Monumentalitatea construcţiei
0
Shakespeare a scris „Coriolanus“ între anii 1607-1608. Dacă în cazul „Furtunii“, istoricii literari şi teatrali sunt categorici-este indubitabil „testamentul“ lui Shakespeare, când vine vorba despre „Coriolanus“ se lasă mult loc pentru aproximaţii. Ni se spune că avem de-a face cu o piesă târzie sau chiar că ar fi vorba despre una „de după“.
Adică, precizează Andrzej Žurowski, Coriolanus a fost scrisă „după triumful şi înfrângerea lui Shakespeare. După perioada de apogeu a artistului şi după ce a cunoscut principiul revoluţiei corpurilor terestre - regulile istoriei şi politicii care privează omul de orice iluzii“.
Istoria reprezentării ei în România este, din câte se pare, una relativ săracă. Încă şi mai puţine au fost înfăptuirile notabile cu această piesă, poate şi fiindcă personajul său principal este un anti-erou. Apărut în lumea teatrului cu mult timp înainte de naşterea conceptului. Coriolanus este omul care are bogăţii, glorie, putere, forţă, are şi iubire - din partea mamei Volumnia şi a soţiei lui, Virgilia - pentru ca, la sfârşit, să constate că nu are, de fapt, nimic.
Dacă în Hamlet, eroul pendula între a fi şi a nu fi, dilema legendarului Gnaeus Marcius, devenit Coriolanus doar după victoria de la Corioli, este a fi sau a nu fi cetăţean. Să ne amintim că nici Rodrigue, personajul dintr-o celebră piesă corneliană, nu devine Cidul, nu intră în clasa stăpânilor, a personajelor exemplare, decât după o o victorie în luptă. Žurowski zice că scrierea nu are erou pozitiv. „Şi nici măcar nu are nevoie de unul - chiar mai mult decât atât nici nu poate avea unul. Căci Coriolanus nu este tragedia unui erou. Coriolanus este o tragedie supra-individuală sau, mai exact, este o tragedie a sistemului de stat, a oricărui sistem“. Este tragedia erorilor democraţiei. A felului în care aceasta poate fi deformată, manipulată, atunci când plebea, mulţimea, norodul, poporul sunt necugetate, când oricine poate deveni lider şi, în consecinţă, exploatează realitatea burţilor goale, dorinţa acestora de a primi nu numai mâncare, ci şi iluzia că ar avea vreo importanţă la masa unde se ţes intrigi, se complotează. Acolo albul devine negrul, unde adevăraţii eroi sunt la mai puţin de o oră de la momentul gloriei şi glorificării, condamnaţi ca trădători. Fiindcă submediocritatea supravieţuieşte şi este expertă să facă asta exploatând submediocritatea maselor. Exploatarea fiind cea care îi garantează supravieţuirea.
FOTO Livia Vişănescu
Gnaeus Caius Marcius refuză compromisul, nu vrea să se amestece cu masele, socoteşte că faptele şi rănile lui vorbesc singure, nu admite amăgirea, se zbate în neputinţa lui de a accepta că adevărul ar fi cu totul altfel decât o impune politica. Este urât, acceptat, glorificat, ridicat la cele mai înalte ranguri, devine consul pentru ca, la numai o oră după aceea să fie contestat, acuzat de cele mai negre fapte, de intenţia de a reintroduce dictatura şi, în fine, să îndure umilinţa de a fi gonit din Cetate. Din acest moment începe decăderea. Din această clipă intervin compromisul, alianţa lui necugetată cu Tullus Audilius împotriva Romei, ezitările, cedarea şi scoaterea definitivă din actualitate. Crima.
Acţiunea din Coriolanus se petrece la scurtă vreme după alungarea de la putere a lui Tarquinius Superbus, atunci când nobilimea Romei, Senatul, tribunii au fost nevoiţi să împartă puterea cu plebea. Ori să îi dea acesteia impresia că s-ar afla măcar pe jumătate la conducere. Ne aflăm, aşadar, într-un moment de cumpănă, de fragilitate a istoriei, de schimbări rapide, de iluzii, de răsturnări politice, de luptă pentru supremaţie. Trăim în spectacol, ca şi în realitatea noastră cotidiană un supra-dilatat moment al minciunii, falsului, o dureroasă şi cinică perioadă a supremaţiei conştiinţelor perfide.
