El (Ioan Andrei Ionescu) cântă la oboi, e un artist care se refugiază în muzică. Arta sa e mai importantă decât împlinirea într-o viaţă normală, de familie. A chinuit-o mult pe femeia care l-a iubit. Află că suferă o boală incurabilă. Înainte de a muri, doreşte să-i lase moştenire fiului lor o înregistrare a unui concert. Toată fiinţa lui e în această înregistrare.

O cheamă pe mama fiului său la Veneţia, după opt ani. O Veneţie care miroase puţin a moarte. Ea (Ilinca Goia) e cinică, frustă, casantă ca un glob de gheaţă. Replicile pe care i le aruncă sunt muşcătoare. El le merită pe toate, cu vârf şi îndesat. Ea nu-i poate ierta comportamentul. Nu-l poate ierta că a înşelat-o. Nu se poate ierta pe ea însăşi că a mai făcut încă un copil cu alt bărbat, deşi pare stăpână pe ea şi mimează, evident, fericirea.

Cei doi se regăsesc pentru o zi. O trăiesc cu aceeaşi pasiune devastatoare de altădată. Două firi pătimaşe, orgolioase, imprevizibile, care se năruie când simt că încă se iubesc, dincolo de fapte şi mai ales de vorbe. 

 

Finalul, pe acordurile răvăşitoare ale muzicii unui oboi, este mai presus de moarte. Pe ei nimic nu-i poate despărţi, dincolo de toate despărţirile.

Spectacolul-studiu de la Naţional mizează pe replicile,pe gesturile, pe respiraţia actorilor. Proiectul a fost coordonat de de Ion Caramitru la Sala Atelier, în cadrul Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava“. Scenografia este simplă, semnată de Florilena Popescu Fărcăşanu.

Devenită celebră datorită marelui ecran prin filmul omonim regizat în 1970 de Enrico Maria Salerno, povestea de iubire scrisă de Giuseppe Berto a făcut înconjurul lumii.

Anonimul veneţian

după Anonimo veneziano de Giuseppe Berto
Coordonator: Ion Caramitru

 Asistent coordonator: Patricia Katona 

Scenografie: Florilena Popescu Fărcăşanu 

Ilustraţie muzicală: Vasile Manta

Anonimul venetian

Vezi mai multe video din muzica