în spectacolul dumneavoastră, de Nina Cassian şi Radu Nichita. Cum aţi adaptat traducerea iniţială a Ninei Cassian?

Am mai făcut nişte corecturi. Bineînţeles, sunt unele scene care lipsesc de acolo şi le-am pus la loc, alte scene care erau acolo şi le-am scos. Eu am avut şansa să particip la repetiţiile domnului Ciulei când eram în anul al III-lea la facultate. Profesorul nostru, Mihai Dimiu, avea probleme de sănătate. Atunci, domnul Ciulei ne-a preluat pentru o vreme – în sensul că am avut discuţii cu dânsul, a venit la câteva repetiţii de examen, dar mai ales ne-a dat voie să asistăm la acele repetiţii fenomenale. Ciulei semna şi scenograful spectacolului. A fost şi o lecţie de a desluşi practic drama. În scenografia spectacolului, platforma teatrală de la Grădina Icoanei era înconjurată de o mare de sânge, susţinută în acelaşi timp de toate elementele tuturor celorlalte arte: pictură, muzică, literatură. Prin acea mare roşie, Ciulei a făcut şi arhitectural, dar şi pictural spectacolul, într-un mod absolut unic şi extraordinar.

Nu poţi să faci „Furtuna“ fără să ai un gând foarte personal. Spectacolul lui Ciulei nu semăna cu nimic din alte spectacole pe care le cunoşteam.

Un Prospero dirijor

Marcel Iures Propero Furtuna teatrul National Cluj

Cum aţi ajuns la „Furtuna“ dumneavoastră?

Eu cred că întotdeauna teatrul trebuie să rezoneze cumva cu prezentul. De aceea am ales un Prospero magician, artist, prestigitator, care creează o lume virtuală. Noi trăim astăzi într-un fel de lume virtuală, care câteodată ne fascinează, ne răpeşte şi uităm de natură, de realitate. Epoca digitală creează o realitate paralelă în care mulţi cred. Ei devin dependenţi ca de un drog de această realitate. Am întrebat o colegă de clasă a fiicei mele care acum e în clasa a 11-a cum e vremea. Şi-a scos telefonul mobil şi mi-a zis că e înnorat. „Uită-te pe fereastră, e soare“, i-am zis. Ea a răspuns senină: „Nu cred“. Avea încredere mai mult în ceea ce spunea telefonul mobil decât în ceea ce vedea cu ochii ei. Există în Prospero un magician – este vorba despre o opţiune, o alegere. Vrei să fii un mare artist, să fii un şarlatan sau vrei să le faci pe toate? Ce alegi să fii? Clovn sau dirijor? Prospero creează o furtună, de aici am ajuns la ideea asta a proiecţiei, a imaginilor virtuale. Naufragiaţii trăiesc într-un fel o experienţă virtuală a unei furtuni, dar rămân cu hainele uscate, ca şi cum ar fi trecut printr-un naufragiu. Ei sunt ca într-un Titanic virtual. Pur şi simplu, nimeni nu păţeşte nimic. Sunt atâtea straturi de înţelegere, e atât de bogată în sensuri această piesă ultimă a lui Shakespeare. E vorba despre forţa artei într-un fel.

Tompa Gabor regizor

E un testament al marelui dramaturg...

Da. E ciudat faptul că Shakespeare s-a oprit şi nu a mai scris alte piese după „Furtuna“, deşi a trăit încă cinci ani. E vorba despre această retragere dintr-o lume în care Prospero a încercat prin artă să restabilească echilibrul între ordine şi haos. Este povestea unui eşec, într-o oarecare măsură. Arta şi magia – care pornesc de la dorinţa de răzbunare pentru exilul sau chiar omorul planificat – nu duc nicăieri. Prospero ajunge, totuşi, la ideea că arta şi magia nu schimbă lucrurile. Lumea, omul rămân la fel. Prospero complotează în continuare, într-un mod absurd pe o insulă pustie, fără vreun orizont al viitorului. În acelaşi timp, el ajunge la două revelaţii importante: nevoia de iertare şi acceptarea celor din urmă lucruri cu un fel de resemnare.

Între tiranie şi poezie

Marcel Iures Furtuna Teatrul National din Cluj

Miranda (Sânziana Tarţa ) şi Prospero (Marcel Iureş)

Marcel Iureş, cu o atitudine gânditoare, se află între lumi sau la o răscuce de lumi. E un tată grijuliu, ironic, resemnat în faţa alegerilor fiicei sale, Miranda. De ce l-aţi poziţionat aşa?

