Neînţelegeri şi minciuni în spaţiul real şi virtual

Cu Volker Schmidt şi cu modul lui de a scrie pentru teatru ne-am întâlnit încă din 2011. Atunci când regizorul Radu-Alexandru Nica i-a pus în scenă la Teatrul German de Stat din Timişoara Mountainbikerii. Un admirabil text, foarte bine articulat din punct de vedere dramaturgic şi ideatic

O mostră de teatru extrem-contemporan ale cărui teme sunt viaţa, tinerii, trăitul periculos şi preferinţa pentru situaţiile extreme. Excepţionale. Un complex de fapte ce ajung să se sfârşească cum nu se poate mai prost cu putinţă. Mountainbikerii era o poveste inspirată din ceea ce numim uneori cam prea neglijent „faptul divers” sau „tragicul cotidian”, poveste în aşa fel paginată de Volker Schmidt încât dobândea o aură de excepţionalitate.

Cu ocazia premierei timişorene, una de foarte bună factură artistică, întru reuşita căreia Radu-Alexandru Nica a avut alături o excelentă echipă actoricească, dar şi pe scenograful Dragoş Buhagiar, al cărui decor a exploatat fericit specificităţile deloc comode, dar poate tocmai prin aceasta extrem de provocatoare ale sălii Teatrului-gazdă, am aflat că Volker Schmidt, artist tânăr, născut în 1976, nu e doar autor de literatură dramatică. Ci şi practician nemijlocit al scenei, adică actor şi regizor. Iar spectacolul Sânge năvalnic, invitat în selecţia oficială a ediţiei din anul 2014 a Festivalului Eurothalia, ne-a prilejuit întâlnirea cu Volker Schmidt şi în ipostaza de director de scenă. O întâlnire căreia eram îndreptăţiţi să îi aşteptăm recidiva.

Iată că în ultima parte a anului 2015, acelaşi Volker Schmidt a fost invitat să monteze un text propriu pe scena Teatrului timişorean. A optat pentru De fapt e frumos, tot  o piesă despre ceea ce îndeobşte numim, uneori depreciativ, „tinerii de azi”. Cu dilemele, cu non-conformismul lor real sau numai afişat, adesea adoptat din lipsă de altceva mai bun ori mai profund. În absenţa unei soluţii reale de împlinire.

Personajele din De fapt e frumos nu sunt defel nişte tineri oarecare. Şi nici marginali nu sunt. Nu sunt nici dezaxaţi, nici nişte pierde-vară. Au şcoală, sunt educaţi, au pregătire superioară, au profesiuni interesante, de top. Însă ceva nu se leagă. Ceva nu e ok în existenţa lor. Îşi schimbă mereu locurile de muncă, sunt încercaţi de un permanent dor de ducă, au un bizar spirit de aventură. Mimează comunicarea, mimează prietenia, mimează dragostea, ştiind foarte bine că nu au parte de nimic din toate acestea. Că prietenia e formală şi că dragostea e, de fapt, sex. Se întâlnesc mai puţin în real cât mai curând în spaţiul virtual, cel ce le îngăduie să îşi joace uneori, din inconştienţă ori din plictiseală, farse unul altuia. Atunci când se văd cu adevărat, faţă în faţă, se fac că socializează când, de fapt, nu simt nimic unul pentru celălalt. Se amăgesc că ar fi „într-o relaţie” când, în fond, ştiu foarte că nu sunt în nici un fel de relaţie, amestecând vorbitul pe facebook cu autentica discuţie. Până când într-o zi ceva se rupe, iar costurile rupturii se calculează, tragic, în vieţi sacrificate.

Povestea din De fapt e frumos e destul de încâlcită şi mi se pare a fi voit astfel. Pentru simplul motiv că viaţa celor şase tineri, trei băieţi şi trei fete, e şi ea cum nu se poate mai încurcată. Interferând în ea, în cel mai neclar mod cu putinţă, realul şi imaginarul, realul şi falsul, realul şi virtualul internetului. Un virtual manipulat.

În calitate de regizor, Volker Schmidt nu şi-a propus nicidecum să descâlcească povestea. Nici nu avea cum să facă asta fiindcă, dacă ar fi optat pentru o asemenea soluţie, şi-ar fi subminat însăşi ideea scrierii. Până la un punct, despre De fapt e frumos s-ar putea spune că ar reprezenta Neînţelegerea lui Volker Schmidt. Căci moartea tânărului Kurt (Richard Hladik) e, precum moartea lui Jan, tânărul din piesa lui Albert Camus, rezultatul unei serii de neînţelegeri. Dublate de minciunile Magdei şi contracarate crud şi cu consecinţe tragice de adevărurile lui Jonathan. La fel cum dezamăgirea lui Elke (Konstantin Keidel), ghemul de minciuni şi autoamăgiri din viaţa Magdei (Ioana Iacob) şi parţialul ei eşec, resemnarea lui Jonathan (Radu Vulpe), falsele seninătăţi ale Annikăi (Anne-Marie Waldek) şi Annei (Oana Vidoni) tot în neînţelegeri îşi au originile.

Spectacolul Teatrului German de Stat din Timişoara e unul de bună condiţie artistică. Evidenţiind indubitabil calităţile profesionale ale tinerilor componenţi ai trupei.     

Teatrul German de Stat din Timişoara- DE FAPT E FRUMOS de Volker Schmidt; Dramaturgia: Patricia Pandek; Regia şi decorul: Volker Schmidt; Costumele: Nina Kroschinske; Light design: Nosz Botond; Cu: Konstantin Keidel, Ioana Iacob, Radu Vulpe, Richard Hladik, Anne- Marie Waldek; Oana Vidoni; Data reprezentaţiei: 18 februarie 2016