Iubire tragică

FOTO Vigh Laszlo Miklos

În anul 1960, una dintre cele mai pregnante personalităţi ale culturii maghiare din secolul trecut, născut în anul 1918 la Oradea, scria o piesă intitulată „Cele trei nopţi ale unei poveşti de dragoste“. Hubay Miklós şi-a gândit scrierea în primul rând ca un omagiu adus poetului Radnớty (Glatter) Miklós care, la nici 35 de ani, avea să piară în Cel De-al Doilea Război Mondial.

Hubay mergea însă mult mai departe. Dorinţa lui era aceea de a nu se limita la scrierea unei piese cu strictă circumstanţiere biografică. Sub pana dramaturgului, Radnớty devenea o figură emblematică pentru toate victimele nevinovate ale unei conflagraţii absurde, ale rupturii dintre conducători şi conduşi, pentru cei care au plătit cu viaţa delictul fundamental de a gândi altfel. De a se opune aventurismului politic, nebuniei din marile cancelarii mondiale care ignoraseră ori, chiar mai mult, toleraseră sau chiar au colaborat la punerea în practică a planurilor criminale ale lui Hitler.

Cele trei nopţi ale unei poveşti de dragoste este istoria în trei timpi a unui cuplu căruia Cel de-al Doilea Război Mondial i-a răpit dreptul la fericire. Bálint, tânăr poet de succes, cu două volume deja tipărite, s-a căsătorit de puţină vreme cu Julia. Graţie lui Viktor, cunoştinţă întâmplătoare, aventurier simpatic, mărturisit admirator al Juliei, care părea a şti cum să se descurce în viermuiala maladivă a unei lumi budapestane ieşite din ţâţâni, colaboraţionistă fie inconştient, fie contra-cost cu regimul lui Horthy, în orice caz indiferentă la valorile morale, lume care, ameţită de sclipiciul premierelor, al seratelor, al balurilor nesfârşite mimând normalitatea, se credea pusă la adăpost de ororile frontului, a făcut rost de o casă imensă. Care devine repede un fel de loc de trecere pentru tot felul de persoane care mai de care mai relevante pentru un timp în care nimic nu mai era clar, cu atât mai puţin previzibil. Poeţi care sperau că începând de a doua zi le va surâde, în fine, gloria literară, judecători umflaţi în pene a căror prosperitate era datorată convieţuirii cu regimul, ofiţeri nazişti debusolaţi, reprezentanţi mai mult sau mai puţin simpatici ai autorităţilor locale.

FOTO Vigh Laszlo Miklos

Un articol al unui critic-ideolog, veritabil denunţ poliţienesc, pune capăt fericirii fragile, agitate a celor doi tineri. Bálint primeşte ordin de chemare, trebuie să se prezinte în termen de 24 de ore la cazarmă, toate încercările de salvare eşuează. Piere în debandada din ultimul an al războiul când mitul infailibilităţii germane şi al aliaţilor Reich-ului era deja pe cale de a se prăbuşi. Atunci când Budapesta însăşi era părăsită de toţi cei care aveau cum să se salveze.

Piesa lui Hubay Miklớs a avut un imens succes la premieră. Nu doar datorită faptului că dramaturgul a avut ştiinţa de a scrie istoria unei superbe, exemplare poveşti de dragoste terminate tragic, fără a cădea în melodramatic ieftin. Ci şi fiindcă a recurs la formula spectacolului muzical, asociindu-se pentru aceasta cu Ránki Gyὄrgy (compozitor) care a creat multe arii devenite rapid adevărate şlagăre şi cu Vas István (textier).

Într-o cronică publicată în revista Teatrul, cronică în care dădea seama despre o reprezentare românească a piesei, regretata Ileana Berlogea invoca o structură brechtiană. În ceea ce mă priveşte, cred că era vorba mai curând despre apetitul pentru muzical şi despre nostalgia operetei, mulţi dintre creatorii clasici ai genului fiind, după cum bine se ştie, de origine maghiară.

FOTO Vigh Laszlo Miklos

De succes a avut parte şi premiera orădeană din 1963 a piesei, petrecută pe scena Secţiei maghiare a Teatrului (din distribuţie au făcut parte câţiva componenţi de marcă ai trupei, dar şi o tânără actriţă aflată atunci la vremea primilor paşi în profesie. E vorba despre Bathớ Ida, superb omagiată la finalul reprezentaţiei văzută de mine a noii versiuni scenice datorate regizoarei Novák Eszter. Dar şi premiera în limba română din anul 1987 jucată cu titlul Cele trei nopţi ale unei iubiri, spectacol montat la Oradea de Dan Alecsandrescu, în scenografia Emiliei Jivanov, avându-i în distribuţie pe Mariana Presecan, Daniel Vulcu, Nicolae Barosan, Ion Mâinea, Dorin Presecan, Cristina Şchiopu.

Regizoarea Novák Eszter propune o formulă de spectacol dacă nu neapărat inedită (au mai încercat-o şi alţii, e drept, pe alte partituri), oricum surprinzătoare. În care spectatorii fac schimb de locuri cu actorii. Interpreţii joacă peste tot în sală- în stal, în loji (acolo unde se află, de altminteri şi orchestra condusă de Brugós Anikó) la balcon- sugerându-se astfel mărimea, dar şi caracterul labirintic al casei unde ajung să locuiască pe neaşteptate cei doi tineri de nenumărate ori luaţi cu asalt de musafiri mai mult sau mai puţin aşteptaţi ori agreabili. Scenografa Florina Bellinda Vasilatos a mai adăugat două-trei elemente de decor, alte câteva de recuzită.

FOTO Vigh Laszlo Miklos

Două au fost preocupările esenţiale ale regizoarei. Claritatea expunerii poveştii, cu toată emoţia aferentă faptelor tragice istorisite, şi calitatea evoluţiilor actoriceşti, ştiinţa elaborării rolurilor. Fericit regizorul, fericit Teatrul care au la dispoziţie doi tineri actori mai mult decât remarcabili, aşa cum sunt Sebestyén Hunor şi Tasnádi -Sáhi Noémi cărora le-au fost încredinţate partiturile deloc uşoare ale lui Bálint şi Juliei. Dificile şi în ceea ce priveşte partea vorbită, solicitând păstrarea echilibrului şi evitarea căderii în lacrimogen, dar şi din punct de vedere muzical. E adevărat. Muzica creată de Ránki Gyὄrgy este frumoasă, melodioasă, deţine evidente, indiscutabile calităţi de şlagăr, însă nu este tocmai uşor de interpretat, mai ales atunci când intervin duetele, în cazul nostru foarte bine armonizate. Foarte bun, nuanţat, exact ceea ce trebuie mi s-a părut a fi Kiss Csaba (Viktor) care a sesizat complexitatea personajului, nu l-a caricaturizat defel, nu l-a limitat la condiţia de tânăr pus pe învârteală. Bună, cu un remarcabil apogeu în partea finală a reprezentaţiei, atunci când smulge ropote de aplauze după interpretarea unei arii cu adevărat spectaculoase, a fost evoluţia actriţei Fábian Enikὄ, inspirat distribuită în rolul Melittei. Kovács Levente jr. găseşte tonurile potrivite pentru marcarea găunoşeniei ticăloase a lui Károly, de garantat efect cele câteva apariţii episodice în controlată cheie caricaturală ale lui Hajdu Géza, de efect, în rolurile poeţilor şi ale vestitorilor, Dimény Levente şi Csatlos Lớránt.Terţetul muzical pe care îl fac împreună cu Kiss Csaba este, pe drept cuvânt, recompensat cu aplauze la scenă deschisă. Contribuţii adecvate au deopotrivă Szotyori Jớzsef şi Csatlớs Lớránt.

Teatrul „Szigligeti“ din Oradea - CELE TREI NOPŢI ALE UNEI POVEŞTI DE DRAGOSTE de Hubay Miklớs, Ránki Gyὄrgy şi Vas István; Regia: Novák Eszter; Dramaturgia: Kárpáti Peter; Scenografia: Florina Bellinda Vasilatos: Orchestraţia: Barabás Arpád; Conducerea muzicală: Brugós Anikó; Coregrafia: Dimény Levente; Traducerea în limba română: Czviker Katalin: Cu: Sebestyén Hunor (Bálint), Tasnádi -Sáhi Noémi (Julia), Kiss Csaba (Viktor), Fábian Enikὄ (Melitta), Kovács Levente jr. (Károly) Szotyori József (Henker) Hajdu Géza (Pompierul), Csatlós Lóránt, Dimény Levente, Kocsis Gyula (Cei trei vestitori), Miklós Irén, Ehik Brigitta, Vajna Brigitta (Femeile); Muzicieni: Bulzan Marius, Dombi Dávid, Kurucz Tibor, Lukács Zsolt, Martyn Gyὄrgy, Veres Lóránt, Orosz Gabriella; Data reprezentaţiei:1 iunie 2018