Marcel interpretează extraordinar modul în care un tată ar dori să păstreze inocenţa, puritatea unui copil, care merge până acolo până a o izola de lumea păcătoasă. În acelaşi timp, în această încercare, el poate deveni chiar un tiran. Este foarte interesantă această atitudine. Cum poţi creşte un copil izolându-l de societate? E imposibil. În acelaşi timp, Prospero trăieşte tot acest dualism. Aceste contradicţii, în sânul unui sigur personaj, construiesc puternic această piesă.

În patru ore, timpul desfăşurării acţiunii, într-un mod comprimat ni se prezintă esenţa istoriei umane.
Furtuna Teatrul National Cluj Cristi Grosu in Caliban

Cristian Grosu, în Caliban

Ce înseamnă puterea muzicii, cum aţi decis ca Prospero să devină dirijor, conducând muzica semnată de Lucian Ban?

Da, cred că muzica este o formă de artă pură, pentru că este total abstractă într-un fel care te poate duce în altă parte, îţi poate crea emoţii, te poate purta în lumi diferite. Muzica e o magie, o invenţie divină. Teatrul cel bun se aproprie de această structură precisă a muzicii, de această construcţie precisă. Creativitatea nu exclude deloc acest element foarte important care este precizia. În artă, mai mult decât în orice, chiar mai mult decât în farmacie, precizia este de o importanţă extraordinară. Nu putem schimba niciun cuvânt dintr-un sonet perfect de Petrarca, nu putem schimba nicio nuanţă de culoare dintr-o mare pictură. Acestea nu se pot înlocui. Suntem ceea ce suntem tocmai din această precizie a forţei care ne-a creat.

Tompa Gabor Furtuna

În muzică, trebuie să stăpâneşti foarte bine, tehnic, partitura.

Da, Prospero devine un dirijor al evenimentelor în care intrăm prin intermediul muzicii. Cu excepţia piesei „Cosmos“ de Vangelis – reorchestrată de Lucian Ban – şi a „Baroque Suite for String Quartet“ – anonim, restul muzicii, inclusiv motivul de bază al insulei şi al furtunii, a fost compusă de Lucian Ban. 

Furtuna Teatrul National Cluj

Anca Hanu, în Ariel

Aţi avut o viziune estetică în proiecţiile video?

Într-un fel, am ales ca aceste proiecţii care ne duc în nişte lumi vizuale să fie eclectice în sensul că am folosit picturi de Hieronymus Bosch. Acestea sunt o referinţă la istoria umanităţii, atunci când Prospero vorbeşte despre intrigi, despre complot, despre trădare şi minciună. Grădina plăcerilor boschiene este un fel de istorie a moravurilor umane. Până la urmă, proiecţiile conţin chiar şi elemente de kitsch, unde zeiţele apar aproape ca într-o reclamă Pro Natura ca să-i fascineze pe tineri. Aici intervine gestul moral, ca şi în cazul unui scriitor sau jurnalist care are condei şi talent, dar nu este de ajuns. Depinde în slujba cui acest condei este pus: dacă punem condeiul în slujba diavolului sau nu.

Asta înseamnă că gestul artistic este o mare responsabilitate, pentru că trebuie să reflecte un adevăr esenţial uman. Spectatorul îl redescoperă, în teatru, ca pe o revelaţie. Asta înţelege în final şi Prospero. Se întreabă ce să facă cu toată puterea lui. 

„La Cluj, lumea nu mai vine la titluri, ci la spectacole reuşite“

Tompa Gabor regizor

Sunteţi director al Teatrului Maghiar din Cluj. Spectacolele lui Andrei Şerban, „Unchiul Vania“, „Hedda Gabler“, „Strigăte şi şoapte“, se joacă de ani buni cu casa închisă.

Da, „Unchiul Vania“ este alături de „Faust“ al lui Silviu Purcărete cel mai longeviv spectacol din România. Premiera a avut loc în vara anului 2007, odată cu „Faust“. Facem 12 ani, ne apropiem de 200 de reprezentaţii, spectacolul este sold out din momentul în care apare programul cu două luni în avans pe site-ul nostru. Suntem probabil printre puţinele teatre care păstrează un spectacol pe afiş atâţia ani. La Cluj, se întâmplă un lucru sănătos, lumea nu mai vine la titluri şi nici măcar atât de mult la nume, ci la spectacole reuşite. Publicul vine la spectacolele convingătoare, care îl ating cu ceva.

