Teatru

articolul anterior articolul urmator

M-am îndrăgostit de costumul meu şi am vrut să-l cumpăr...

1
28 Oct 2014 13:55:58
Iarina Demian
Iarina Demian, in
spectacolul “Legături Primejdioase”, regia Alexandru Darie, Teatrul de Comedie (1990)
Iarina Demian, in spectacolul “Legături Primejdioase”, regia Alexandru Darie, Teatrul de Comedie (1990)

O splendidă expoziţie de costume de teatru a Doinei Levintza s-a deschis vineri, 24 octombrie, în cadrul FNT 2014.

M-a atras, nu doar dorinţa de a vedea sau a revedea nişte costume semnate de Doina Levintza, ci în primul rând, invitaţia, pe care scria atât de sugestiv: “De la schiţă la miracol”.

Am ajuns mai devreme şi am putut să mă apropii de costume, să le privesc îndeaproape, să le simt mirosul, să le admir croiala, să le aud bătăile inimii…!

Sunt costume fără vârstă, indiferent pentru ce epocă şi pentru ce rol sunt create. Felul în care sunt îmbinate culorile îţi taie respiraţia, ai vrea să le mângâi şi să le săruţi pe fiecare dintre ele, dar mai ales să le îmbraci, măcar o dată în viaţă!

Gândul m-a dus cu mulţi ani în urmă, la un spectacol jucat la Teatrul de Comedie: “Colivia nebunelor”, o comedie celebră, pusă în scenă de Valeriu Moisescu după Jean Poiret, în care jucam cu Iurie Darie, Cornel Vulpe, Dumitru Chesa, Florentina Mocanu etc, etc. Doina Levintza semna costumele.

Îmi amintesc în special de unul dintre cele trei costume pe care mi le-a făcut Doina pentru acel spectacol, fiindcă aveam trei. Mai precis, îmi amintesc de costumul cu care apăream în scenă la începutul spectacolului, fiindcă după ce l-am văzut în schiţă, mi am schimbat concepţia despre rol, lucru care i se întâmplă foarte des unui actor.

Costumul trebuie să îţi vină în ajutor, să îţi deschidă ferestre, să îţi dea idei, să te facă să te simţi acel cineva pe care îl cauţi.

Era un tailleur negru, foarte cambrat pe talie, la spate cu nişte pliuri care formau o coadă de rândunică, un guler alb, mare, en coeur, foarte ascuţit, cu o răscroială până în talie, iar pe cap aveam o pălărie neagră ca o beretă de soldat, ascuţită şi ea. În mână, intram cu o poşetă neagră în formă de triunghi isoscel ale cărui laturi se uneau în partea de jos a poşetei. La toată această ţinută aveam, bineînţeles, mănuşi lungi şi negre.      

                                

Jucam rolul soţiei unui deputat, o persoană bigotă, snoabă şi foarte plină de ifose, care vine împreună cu soţul ei să-şi cunoască cuscrii şi viitorul ginere, dar nimereşte în casa unui cuplu de gay. Intrarea mea în scenă, fără ca eu să scot vreun cuvânt, producea, de fiecare dată, rumoare datorită costumului.

Mi-am construit rolul în funcţie de costum care nu era doar foarte elegant, ci şi foarte comic. După ce s-a epuizat spectacolul, îndrăgostită de costumul meu, am vrut să-l cumpăr, dar mi s-a spus că nu este posibil.

Am sperat că va rămâne în garderoba teatrului şi, cândva, se va face o expoziţie de costume de teatru...! Din păcate, nu a fost aşa. Soarta lui, ca şi a altor costume, a fost tragică. Din lipsă de fonduri, dar mai ales din prostie şi ignoranţă, o parte dintre costume au fost folosite la alte spectacole şi dezmembrate cu cruzime şi indiferenţă.

Costumele de la „Legături Primejdioase"(1990), un alt spectacol eveniment, dar şi o premieră naţională, o adaptare după romanul lui Choderlos de Laclos, de Christopher Hampton, montat tot la Teatrul de Comedie, de Alexandru Darie, au avut aceeaşi soartă. Mi s-a spus că au fost închiriate şi apoi vândute de către unul dintre directorii adjuncţi ai teatrului. Erau nişte costume de epocă splendide, realizate de scenografa Maria Miu. Astăzi, ne-am fi putut mândri cu ele. Aveam câteva schimbări rapide de costum în timpul spectacolului şi îmi era teamă să nu agăţ materialele, care erau din tafta, dantelă, sau voal... Ştiam că lor le datorez, în mare parte, noua mea personalitate.

Costumele unui spectacol nu înseamnă doar investiţia materială, ci şi una morală. Înseamnă cultură, talent, dragoste, suflet. Este o crimă să le înstrăinezi şi să le comercializezi ca pe nişte obiecte de duzină. Ele sunt nişte fiinţe vii care păstrează în interiorul lor forma unui corp şi truda, imposibil de măsurat în vreo unitate de măsură, a unui actor. Costumele sunt patrimoniul nostru, ele reprezintă un bun, o moştenire.

Am plecat de la expoziţia Doinei Levintza destul de repede, fiindcă foyerul sălii mici a Teatrului Naţional s-a umplut dintr-odată de lume. Nu ştiu câţi dintre invitaţi veniseră să vadă costumele şi câţi dintre ei veniseră pentru eveniment. Nu îmi plac EVENIMENTELE!

p.s. Expoziţia este deschisă până la 30 noiembrie a.c.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Florin Mihai
29.10.2014, 19:15:03

Imi place un gand al actritei geniale: "Nu cred in generatii, doar in personalitati. Cred ca pe oameni nu ii desparte neaparat varsta, ci educatia si cultura".

Modifică Setările