Operaţiunea „Să închidem tot Bucureştiul“…

Cinematograful Studio s-a închis.

…sau măcar tot Bd. Magheru. Legea 282/2015, care modifică Ordonanţa de Urgenţă 20/1994, proaspăt promulgată de preşedintele Iohannis, interzice, începînd de la data publicării în Monitorul Oficial, orice activitate publică (presupunînd aglomerări de persoane) în clădirile cu risc seismic.

Adică la Teatrul Nottara, Teatrul Foarte Mic, Cinema Studio, Cinema Patria, Cinema Pro, Godot Café-Teatru, restaurante, cluburi, baruri şi, în final, magazine, farmacii etc.

Minunat. În traducere, legiuitorul – şi Statul român, prin parlamentarii săi – zice aşa:

„Nu putem reabilita acele clădiri, n-avem nici o idee cum să rezolvăm situaţia şi nici chef să ne batem capul, aşa că cel mai sigur, ca să nu mai fim tot noi acuzaţi dacă se întîmplă ceva, e să le închidem“.

Fiindcă situaţia stă astfel: majoritatea clădirilor despre care vorbim au un regim mixt, cu spaţii culturale-comerciale la parter şi apartamente în proprietate privată la etajele superioare, iar după cum se vede, Ordonanţa de Urgenţă care impunea deja obligaţii serioase de remediere a problemelor de risc seismic există de peste 21 de ani. În tot acest interval, Parlamentul, Guvernul şi autorităţile locale n-au reuşit să găsească o modalitate de a forţa legal proprietarii apartamentelor să accepte efectuarea de lucrări de reabilitare – pentru că mulţi sînt în vîrstă, se tem de cheltuieli şi nu-şi doresc sau nu au unde să se mute pe durata consolidării, iar ca lucrările să înceapă, e nevoie ca toată lumea să fie de acord; dacă un proprietar dintr-o sută nu-şi dă acordul, nu se mişcă nici măcar o bidinea.

„Dăm heirupist o lege pentru liniştea poporului şi pe urmă mai vedem noi.“

Tot autorităţile cu putere de legiferare nu au fost în stare să găsească un cadru juridic pentru acordarea de credite cu dobîndă mică sau de finanţări nerambursabile către aceşti proprietari sau asociaţii de proprietari (căci proprietatea e mai sfîntă ca toţi sfinţii, nu-i poţi încălca omului dorinţa, darămite confisca bunul doar pentru că e pericol public…) şi nici autorităţile locale nu şi-au bătut capul cu soluţii rezonabile pentru relocarea temporară a celor care trăiesc în blocurile cu bulină. Din profundul respect pentru proprietate, expertizele tehnice ale acestor clădiri sînt vechi de zeci de ani, iar planuri concrete de consolidare, cu estimări la zi a costurilor măcar pentru clădirile care găzduiesc spaţii în proprietate publică, nu există. La fel cum nu există o identificare concretă a resurselor bugetare şi a posibilităţilor de accesare de fonduri europene şi împrumuturi (ne)rambursabile pentru consolidarea a oricăreia, măcar a uneia, dintre aceste clădiri. Căci ăsta este stilul local de legiferare: dăm heirupist o lege pentru liniştea poporului şi pe urmă mai vedem noi.

Legea aceasta, intrată în vigoare pe 18 noiembrie 2015, este rezultatul unei propuneri legislative (a unor senatori) datînd din septembrie 2014. Expunerea de motive, semnată de actualmente cercetatul penal Darius Vâlcov, acoperă fix jumătate de pagină şi zice aşa: „Prezentul proiect de lege are ca scop urgentarea demarării lucrărilor de consolidare a clădirilor vechi (…). Întrucît majoritatea clădirilor au în folosinţă spaţii destinate publicului larg (…), sperăm ca noile sancţiuni să responsabilizeze proprietarii acestor clădiri“. Legile se dau„cu speranţă“. Că în multe cazuri relevante proprietarul e Statul însuşi nu le-a trecut prin cap. După cum nu le-a trecut prin cap nici că s-ar putea să existe şi alte motive (cum ar fi absenţa unui cadru legal coerent şi costuri prohibitive ale lucrărilor) pentru lipsa de avînt a consolidărilor decît proverbiala lipsă de „responsabilitate individuală“ locală sau că o lege cu asemenea consecinţe ar avea nevoie de un studiu de impact oricît de sumar.

Aşa că acum aşteptăm cu toţii ca următorul cutremur să rezolve toate problemele. Doar că riscul seismic, fie şi la Bucureşti, e, după cum îi spune şi numele, un risc. Bucureştiul a avut două cutremure mari în ultimii 70 de ani, următorul ar putea fi mîine sau peste 40 de ani, iar clădirile cu bulină ar putea să se prăbuşească… sau nu. Însă faptul că, după închiderea cinematografelor din centrul oraşului, Bucureştiul rămîne cu o singură sală cu dotări rezonabile pentru prezentarea de filme de artă (Cinema „Elvira Popescu“ a Institutului Francez), cu o capacitate de sub 200 de locuri, şi că în aceste condiţii nici un festival nu mai poate avea loc, cu toate veniturile şi cîştigul educaţional-cultural-turistic pe care le generează astfel de evenimente, ei bine, asta e o certitudine. Că sute, dacă nu mii de oameni îşi vor pierde locul de muncă, că taxele şi impozitele la bugetul local al oraşului Bucureşti vor scădea sînt iarăşi certitudini. Că viaţa culturală şi educaţională va avea serios de suferit – după ce şi aşa aria acestor activităţi a fost restrînsă prin retrocedări masive, care, ce să vezi? supriză!, n-au atras după ele un avînt de reabilitări ale construcţiilor (mai ales pentru că, în absenţa unei legislaţii bazat pe susţinere, nu sancţiune, în multe cazuri, era mai rentabil să laşi o clădire să se dărîme decît s-o consolidezi) – e tot o certitudine. Plus turismul şi economia serviciilor. Dar astea sînt, nu-i aşa?, nişte fiţe. Tot centrul Bucureştiului va deveni un oraş-fantomă cu spaţii comerciale pustii şi, pe cale de consecinţă, fără niciun fel de risc seismic.

În ultimii 25 de ani, în Bucureşti au fost consolidate 55 de clădiri. 183 de clădiri sînt în clasa I de risc seismic şi 307 în clasa a II-a. Sînt 1.599 de imobile încadrate în categorii de urgenţă (nereclasificate în categoria de risc corespunzătoare, pentru asta asociaţiile de proprietari/proprietarii trebuind să contacteze din nou expertul tehnic) – pentru care durata maximă de începere a lucrărilor de consolidare era între doi şi zece ani. 90% din clădirile acestea au fost expertizate în anii ’90. În acest ritm, cam în cît timp cred parlamentarii că se redeschid cinematografele din Bucureşti?

P.S.: Abia aştept să văd cu cît avînt îşi vor trimite spectatorii producţiilor de la Nottara buletinul prin email în avans (după cum prevede protocolul), dacă vor vrea să se ducă la Cotroceni să vadă o montare (şi cam cum o să se plimbe Nottara-ul însuşi cu decorurile şi reflectoarele la şi de la palatul prezidenţial)... Pînă şi propunerea... salvatoare a preşedintelui arată cam cît de heirupist-nefuncţională e gîndirea celor care ne conduc.