O glumă atroce

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fraţii Presniakov, Oleg şi Vladimir, reprezentanţi de mâna întâi ai noii literaturi ruse, una în care nici un personaj nu mai are vreme nici pentru prea multe lacrimi, nici pentru sorbitul unor interminabile ceşti de ceai şi nici pentru îndelungate despărţiri, se numără de mai bine de zece ani şi printre favoriţii scenei româneşti.

Povestea lor, ca şi aceea a succesului lor literar şi scenic în România a început cu deja celebra, nu însă încă şi clasicizata Terorism şi a continuat cu alte şi alte texte precum Bad Bed Stories, În rolul victimei sau Ucide arbitrul, acestor titluri având considerabile şanse să li se alăture prin impact şi mai încolo prin notorietate Linoleum. O piesă reprezentată, iată, acum, de Naţionalul clujean, în traducerea Maşei Dinescu, regia lui Alexandru Dabija şi scenografia Adrianei Grand.

Scrierea nu e una tocmai nouă, a fost publicată în volum în anul 2005 şi aminteşte de Terorism prin faptul că, asemenea ei, dar şi asemenea marilor capodopere ale clasicismului, acţiunea sau, mai corect spus acţiunile, i se consumă în limita strictă a doar 24 de ore. Linoleum e La folle journée a celor doi dramaturgi, o altfel de La folle journée în categoric registru serios fiind tocmai Terorism, desigur. Referinţele la alte şi alte texte ale literaturii universale, la citate din ele fiind oricând îngăduită şi stimulată de arhitectura voit haotică a textului.

FOTO Nicu Cherciu

image

Urmărind spectacolul a cărui structură e şi ea asemenea unui puzzle ale cărui componente sunt voit tratate de regizorul Alexandru Dabija în tonuri şi culori puternic contrastante, mi-au trecut prin minte multe astfel de referinţe. De la celebrul text medieval francez Des trois bossus ménestrels la Amédée ou comment s’en débarasser a lui Ionesco, la care te duci cu gândul graţie motivului cadavrului de care se dovedeşte că e aproape imposibil să scapi. De la Ploşniţa lui Maiakovski, de care mi-a amintit secvenţa nunţii, aceeaşi parte a spectacolului făcându-mă să mă gândesc, având în vedere costumele create de Adriana Grand, dar şi coafurile unora dintre personajele feminine, la filmele şi lumea anilor 50  sau, de ce nu?, chiar la La dolce vita a lui Fellini ori la Sound of Silence, spectacolul de neuitat al lui Alvis Hermanis, văzut în urmă cu ani la o trecută ediţie a FNT , la Casa Zoikăi sau la Inimă de câine, scrieri celebre datorate lui Mihail Bulgakov. Imboldul mi-a fost dat de acele momente care citează, la modul parodic, serioasa şi obsesiva temă a supravegherii. Totul, piesa şi spectacolul deopotrivă, scăldat într-un bizar dar şi stimulativ amestec de onirism şi suprarealism, totul fiindcă adevărata, marea temă a acestei uriaşe, sinistre, atroce, ba chiar şi diforme glume a fraţilor Presniakov care e piesa Linoleum exact aceasta este. Absenţa, în ultimă instanţă, clară a frontierelor, imposibilitatea delimitărilor din cale afară de categorice dintre viaţă şi moarte, dintre aievea şi închipuit, dintre real şi sugerat.

FOTO Nicu Cherciu

image

Incoerent organizat aşa cum incoerentă este viaţa însăşi, fără ca aceasta să însemne vreo clipă că regulile profunde ale teatrului ar fi cu adevărat abolite, spectacolul clujean al lui Dabija dă semne că ar intenţiona să reprezinte şi un fel de încercare de a vedea cum ar fi fost dacă dadaismul şi, mai apoi, suprarealismul s-ar fi zămislit o sută de ani mai târziu sau dacă ar mai fi dăinuit şi azi. Dabija şi alături de el Ada Milea ne provoacă să-i fim martori şi companioni la o cercetare, nu una de laborator fireşte, ci una la care trebuie doar să râdem. Atâta tot.  Atâta tot?

Însă dacă râsul acesta se transformă, aşa cum şi-a dorit-o regizorul, într-un hohot imens, cu atât mai bine. Şi încă şi mai bine e dacă, reprezentaţia odată încheiată, ne va îndemna să medităm un pic atât la întâmplarea cu tâlc, chiar dacă posibil imaginară din viaţa lui Anton Rubinstein, întâmplare ce, în conformitate cu textul, ar fi trebuit istorisită de un copil, şi la îndemnul, la rându-i cu substrat, al tatălui ucis şi înviat din morţi.

FOTO Nicu Cherciu

image

Linoleum este o nouă confirmare a valorii şi omogeneităţii trupei tinere a Teatrului Naţional din Cluj- Napoca. Sunt foarte bine aleşi şi îşi compun excelent apariţiile cei trei actori distribuiţi în ghinionistele personaje Kolea, Andrei şi Igor Igorevici – e vorba despre Cătălin Herlo, Radu Lărgeanu şi Ionuţ Caras- e un mort perfect Cristian Grosu, sunt exact ceea ce trebuie Matei Rotaru în savurosul vecin Arkadi, şi Patricia Bioariu, în muta, dar dura lui soţie, Ghiulea. Sunt asemenea unor personaje de filme burleşti sau- de ce nu?- de animaţie Adrian Cucu, Anca Hanu, Cristian Rigman, Sânziana Tarţa, Diana Buluga, Alexandra Tarce, Sorin Leoveanu şi Robert Nagy, are delicateţea şi inocenţa specifice vârstei, dar şi un uşor intuibil simţ scenic Ecaterina Pop-Curşeu.

Şi chiar dacă râsul la care ne provoacă acum Dabija e de cu totul altă factură decât cel din alte producţii ale sale clujene anterioare, cred că provocarea sau, mă rog, invitaţia ce vine din partea-i merită să fie acceptată.     

Teatrul Naţional din Cluj-Napoca - LINOLEUM de Oleg şi Vladimir Presniakov Traducerea:  Maşa Dinescu ; Decorul şi costumele: Adriana Grand; Muzica: Ada Milea; Maestru de lumini: Jenel Moldovan; Cu: Cătălin Herlo, Radu Lărgeanu, Ionuţ Caras, Cristian Grosu, Matei Rotaru, Patricia Brad, Adrian Cucu, Anca Hanu, Cristian Rigman, Sânziana Tarţa, Diana Buluga, Alexandra Tarce, Sorin Leoveanu,  Ecaterina Pop-Curşeu, Robert Nagy; Data reprezentaţiei: 24 mai 2016

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite