Musafir în salonul Liubei Ranevskaia

Spectatorii care au avut şansa să vadă în încheierea Festivalului Naţional de Teatru montarea lui Lev Dodin, „Livada de vişini” se pot socoti cu siguranţă nişte răsfăţaţi ai sorţii. Pentru că această montare reprezintă pur şi simplu întâlnirea a două genii: Cehov şi uriaşul regizor Lev Dodin.

Nicicând povestea destinului trist al unei familii boiereşti nu a semănat mai mult cu un sfârşit de lume. Tăierea nemiloasă a livezii şi plecarea familiei moşieresei Liubov Ranevskaia în pribegie reprezintă în viziunea lui Dodin o anticameră a Apocalipsei. Pentru că la doar câţiva ani distanţă Rusia aşa cum era ea de veacuri avea să fie devastată în mod tragic de tăvălugul istoriei. Livada de vişini este sufletul rus care avea să fie la relativ puţină distanţă după scrierea piesei torturat şi ucis în mod brutal.  Vechea ordine, tradiţiile, credinţa, lentoarea şi chiar binecuvântatul plictis al unei vieţi liniştite nu vor mai exista niciodată. De la revoluţia din octombrie şi până în zilele noastre ruşii nu s.au mai plictisit deloc. Mama Rusia şi-a devorat copiii, ucigând milioane dintre ei ca o Medee dezlănţuită.

Acest preview al Apocalipsei semnat de Lev Dodin se petrece la vedere. Sala de spectacol este salonul vechii case boiereşti pe care noul stăpân, îmbogăţitul Lopahin, planifică să o dărâme pentru că „nu mai e bună de nimic”, iar spectatorii sunt nişte musafiri tăcuţi. Marea dramă a familiei, dar şi dramele personale, iubirile neîmpărtăşite, jocurile de putere şi seducţie ale lui Lopahin se petrec toate printre spectatori. Uşile de acces în sală sunt transformate în uşile superbe, din lemn masiv, ale conacului. Iar când au pătruns printre ele, spectatorii au devenit oaspeţii muţi ai superbei Liuba Ranevskaia (interpretată cu nespus farmec, dar şi cu un intens dramatism de Ksenia Rappoport) şi martorii tragediei ei. Iar la final, spectatorii vor rămâne captivi în acea casă părăsită, fiind ca îngropaţi de vii împreună cu bătrânul Firs.

Lumea vechilor boieri a murit fiind înlocuită de lumea lui Lopahin, afaceristul al cărui unic zeu este ochiul dracului, banul.  În setea lui de răzbunare în numele strămoşilor săi iobagi, el distruge tot în cale. Nu se mulţumeşte să se răzbune doar pe Ranevskaia care îi îngrijise rănile când era copil, dar, lucru fatal pentru ea, i-a zgândărit orgoliul numindu-l „ţărănuş” („Lasă, ţărănuşule, că până la nuntă îţi trece!”), ci şi pe singura fiinţă care îl iubea sincer, pe Varia (interpretată într-un joc plin de nuanţe, de lumini şi umbre, de delicateţe şi fermitate de Elizaveta Boiarskaia). Relaţia Varia-Lopahin este dusă de Dodin chiar mai departe decât în textul lui Cehov. Aici, Lopahin o seduce pe Varia pentru ca, după ce îi fură virginitatea, să o întrebe sec: „Şi, unde veţi pleca acum, Varvara Mihailovna?”

FOTO fnt.ro

Îmbătat de putere, când devine stăpânul moşiei, al conacului şi al livezii, Lopahin începe un dans dement, sălbatic, satanic aproape, intră şi iese într-un iureş nebun pe toate uşile, ocupă cu trupul lui tot spaţiul, stăpâneşte tot, lucruri şi suflete laolaltă. „Şi dulapul e acum al meu şi masa e acum a mea. Dacă vreau, vă cumpăr pe toţi!”, urlă el ca un descreierat. Şi pentru că toate astea nu i se păreau de ajuns de umilitoare pentru vechii proprietari, într-o apoteoză a nebuniei, el începe să cânte ca un super star „I did it my way!”, hitul lui Franck Sinatra.

Cred că nicicând nu s-a mai văzut pe vreo scenă un Lopahin mai adevărat, mai bolnav de putere, mai diabolic, rău până în prăsele, dar seducător ca însuşi dracul, ca cel jucat de Danila Kozlovskiy, un actor literalmente fabulos.

Bucuria lui Lopahin va fi însă de scurtă durată, spune Lev Dodin, căci istoria îl va mătura de pe scena vieţii cu acelaşi cinism cu care a „măturat-o” el pe Ranevskaia. Pentru că în final, livada de vişini se transformă într-un zid la care personajele sunt puse şi executate. De cruzimea istoriei nu scapă nici Lopahin pentru că genocidul comunist avea să omoare şi să îngroape laolaltă boieri, slugi, bogaţi şi săraci.

Nimeni nu poate fugi de istorie, ne avertizează Lev Dodin. „Nici măcar tu, spectatorule! Pentru că şi tu faci parte din această „piesă!”, pare a spune marele regizor.