O prinţesă deocheată, în stil japonez, la Sibiu
0
Silviu Purcărete porneşte, în spectacolul "Povestea prinţesei deocheate", de la piesa kabuki a lui Tsuruya Nanboku al IV-lea, care rămâne modernă şi europeană, în stilul inconfundabil al regizorului.
Piesa kabuki a lui Tsuruya Nanboku al IV-lea a fost profund adaptată de Silviu Purcărete în cea mai recentă premieră, „Povestea prinţesei deocheate“, care s-a jucat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS, 8-17 iunie). Inspirat de tradiţia teatrală japoneză, regizorul şi-a propus realizarea unui spectacol european, folosind textul, regulile şi spaţiul kabuki, reinterpretate într-o manieră personală. La acest proiect, s-a asociat şi unul dintre cei mai importanţi creatori de kimonouri din Japonia, Tomita Nobuaki, care a acordat consultanţă.
Pentru acest spectacol, Purcărete a colaborat cu doi artişti asociaţi, compozitorul Vasile Şirli şi scenograful Dragoş Buhagiar, cu care lucrează de mult timp în toate marile proiecte realizate la Teatrul „Radu Stanca“ din Sibiu. Aceeaşi echipă a lucrat şi pentru spectacolul „Richard al III-lea”, care a avut premiera în 2017 la Tokyo Metropolitan. Spectacolul „Povestea prinţesei deocheate“ va deschide Jocurile Culturale şi Olimpice în 2020, la Tokyo, a anunţat Constantin Chiriac (foto), directorul FITS.
Originile teatrului kabuki
Kabuki este una din cele trei mari stiluri de teatru japonez, alături de nō şi bunraku. Numele - o combinaţie a ideogramelor pentru cântec, dans şi artă - trimite prin conotaţii la cuvintele „şocant“ şi „neobişnuit”. Începuturile kabuki au fost în prima perioadă a secolului al XVII-lea, făcând referire la un fel de spectacol de varietăţi jucate de trupe de actori itineranţi. Popularitatea pieselor kabuki sa datora în mare măsură scenelor senzuale şi erotice. Textele în japoneză de kabuki sunt basme tradiţionale, care au devenit arhetipuri, ca în teatrul antic grecesc. În spectacolul de la Sibiu, „Povestea prinţesei deocheate“, avem de-a face cu un tip de teatru popular, cu un anumit tip de umor adaptat, cu subtilitate de Silviu Purcărete, pentru a avea o coerenţă europeană.
Femei travestite în bărbaţi
„Povestea prinţesei deocheate” abundă în istorii de dragoste obsesivă, crime, reîncarnări şi răzbunare. Spectacolul preia aceste teme şi construieşte, cu umor si autoironie, un comentariu efervescent al dialogului dintre cultura europeană şi cea japoneză. Povestea debutează în momentul în care Seigen, stareţul unui templu, se îndrăgosteşte de tânărul său discipol, Shiragiku. Fiind condamnat la o viaţă de iubire imposibilă, preotul şi ucenicul său hotărăsc să se sinucidă. Tânărul moare, preotul supravieţuieşte. Şaptesprezece ani mai târziu, când prinţesa Sakura vine la templu pentru a se călugări, Seigen recunoaşte în ea reîncarnarea feminină a lui Shiragiku şi se îndrăgosteşte din nou, se arată în prezentarea spectacolului.
Purcărete le-a cerut actorilor să nu facă niciun fel de imitaţie de teatru kabuki. În schimb, le-a cerut să construiască anumite mişcări, să aibă anumite gesturi care să trimită la acest tip de teatru. În spectacolul care epatează prin costumele strălucitoare, regizorul inversează distribuţia, rolurile feminine fiind interpretate de bărbaţi şi invers. Actriţa Ofelia Popii interpretează extraordinar toate rolurile masculine din această montare, pe preotul Seigen sau pe tâlharul care-i răpeşte prinţesei fecioria şi o transformă în sclava lui. De asemenea, actorul Iustinian Turcu, în rolul prinţesei Sakura, creează un personaj ambiguu. Personaje cameleonice sunt creionate şi de Diana Fufezan în rolul Akugoro, de Diana Văcaru Lazăr în rolul povestitorului şi al patronului de bordel, de Dana Taloş şi de Adrian Matioc, în rolurile preotului buddhist şi, respectiv, al unei foste doamne de companie. Cristian Stanca este singurul actor distribuit în rol de bărbat.
Nu este un spectacol uşor de urmărit, intriga fiind destul de complicată, iar apariţiile personajelor travestite, care vin şi ies din scenă, prinse în poveşti diferite, creează uneori confuzie.
Haiku-uri şi un final glorios
O mică orchestră cântă live la intrumente de percuţie în timpul spectacolului. Compozitorul Vasile Şirli a folosit instrumente de percuţie, iar, melodic, nu există niciun fel de inspiraţie japoneză.
„De la început, domnul Purcărete a dorit ca melodiile să fie cântate în engleză şi am plecat de la traducerea în engleză a textului japonez. Eu scriu în general pentru ideea de a cânta accapela, actorul să poată cânta fără acompaniament. Am compus opt sau nouă cântece, cu texte scandate. La un moment dat, am dorit ca în acest spectacol să se cânte şi în româneşte. Din bucuria de a citi haiku-uri în japoneză, am selecţionat patru poezii şi am scris un fel de cântec de leagăn. De fapt, un fel de doină, de elegie“, a explicat compozitorul Vasile Şirli.
Într-adevăr, în stilistica lui Purcărete, decorul, costumele, imaginile sunt copleşitoare, iar muzica lui Vasile Şirli egalează golurile care apar în urmărirea intrigii complexe: „La foarte multe spectacole“, povesteşte compozitorul, „domnul Purcărete îmi cere finalul în ultimele zile ale repetiţiilor. Finalul acestui spectacol a fost scris, la Sibiu, cu trei săptămâni înainte de premieră. E un final mare, glorios...“.
Povestea prinţesei deocheate
(The Scarlet Princess)
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
Regie: Silviu Purcărete
Scenografie: Dragoş Buhagiar
Muzica originală: Vasile Şirli
Asistenţi regie: Eugen Gyemant, Sanda Anastasof
Asistent scenografie: Iuliana Gherghescu
În distribuţie: Ofelia Popii, Iustinian Turcu, Dana Taloş, Adrian Matioc, Diana Văcaru Lazăr, Cristian Stanca, Diana Fufezan, Raluca Iani, Mariana Mihu, Adrian Neacşu, Pali Vecsei, Vlad Robaş, Veronica Popescu, Cristina Stoleriu, Alexandru Malaicu, Codruţa Vasiu, Serenela Mureşan, Johanna Adam, Cristina Ragos, Cendana Trifan, Oana Marin, Veronica Arizancu, Arina Ioana Trif, Fabiola Petri, Gabriela Pîrliţeanu, Ioana Cosma, Cristina Blaga, Ştefania Marola, Eduard Pătraşcu, Mihai Coman, Viorel Raţă, Liviu Vlad, Cătălin Neghină, Ştefan Tunsoiu, Andrei Gîlcescu, Alin Turcu.
Se încarcă comentariile...