Istoriile teatrului românesc contemporan vorbesc doar despre o singură reuşită- aceea a regizorului Dinu Cernescu, cu Ion Dichiseanu în rolul principal (Teatrul Nottara, 1979), urmată de o revenire a aceluiaşi regizor la textul shakespearean, de data aceasta la Teatrul Mic, în 1987. Rolul principal fiind jucat de Dan Condurache. Eu am propriile mele păreri şi referinţe doar despre Coriolan, montat la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca de, pe atunci, foarte tânărul regizor Theodor Cristian Popescu. Cu Marius Bodochi în rolul principal şi cu Silvia Ghelan în Volumnia. A fost, mai curând, o schiţă de spectacol. S-a repetat insuficient, poate şi regizorul era prea tânăr.
Cu spectacolul de la Bulandra, unul de mare montare, ale cărui repetiţii au început în urmă cu aproape doi ani, regizorul Alexandru Darie revine la teatrul politic.. Durata ieşită din comun a repetiţiilor s-a decontat şi în bine, dar şi în ceea ce aş numi nu rău, ci mai puţin bine fiindcă se insinuează în spectacol o seamă de discontinuităţi şi goluri de aer. Paginile istoriei însângerate au fost la începutul repetiţiilor pentru acest spectacol mare prilej de previziuni sumbre. Spectacol mare în sensul prim al adjectivului, foarte adesea mare şi din perspectivă valorică, însă nu, nicidecum şi, din păcate, nu pe toată durata lui, de aproape 4 ore, astfel. Impresionant, puternic (el rămâne ca atare în pofida tuturor neîmplinirilor, Coriolanus al lui Alexandru Darie ajuns, la data premierei, să se transforme într-o incizie sângeroasă, dureroasă în actualitatea românească. O incizie pe care doar privind-o şi îţi vine să strigi şi să îţi spui că, totuşi, nu se poate. Şi aceasta simplu, simplu, dar dezolant, simplu însă tragic, simplu, uman şi înspăimântător deopotrivă. Fără forţări ori siluiri ale textului. Au mai scăpat, totuşi, pe alocuri, replici la care se poate renunţa şi acum cu uşurinţă. Au fost valorate calităţile traducerii în spiritul contemporaneităţii. O traducere semnată de George Volceanov şi Horia Gârbea. Spectacolul atinge actualitatea fără ruperi de echilibre şi fără afectarea stabilităţii scrierii lui Shakespeare. Fără transformarea acesteia în ceva de gumilastic.
Construcţia ideatică este una sigură, temeinică, cu teme şi suprateme care se constituie în tot atâtea subiecte de meditaţie. Ca, de pildă, care este sensul contemporan al cuvântului democraţie. Ori, ştim sau nu ştim să o administrăm aşa cum se cuvine. Sau cât de vulnerabili suntem la nivel de individ, dar şi de societate, cât de lesne este să fim păcăliţi de oferte şi făgăduinţe mincinoase. Cât de lesne devine posibil ca mulţimea să treacă de la o extremă la alta. Cât de uşor adoraţia se metamorfozează în ură, cât de simplu poate fi parazitată conştiinţa de malversaţiuni şi interese personale şi de castă josnice, criminale în cel mai categoric sens cu putinţă.
Sigur, spectatorul este impresionat, în primul rând, de grandoarea pe care o probează montarea. Peste 70 de actori pe scenă (mulţi dintre ei făcând ceea ce se cheamă figuraţie specială, rolul lor fiind acela de a reprezenta mulţimea, plebea care nu prea ştie să aprecieze cu adevărat valoarea), lupte scenice lucrate în detaliu, foarte aproape de perfecţiune, efecte scenice şi vizuale copleşitoare, un lighting design cu totul exemplar, semnat de acelaşi Alexandru Darie, cascadorii profesioniste nicidecum tributare jumătăţilor de măsură. Învăluitoare, dominantă se aude muzica de spectacol. Amplă, vie, de vădită extracţie cinematografică. Este interpretată live şi îi aparţine noului colaborator în domeniu al lui Alexandru Darie, Cristian Lolea.
FOTO Livia Vişănescu
Spectacolul aminteşte marile reprezentaţii din vremea Antichităţii, arhitectul Octavian Neculai proiectând un spaţiu de tip amfiteatru ori arenă. Care însă, din păcate, nu favorizează, din toate punctele de observaţie, receptarea completă, neobturată a mişcărilor, gesturilor şi figurilor actorilor. Avem de-a face cu costume parcă mult prea eclectice (le semnează Lia Manţoc) care te duc cu gândul fie la lumea dictaturilor din America de Sud, fie la vestimentaţia forţelor de ordine de astăzi.
Grandoarea aceasta despre care vorbeam mai sus, dar şi consistenţa distribuţiei implică apariţia a nenumărate capcane. Ridică o mulţime de probleme. Fiindcă prezenţa scenică extrem de consistentă a maselor avea nevoie de ceea ce aş numi actori-pivot. De roluri pline de relevanţă asumate de prezenţe scenice puternice. Le-am identificat în cazul Cameliei Maxim (Volumnia), al lui Ionel Mihăilescu (de-a dreptul impecabil în Sicinus Velutus), în cel al lui Gheorghe Ifrim (Iunius Brutus) ori al lui Radu Amzulescu (Menenius Agrippa). I-am apreciat deopotrivă pe Dan Bădărău (Titus Lartius), Antoaneta Cojocaru (Al doilea cetăţean) sau Elias Ferkin (Locotenent volsc), În ciuda evoluţiei indiscutabil bune a Ioanei Ana Macaria în Cominius m-am întrebat de ce a fost nevoie să se recurgă la travestiuri. Doar spre a se insinua o relaţie de tip homosexual între generalul cu pricina şi Coriolanus? Căreia acesta din urmă nu-i răspunde. Simona Pop joacă o Virgilia feminină, plină de iubire care este silită să facă faţă şi geloziilor vizibile ale Volumniei. Privesc cu rezerve evouţia lui Constantin Dogioiu (Tullus Amfidus) şi Romeo Pop (Primul Cetăţean). Şerban Pavlu ar fi fost un Coriolanus posibil. Actorul are statura impusă de rol, însă, din păcate, îi lipseşte vocea aferentă. Poate că fiind vorba despre un militar pur-sânge, nu era nevoie de foarte multă emoţie. Se impunea doar emoţia sublimată. Cu excepţia scenelor din partea finală unde Şerban Pavlu apelează la tehnică, nu la implicarea aşteptată. Fiindcă strigătul era aşteptat să vină din interior, nu să fie ceva pur tehnic.
Teatrul „L.S. Bulandra“ din Bucureşti - CORIOLANUS de William Shakespeare; Traducerea; Horia Gârbea şi George Volceanov; Adaptarea scenică, lighting design şi regia: Alexandru Darie; Decorul: Octavian Neculai; Costume: Lia Manţoc; Muzica: Cristian Lolea; Asistenţi regie :Cristina Giurgea şi Alina Manu; Mişcare şi lupte scenice: Ionel Deliu; Cascadori: Gheorghe Bănică, Radu Răzvan şi Florin Stancu; Captură video live: Bogdan Marina; Pirotehnie şi efecte speciale: Mihai Reti; Cu: Şerban Pavlu (Coriolanus), Radu Amzulescu (Menenius Agrippa), Ana Ioana Macaria (Cominius),, Dan Bădărău (Titus Lartius), Camelia Maxim (Volumnia), Simona Pop (Virgilia), Ionel Mihăilescu (Sicinius Velutus), Gheorghe Ifrim (Iunius Brutus), Romeo Pop (Primul cetăţean), Constantin Dogioiu (Tullus Aufidius), Elias Ferkin (Locotenentul volsc), Antoaneta Cojocaru (Al doilea cetăţean) şi Adrian Drăgănescu, Alex Popescu, Bianca Anastasiu, Răzvan Călin Andrei, Dan Apăvăloaiei, Ionuţ Bârjovan, Lucian Bârsan, Vlad Brumaru, Maria Bucur, Iulian Burciu, Alexandru Caragea, Irina Cărămizaru, radu Cătană, Roxana Condurache, Iulian Cuza, Ştefana Ionescu Darzeu, Natalia Dragomir, Larisa Enache, Teodora Filip, Bogdan Florea, Anca Florescu, Marina Fluieraşu, Lia Gherman, Mădălina Ignat, Cristian Ioniţă, Cristiana Ioniţă, Deliu Ionuţ, Adrian Loghin, Victor Ivan Lopez Espiritu Santo, Cristiana Luca, Ioan- Andrei Măierean, Ovidiu Mărculescu, Mihai Mitiţescu, Ştefan Mohor, Alexandru Moldovan, Elena Muşat, Iulia Alexandra Neacşu, Cristina Negucioiu, Daniel Nuţă, Dragoş Olaru, Ştefan Opreanu, Iany Panait, Rodica Paşca, Lavinia Pop Coman, Alina Popescu, Gabriela Porumbacu, Alin Poptop, Dana Rusu, Elena Scaleţchi, Silva Elena Schmidt, Roxanna Soare, Meda Tpârceanu, Toni Traşcă Cristian, Ana Turcu,Ciprian Valea, Maria Vârlan; Data reprezentaţiei: 25 octombrie 2018
Se încarcă comentariile...