Unchiul Vania Teatrul Maghair de Stat din Cluj

Bogdan Zsolt şi Enikő Györgyjakab, în "Unchiul Vania", regia Andrei Şerban, a Teatrrul Maghiar din Cluj

Cum se explică succesul trupei Teatrului Maghiar din Cluj?

Depinde de un fel de disciplină a fiecărei trupe, dar şi la Bucureşti am întâlnit cazuri, la teatrele Nottara, Bulandra, unde se poate face un spectacol în cinci săptămâni. Depinde de disciplină.

Cum vă împărţiţi între regie, directorat de teatru şi profesorat?

Am fost 13 ani profesor la Universitatea din California, din San Diego, dintre care opt ani am fost şef de catedră al programului de regie. Anul acesta m-am retras. Voi mai merge acolo în calitate de invitat, voi mai merge din când în când să mai ţin câte un curs. Într-un fel, această etapă pentru mine s-a încheiat şi devine altceva.

Învăţământul artistic şi teatral, într-o situaţie imposibilă

Vă întoarceţi să predaţi în România?

Nu mă întorc în învăţământ, pentru că eu am plecat din cauza faptului că mi s-a părut imposibilă situaţia învăţământului artistic şi teatral de la noi. Când eram noi studenţi, la începutul anilor ’80, cine erau profesori de clasă? Octavian Cotescu, Amza Pellea, Marin Moraru, Olga Tudorache, Dem Rădulescu. În momentul în care plecam de la cursuri şi ne duceam la spectacole priveam cu gura căscată cum fac ei actorie pe scenă. Acest lucru m-a determinat să mă duc într-un sistem de învăţământ asemănător.

Studentul vrea să înveţe de la tine cum faci, vrea să vadă practic de la tine cum faci. Nu cred că există o metodă mai bună de predare: în calitate de profesor trebuie să fii un model studentului tău.

Am câţiva foşti studenţi care lucrează internaţional, sunt mândru de ei. A trebuit să mă opresc că a fost foarte obositor şi era destul de greu să mă împart aşa între două continente. Acum, la noi în sistemul Bologna, avem profesori cu doctorate care predau regie fără să fie regizori. Nu sunt de acord cu asta, de asta am ales atâţia ani să predau în altă parte.

Ce planuri aveţi la Teatrul Maghiar? Dar în regie?

Continuă, din 1990, directoratul meu la Teatrul Maghiar de Stat în Cluj. De asemenea, am fost ales, anul trecut, preşedintele Uniunii Teatrelor din Europa (UTE) şi am reuşit să reînviem acest mare festival, UTE FEST. Cea de-a 18-a ediţie a acestui festival este organizată anul acesta de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, în perioada 19-30 noiembrie. Este o mare bucurie pentru noi să găzduim – după o pauză de 11 ani – teatrele membre ale UTE, cea mai importantă organizaţie teatrală a vechiului continent. Programul va cuprinde producţiile a 15 teatre membre şi membri individuali, inclusiv creaţiile unor artişti de renume precum Armin Petras, Gabriele Vacis, Simos Kakalas, Andrei Şerban, Giorgio Barbiero Corsetti, Marco Solari şi Alessandra Vanzi , Boris Liješevic, Yannis Leontaris, Nuno Cardoso, Frank Hoffmann, Botond Nagy, Silviu Purcărete, Margarita Mladenova, Ferenc Sinkó, Michal Docekal, Klim Kozinsky, Eniko Eszenyi, Yvonne Jansen şi Rafael Sanchez. În următorii patru ani, festivalul o să fie la Porto, la Köln, la Moscova şi la Praga. Încercăm să redefinim această uniune. În ipostaza de regizor, intru într-un alt Shakespeare, „Richard al II-lea“, la Budapesta, după care voi lucra la Teatrul Naţional din Timişoara. Voi pleca în Statele Unite să montez „Ucigaşi fără simbrie“ la Seattle şi voi face şi regia operei „Flautul
fermecat“. 

Preşedinte al UTE

Tompa Gabor regizor

 Numele: Tompa Gábor

 Data şi locul naşterii:  8 august, 1957, Târgu Mureş

Studiile şi cariera:  

 În perioada 1976-1981 a studiat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti (actualul UNATC).

 Din 1990 este director al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.

 Din 2007 a fost director de program al Facultăţii de Regie la Universitatea din California, San Diego.

Din 2018, este preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa (UTE).

 Premii UNITER: Premiul pentru Excelenţă (2002), Premiul pentru cel mai bun regizor (1984, 1987, 1993, 1997, 2008, 2019), Premiul pentru cel mai bun spectacol (1989, 1992, 2008).

 Locuieşte în:  Cluj-Napoca

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite