O minune ce se cere repetată

Intră pe neaşteptate în sala de spectacole, de pe o laterală şi începe să ne vorbească. Ne cere un leu, doi sau cinci. Cât vrem sau cât putem fiecare. Ne spune că un leu înseamnă nimic, câteodată înseamnă mult, iar uneori înseamnă totul.

Are o voce aparte, marcată de excesul de tutun şi de alcool. Unii dintre noi îi dau leul cerut, alţii preferă să o privească ori, poate, doar  să se amuze. Fata îşi vede pe mai departe de ale ei. Ne promite că în schimbul leului primit ne va cânta. O va şi face. Vom auzi cântece ţigăneşti, cântece din lumea căreia îi aparţine. Sau căreia i-a aparţinut pe vremea când castelul fericirii ei avea etajele complete. Mai apoi cea care la început dădea semne a fi o intrusă se va apuca să ne povestească despre ea, despre zilele ei, despre cum îşi câştigă existenţa. Avem în faţa noastră o prostituată care prestează într-un cinema modest, vechi, de cartier. Cinema Curcubeul. Îşi duce acolo clienţii care o au pe mai nimic, pe câţiva lei.

Totul se petrece în ultimul rând al sălii, pe locurile 13 şi 14. Ne povesteşte despre filmele văzute de zeci de ori, dar niciodată integral. Filme mari, ori filme de duzină. Mai apoi îşi scoate paltonul ponosit, murdar, vedem cât e de slabă. Ne întreabă dacă observăm că îi lipseşte ceva şi e mirată că nu băgăm de seamă că îi lipseşte jumătatea. Ninocka, sora ei geamănă, cea care a plecat prima. Împreună cu care a fost fericită. La fel cum a fost fericită alături de Matusalema, o banală, o oarecare broască ţestoasă. Care a plecat şi ea, tot pe neaşteptate. Mai încolo, s-au dus în altă lume, într-un alt curcubeu, mama de ani de zile paralizată, apoi tatăl.

FOTO Adi Bulboacă

Trăieşte ca vai de capul ei, nu mai are casă, stă într-un fel de adăpost, iar unica ei prietenă de acum este o pisică. Cu care împarte tot, pisica, prietena ei, având prioritate atunci când vine vorba despre cele trei-patru feliuţe de salam cumpărate cu banii câştigaţi din ocupaţia de prostituată.

În timp ce ne povesteşte istoria vieţii ei, despre care ne încredinţează în repetate rânduri că ar fi fost fericită, îşi pregăteşte cina. Un simplu cartof fiert, mâncat de parcă ar fi vorba despre cel mai luxos dineu din lume. Bea, din ce în ce mai des, câte un gură de votcă. Dar nu uită că ne-a promis că o să ne cânte.

O face, aşa că ascultăm fragmente din cunoscute cântece ţigăneşti. Ascultăm, vibrăm, ne emoţionăm căci cea care ne povesteşte are extraordinarul dar de a ne transforma în parteneri. De a ne face să trăim alături de ea, în acelaşi timp cu ea, aceste scurte poveşti vesele şi triste. Din ce în ce mai triste. Poveşti mărunte, simple poveşti de viaţă. Poveşti ale îndepărtării. Ale îndepărtării de noi şi ale reîntâlnirii cu familia ei. Acolo, în Curcubeu! final al vieţii ei. Curcubeul ce poate fi locul unei a doua fericiri. De data aceasta fără capăt.

Lia Bugnar a scris Fata din curcubeu în urmă cu vreo trei-patru ani, anume pentru actriţa Tania Popa. Spectacolul de atunci, de la TNB, a fost o extraordinară bijuterie. Jucat, cântat excepţional. Era însă păcat ca respectivul text să nu fie revalorificat. Fata din Curcubeu a avut extraordinara şansă de a fi fost pe placul unei excepţionale tinere actriţe. O cheamă Ilona Brezoianu (dreapta - foto Adi Bulboacă), iar evoluţia ei în secţiunea Spectacole invitate din ediţia 2016 a Galei Hop a fost o minune. Aproape totul a fost perfect. Expresia corporală, gestul, cuvântul rostit, cântatul întrerupt, mimica. Cea din partea finală, îndeosebi. Erau, poate, necesare câteva minore reformulări de text. Care, la urma urmei, nici nu prea contează. Am fost părtaşi la o minune greu de uitat dar care, spre deosebire de alte minuni, se poate repeta în reprezentaţii viitoare. Pe care le doresc a fi cât se poate de multe.

Godot Cafe Theatre- FATA DIN CURCUBEU de Lia Bugnar

Un spectacol cu Ilona Brezoianu

Data reprezentaţiei - 6 septembrie 2016 (la Gala Hop)