Lopahinii şi selecţionerul

Poate că nu întâmplător ediţia din anul acesta a Festivalului Internaţional de Teatru de la Oradea începe duminică seara cu spectacolul cu piesa „Livada de vişini“ de Cehov. Piesa e, în viziunea marelui teatrolog francez de origine română George Banu, o superbă, imensă, frumoasă şi deopotrivă tristă imagine a teatrului.

O metaforă a acestuia. A teatrului devenit minoritar, a teatrului care se adresează din ce în ce mai mult unei minorităţi. Una de calitate, e drept Unor spectatori din ce în ce mai puţin numeroşi.

De data aceasta şi în cazul nostru, nu spectatorii vor fi –îmi place să cred asta- puţini. Spectacolele vor fi, din păcate, mai puţine. Feluriţi Lopahini de pe la Judeţ şi de la Primărie, indivizi minori şi cu scăzută anvergură intelectuală, care cred că de cultură e cazul să te ocupi numai după ce ai rezolvat toate celelalte probleme, după ce ai construit şosele şi ai înălţat clădiri, după ce ai durat vile şi ai adus vilegiaturişti au tăiat drastic, nemilos, cvasi-inconştient, bugetul estimat al Festivalului. Care, dacă ar fi fost să fie cum l-am plănuit chiar cred că ar fi fost un eveniment. Adică ar fi fost o sinteză a ceea ce are la ora actuală mai semnificativ scena românească.

„Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, în regia lui Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, Bucureşti

A dispărut din cauza ambuscaţilor cu pricina, dintr-un condei şi multă nepăsare, secţiunea Focus ce ar fi trebuit să îi aibă drept protagonişti pe regizorul Victor-Ioan Frunză şi pe scenografa Adriana Grand. Artişti de anvergură internaţională, ale căror debuturi în profesie se leagă de Teatrul din Oradea, organizatorul Festivalului. Ocazie pentru publicul orădean de a vedea Mobilă şi durere, Steaua fără nume, Portugalia şi Visul unei nopţi de vară. Nu va mai face deplasarea de la Bucureşti nici spectacolul The History Boys pe care tare as fi vrut să îl vadă cât mai mulţi elevi, studenţi şi profesori din Oradea. Am renunţat cu imensă părere de rău la două foarte bune spectacole de la cel mai performant teatru particular din România, unteatru, selecţionat şi invitat cu La ţigănci şi cu Trădare, la Numele de la Teatrul Foarte Mic, la Căsătoria de la Galaţi, la Anonimul veneţian  de la TNB, la Cea mai puternică de la Teatrul de Comedie. Dar şi la Double band de la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, un spectacol despre înţelegerile şi neînţelegerile dintre români şi maghiari pe care cred că orădenii aveau nevoie să îl vadă în zilele acestea când relaţiile dintre România şi Ungaria au cam dat în clocot din pricina prostiei agresive a unor politicieni de rang mult mai înalt decât cei ce maimuţăresc îndeletnicirea în cauză pe malurile Crişului.

„Visul unei nopţi de vară” , de la Teatrul Metropolis din Bucureşti FOTO Adriana Grand

Aşa se face că în noile condiţii de secetă artificială, din ceea ce am ales iniţial, din copacii din diverse zone ale ţării pe care speram să îi văd înflorind în această toamnă (da, teatrul înfloreşte în primul rând la început de toamnă, atunci când începe stagiunea) pe scena Teatrului orădean a rămas, din păcate, foarte puţin.

Nu sunt inconştient precum contesa Ranevskaia, dar sunt convins că s-ar fi putut să fie altfel. Însă când vine vorba de cultură e mai simplu să tai decât să adaugi. Politicienii şi administratorii noştri sunt experţi în scăderi. În domeniul acesta mai toţi ar putea întocmi doctorate neplagiate.

 Am avut însă grijă că acest puţin să fie totuşi bun. Convins că spectatorii orădeni merită să vadă montări de bună calitate, în diverse registre stilistice. Cu actori mari şi buni, din felurite generaţii, gândite de regizori asemenea. Că trebuie feriţi de Lopahini şi că la alegerile de anul viitor ar trebui să ştie să se ferească singuri. 

Sorin Miron, Adrian Nicolae şi Alin Florea, în piesa „Portugalia“ FOTO Adriana Grand

Nu îmi rămâne decât să sper că atunci când ediţia din acest an a Festivalului se va fi încheiat, spectatorii vor crede la fel ca mine. Şi că toamna viitoare istoria aceasta deloc confortabilă şi nicidecum onorantă pentru conducerea judeţului Bihor şi a oraşului Oradea nu se va mai repeta. Că lupii cu nume de oaie pripăşiţi prin instituţiile bihorene cu misia de a face strategie culturală deşi în mintea lor importantă e doar cultura vinului şi a pălincii vor dispărea. Că numărul Lopahinilor fără minte şi fără suflet, dar cu ifose liberale, cocoţaţi în dregătorii înalte şi care îi vor şi pe cei ce îi înconjoară asemenea lor va fi la anul ceva mai redus.