Am zapat acolo din întîmplare, dar am rămas acolo. Mircea Albulescu era un tip pe care-l ascultai cu plăcere. La Iosif Sava, a povestit cum tatăl lui i-a alungat pe nazişti din casă cu un flaut.

Era un om inteligent, cultivat, un bun causeur. Şi mai are ceva ce mulţi actori, chiar dintre ”monştri sacri”, nu reuşesc: era (mi s-a părut cel puţin că este) un om deschis la minte. Nu bombănea împotriva regizorilor de azi, deşi sigur că-şi păstra şi el amintirile pe raftul cel mai de sus. Nu spunea că astăzi nu se mai joacă cum  s-a jucat ieri. În timp ce orice semidoct perorează enormităţi despre teatrul contemporan, el nu a irosit şansa tăcerii.