Iov şi cuvântarea lui
0
Nu e pentru întâia oară că Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu ne prilejuieşte întâlnirea cu marele regizor lituanian Eimuntas Nekrosius. Dar şi cu minunaţii actori de la Meno Fortas Theatre din Lituania. Cu extraordinarii colaboratori permanenţi ai regizorului, creatoarea de costume Nadejda Gultiajeva şi cu Marius Nekrosius, un excelent scenograf, specializat pe decoruri simple, minimale, alcătuite din puţine elemente.
Detalii ce l-ar pune, fără doar şi poate, în încurcătură pe David Mamet. Omul de teatru american, dramaturg şi regizor deopotrivă, care, într-o carte numită simplu Teatru, apărută în urmă cu câţiva ani şi în traducere românească la editura Curtea veche, se dovedea cum nu se poate mai ostil nu doar la adresa lui Stanislavski, Meyerhold sau Vahtangov, marii clasici ai regiei ruse şi sovietice. Ci şi la adresa felului grandilocvent, cu decoruri parcă numai bune spre a deveni parte la mitingurile şi demonstraţiile-mamut de 7 noiembrie, fel în care, credea el, că s-ar mai face încă azi teatru în spaţiul ex-sovietic.
Nu ştiu când a văzut ultima oară David Mamet un spectacol creat de vreunul din marii regizori din sus-menţionatul spaţiu. Cert e că alegaţiile sale sunt categoric infirmate nu numai de spectacolele lui Nekrosius. De cel de acum, creat în 2014, cu Cartea lui Iov, dar şi de cel cu Divina Comedie, pe care l-am văzut acum doi ani tot la Sibiu. Ci şi de cele ale patriarhului teatrului rus de azi, Lev Dodin, al cărui superb, incredibil, ireal spectacol cu Intrigă şi iubire, o piesă pe care o credeam a fi devenit de nemontat, a fost unul dintre punctele de maxim interes din ediţia de anul trecut a Festivalului.
În Cartea lui Iov, cu un Iov în cămaşă şi în blue jeans, cu un Satan în cămaşă şi cu pantaloni negri, cu o lopată purtată necondiţionat la spate, şi cu un Dumnezeu înveşmântat în sacou de culoare deschisă, decorul e minimal. Câteva scaune, un birou cu sertare ce vor fi intens folosite şi, mai ales, mereu dar şi parcă mereu altfel „jucate”, vreo patru panouri negre pe care sunt desenate linii curbate de culoare albă şi roşie. Lor li se vor alătura trei tobe mari cu fund de hârtie, ce vor fi, la un moment dat, sparte şi din care vor fi rupte bucăţi ce vor servi spre a sugera zdrenţuitele veşminte ale lui Iov sau un dispozitiv din becuri utilizat spre a marca apogeul suferinţelor fizice ale protagonistului. Atât sau cam atât plus excelentul light design datorat lui Audrius Jankauskas. Şi, desigur, fabulosul sound design al lui Arvydas Duksta, cu muzici anume compuse de Leon Somov, când învolburate, recalcitrante, filmice, când calme, parcă împăcate cu sine, sugerând- cum altfel?-dezastrul dar şi pacea interioară şi clipele de împăcare cu sine şi cu Dumnezeu ale lui Iov. O împăcare nici laşă, nici definitivă, nici necondiţionată, nici zămislită din supuşenie necondiţionată faţă de vrerea ori jocurile Acestuia.
Nu e nici prima oară când Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu ne prilejuieşte întâlnirea cu o dramatizare după Cartea lui Iov, parte a Vechiului Testament, una dintre cele mai profunde, mai emoţionante, mai sensibile, mai chemătoare la reflecţii asupra omului şi asupra Lumii pagini literare aflate la dispoziţia şi în tezaurul omenirii. A mai făcut-o cândva, demult, prin 2004, dar şi în 2007, când a programat spectacolul Experimentul Iov, extraordinarul eseu scenic din 2003 al Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, al regizorului Mihai Măniuţiu şi al actorului Marian Râlea.
A trecut de atunci multă vreme, dar spectacolul devenit acum cenuşă, aşa cum deveniseră, din voia Domnului, toate bunurile şi avuţiile bogatului şi fericitului bărbat din Uz, credincios dăruit şi binecuvântat de Dumnezeu cu o frumoasă familie şi şapte copii, mai apoi cu toţii sacrificaţi, nu mi-a pierit defel din memorie. Urmărind, trăind şi admirând montarea lui Nekrosius, memoria involuntară mi-a readus în minte ferestrele mici prin care eu şi încă alţi 55 de spectatori urmăream şi simţeam, cu multă vreme în urmă, în felul propriu al fiecăruia, suferinţele înfruntate fără revoltă de Iovul împăcat cu sine şi cu Dumnezeu al lui Marian Râlea şi al lui Mihai Măniuţiu.
Un cu totul alt Iov decât cel al actorului Remigijus Vilkaitis şi al regizorului Eimuntas Nekrosius. Un Iov care trece prin toate încercările posibile, care depăşeşte cu suferinţa sa până şi imposibilul. Care nu are nevoie de compasiunea reală ori numai mimată a celor ce i-au fost cândva prieteni apropiaţi şi care face diferenţa între autenticitatea şi mimarea acestei compasiuni. Un Iov ce, mai presus de toate, parcă ar vrea să înţeleagă. Să înţeleagă de ce a trebuit tocmai el, omul cel mai bun şi mai credincios de pe Pământ, să îşi dovedească o dată autenticitatea credinţei. De ce a fost, el, Iov, pionul unei lupte pentru supremaţie între Dumnezeu (Salvijus Trepulis) care, e drept, îl însoţeşte necondiţionat peste tot şi Satan (Vygandas Vadeisa). O luptă care are alura unui duel cu accente cavalereşti.
Vedem pe scenă un Iov ce dă expresie nu doar întrebărilor, ci şi revoltei sale. Un Iov irascibil şi nervos care ba îmbracă, ba scoate o tunică. O revoltă ascultată cu încordare, dar neacceptată de Creator tocmai în virtutea condiţiei sale de Creator. De Zămislitor a tot şi a toate, a omului însuşi şi căruia tocmai în virtutea acestei primordialităţi îi este îngăduit să îşi pună la încercare supuşii, să le pună la încercare „inimoşenia”. Şi să decreteze în prezenţa celorlalţi, ai semenilor indiferenţi sau înlăcrimaţi ai lui Iov (Validas Vilius, Marija Petraviciute, Simonas Davidauskas Adele Tersiute-Aukstikalne), încheierea „cuvântării” acestuia. Şi, implicit, a propriului său experiment.
Meno Fortas Teatro din Lituania –CARTEA LUI IOV;
Text după VECHIUL TESTAMENT;
O coproducţie cu Teatro Comunale din Vicenza în colaborare cu Ministerul lituanian al Culturii şi cu Aldo Miguel Grompone;
Regia: Eimuntas Nekrosius;
Decoruri: Marius Nekrosius;
Costume: Nadejda Gultiajeva;
Light design: Audrius Junkauskas;
Sound design: Arvydas Duksta;
Cu: Remigijus Vilkaitis, Vygandas Vadeisa, Salvijus Trepulis, Valdas Vilius, Marija Petraviciute, Simonas Dovidauskas, Adele Teresiute-Aukstikalne;
Data reprezentaţiei: 20 iunie 2015
Se încarcă comentariile...
