Am zapat acolo din întîmplare, dar am rămas acolo. Mircea Albulescu era un tip pe care-l ascultai cu plăcere. La Iosif Sava, a povestit cum tatăl lui i-a alungat pe nazişti din casă cu un flaut.
Era un om inteligent, cultivat, un bun causeur. Şi mai are ceva ce mulţi actori, chiar dintre ”monştri sacri”, nu reuşesc: era (mi s-a părut cel puţin că este) un om deschis la minte. Nu bombănea împotriva regizorilor de azi, deşi sigur că-şi păstra şi el amintirile pe raftul cel mai de sus. Nu spunea că astăzi nu se mai joacă cum s-a jucat ieri. În timp ce orice semidoct perorează enormităţi despre teatrul contemporan, el nu a irosit şansa tăcerii.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
2 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
# Raminem din ce in ce mai saraci . Ma bucur ca a primit recunoasterea in timpul vietii si nu postum cum se intimpla adeseori la romani . Din pacate generatia de aur a teatrului romanesc se duce usor si poate sunt eu prea pesimist sau batrin dar altii de calibrul lor nu prea vad . Odihneasca-se in pace .
Poate ca e asa, dar trebuie sa luati in considerare ca s-a schimbat si actoria, si modul de a fi actor