Teatru

articolul anterior articolul urmator

Piesa anului

0
3 May 2019 16:56:50
Cătălina Florina Florescu

„Iubirea adevărată“, zice Stela Giurgeanu prin una dintre protagonistele din piesă, „Nu se supune unor legi pe care oamenii să le poată înţelege. E dincolo de logică, dincolo de instinct. Iubirea anihilează frică, egoismul, instinctul de supravieţuitor. Iubirea trebuie să fie absolută şi de neînţeles. Altfel e doar un cuvînt, o convenţie, un miraj. O imitaţie.“ Dacă nu este aşa, atunci iubirea ajunge la noi tocită şi cu găuri.

Cele trei cumnate din piesa „Matilda şi groparii“ sunt aproape libere pentru că, înainte de a lua viaţa de la zero, mai au de clarificat un ultim detaliu. Ţipetele de disperare şi lacrimile de durere vor trece pragul tăcerii apăsătoare într-o necesară acceptare a realităţii: abuzul intim este în prea multe cazuri invizibil, ascuns, o povară în plus. Femeile tac şi îndură. Nu ştiu cât de mult şi-a dorit scriitoarea să facă din piesa ei o platformă împotriva ipocriziei societăţii în care familia tradiţională este pusă pe piedestal chiar dacă în nenumărate cazuri femeile şi câteodată şi copiii sunt abuzaţi în numele unei heterormativităţi care rămâne neanalizată şi necriticată, acceptată ca fiind reper moral: imaginea clasică, bărbat-femeie, un tablou cu ramă prăfuită şi îndoită! De asemenea nu ştiu dacă scriitoarea s-a inspirat din cazuri reale de femei abuzate, dar piesa nu putea fi mai potrivită când în ţară nu există suportul necesar pentru aceste persoane reduse la tăcere nu doar de partenerii-monştri, dar şi de către societate, ceea ce le face să trăiască în frică şi violenţă, mai rău, să şi le assume (n.a., vezi ultimele ştiri despre Centrul Invicta).

Cert este că cele trei cumnate lasă totul în urmă şi pleacă. Unde anume nici nu mai contează. Se au una pe cealaltă şi deocamdată este suficient. Apreciez punctul de vedere al autoarei pentru că le dă femeilor aflate „la o vârstă“ şansa să refuze să creadă că viaţa lor a fost deja trăită/irosită. Suntem o ţară încă strangulată de tabuuri, încă patriarhală, încă înghiţită de cutume. Suntem o ţară în care femeile încă tac şi ţin capul aplecat.

Cele trei femei create de autoare au înţeles că aerul pe care îl respiră unde trăiesc nu le mai este îndeajuns. Aici este şi frumuseţea piesei: a respira este un exerciţiu în două mişcări, inhala şi exhala, doar că atunci când un abuz a fost comis, o fereastră trebuie bătută în cuie şi bagajul trebuie făcut. Cu umor, autoarea ne reaminteşte că până şi ce facem zilnic trebuie analizat, nu acceptat şi trecut cu vederea: „Şi aerul face rău la plămîni. Cu cît respirăm mai mult, cu atîta îi tocim mai repede“. Trebuie să rupem timp din nimicurile de peste zi să ne uităm la înainte de a uita de noi. 

Cele trei cumnate au plecat. Matilda însă rămâne faţă în faţă cu „groparii“ pentru că generaţia ei, nu cea a mamei, trebuie să pună piciorul în prag înainte ca palma să fie ridicată. Piesa Stelei este contemporană şi se alătură mişcărilor #TimesUp şi #MeToo din Statele Unite cât şi pe plan european campaniei „Stop violenţei împotriva femeilor“. Mergeţi aşadar în librării şi cumpăraţi cartea şi, când va fi montată, la teatru. Discutaţi despre violenţă public, nu între „patru ochi". Eu o fac cu studenţii mei de la New York şi cu băiatul meu acasă. Dialogul continuă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările