Nottara 70, singur printre ruine

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sărbătoarea pregătită cu atâta efort şi bucurie găseşte Teatrul Nottara la el acasă, adică în sediul pe care îl ocupă de decenii. Doar că recuperarea locaţiei pare iluzorie de vreme ce trecerea de la bulina de risc seismic ridicat la un grad inferior care i-a permis instituţiei să-şi reia activitatea pe Bulevardul Magheru, trebuie urmată de o consolidare. Obligatorie. Când? Cum? Cu ce bani? Nu se ştie sigur, deocamdată.

Nu e prea încurajator, aşa dar momentul, şi totuşi optimisti din fire si bătăioşi, cei de la Nottara- o familie- cum le place să-şi spună, dau de-o parte drobul de sare pentru a-şi sărbătorii în veselie cei 70 de ani de existenţă ai teatrului.

Nottara 70, mai tânăr ca niciodată, aşa sună sloganul acestui jubileu, semn că pe aici pe bulevard trecutul e mai degrabă un moft şi un pretext. Asta nu înseamnă că nu sunt respectaţi înaintaşii, că nu sunt omagiaţi cum se cuvine aceia care au însemnat cu viaţa parcursul plin de glorie al acestui teatru. Aşa încât programul aniversar îmbină trecutul cu prezentul şi cu proiectele de viitor în rama colorată a unui festin spectacular şi colocvial, presărat cu amintiri, strângeri de mână, trofee, plachete, diplome şi planuri de viitor. Pentru cei care habar n- au cine au fost George Vraca sau Şahul, vigurosul Ion Sahighian, cu familia lui de literaţi şi actori armeni, şi nici cum a reuşit un scriitor elitist ca Horia Lovinescu să stea vreme de peste 20 de ani la conducerea Nottara-ului consolidând un repertoriu de marcă occidentală şi cea mai bună trupă din Bucureşti, e o ocazie să afle; pentru cei ataşaţi de numele de pe afişele curente al teatrului e un prilej de revedere în context sărbătoresc când spectacolele sunt mai însufleţite şi musafirii mai mulţi şi mai de vază.

Veteranii, printre care mă număr, au stat la povesti cu amatorii despre vremurile apuse, frumoase şi ele,chiar dacă grele, ceilalţi, cei de azi fac istorie pe scenă ducând mai departe tradiţia acestui teatru de artă pe care bulevardul n-a reuşit să-l contamineze cu facilului lui proverbial. Între restituirile documentare ale veşnic tânărului Alexandru Repan, care a refăcut cu actori de azi, fragmente din fantasticele spectacole ale anilor 70-80 precum Karamazovii sau Jocul vieţii şi al morţii, şi reuşite ale momentului precum zguduitorul Vest singuratec, şirul succeselor pare neîntrerupt. A fost, ce-i drept odată un colos numit George Constantin care făcea să tremure candelabrele când intra în scenă, a fost povestea inegalatei Liliana Tomescu, sau a tulburătoarei Gilda Marinescu, a muzicalului antologic Bună seara Domnule Wilde, legat de numele lui Al. Bocăneţ, a Hamletului inovator, în zornăit de fiare creat de Dinu Cernescu la cumpăna anilor de dictatură, a fost şi trupa lui Dan Micu, regizorul nepereche cu destinul lui tragic, dar benefic colegilor lui de generaţie şi de creaţie numiţi Dana Dogaru, Ioana Crăciunescu, Horaţiu Mălăele, Mircea Diaconu, Dragoş Pâslaru, Victor Strengaru... au fost pe această scenă multe talente hărăzite şi bântuite ceea ce nu e un motiv de timorare.

Într-o altă etapă a planetei cu alte idealuri umane şi artistice viaţa teatrului merge mai departe cu alte talente si alte vedete. De aceea sunt frumoase aniversările. Ele nu ne fac doar nostalgici ci şi mai pasionaţi de prezent, mai realisti. Recursul la trecut nu e doar o căutare a timpului pierdut ci şi o regăsire a acestuia din perspectiva prezentului. Vorbe, vorbe, vorbe... ar zice personajul shakespearean care ne îndeamnă la măsură. Dar şi la tăcere. La teatru însă, tăcerile sunt adesea mai grele de sens şi de emoţie.

Treceţi, aşadar, în această săptămână pragul Teatrului Nottara pentru a vă îmbărbăta de curaj, alături de colectivul acestui teatru care a reuşit miraculos să supravieţuiască pe un bulevard acum în ruine. Contrazicând peisajul apocaliptic care e de mirare că nu-i îngrozeşte pe edilii capitalei noastre zumzăind prea des de petreceri inutile, Nottara e un exemplu de luptă nobilă. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite