Teatru

articolul anterior

Piesa anului, „Hai să vorbim despre viaţă!”

1
22 May 2020 05:11:26
Cătălina Florina Florescu

Ana Sorina Corneanu scrie cel mai lung monolog din câte am citit eu în orice piesă de teatru. Poate mă înşel. Simt că mă înşel. E uman după 11 săptămâni de carantină pe coasta de est a S.U.A.

Aş întreba-o pe Ana Sorina cine e acela/aceea care o sună pe Greta la finalul piesei -- "... în scenă, în spot vor fi doar balerinii şi un telefon mobil care sună”. Câteodată, la clasă, îi pun pe studenţii mei să citească cum se termină o piesă. Ultimele cuvinte sau didascaliile. Îi pun să le citească individual sau într-un cor ad-hoc. Pentru mine, monologul Gretei începe cu aceşti balerini pe care ea nu ii poate purta şi, în locul lor, este într-o ţinută care, de la începutul piesei ni se spune că, "nu i se potriveşte". Greta nu este la locul ei. Gândindu-se la cei cu familii mari şi griji şi mai mari, Greta nu e căsătorită, nu are copii, deci viaţa ei ar fi floare la ureche. Pentru că ne place să cuantificăm. Împărţim femeia în cea productivă (câţi copii are) şi cea ... stearpă (chiar dacă este foarte posibil să fie alegerea ei). Împărţim femeia în cea care trebuie să fie măritată de timpuriu tot pentru a putea să procreeze şi femeia care dacă nici până la 30 de ani nu s-a măritat s-a gândit egoist doar la ea. 

 Greta a avut un vis. Şi acel vis nu s-a împlinit. Acum va fi înghiţită nu neapărat de anonimat, ci într-o viaţă care nu este a ei. Ce faci când visul tău s-a stins? Te gândeşti că până la urmă toate au rostul lor, că tot răul spre bine sau ce?! Ne agăţăm de expresii ca de un colac de salvare ca şi când ele ne vor salva. Au contraire.

Greta se va îneca în munca inutilă a corporaţiilor. Visul ei de a fi o dansatoare este acum înlocuit de un nimic. Şi aici cred că stă şi puterea piesei: Gretei i s-a luat scena şi, în locul balerinilor, păşeşte, culmea!, pe podelele lucioase ale nesfârşitei monstruoasei şi traumatizantei lumi corporatiste. 

Dar ce ni s-a luat nouă dacă nu o putem admira pe Greta? Deşi piesa este scrisă înaintea pandemiei se potriveşte ideal cu ce trăim. Vom învăţa vreodată să apreciem arta? Dar, şi mai important, de ce am aştepta să se termine această criză ca să o apreciem? Şi de ce nu e arta introdusă în şcoli? De ce nu este dansul făcut de 3-4 ori pe săptămână la fel ca matematica sau limba română? Şi de ce la literatura română nu se citeşte din cea scrisă de femei? 

Toate aceste de ce-uri ne transformă într-o Greta. Pierdem când preferăm să vedem "lumea în facturi, griji, cifre, nevoi imediate". Soluţia propusă vine prin dans. Nu întâmplător motto-ul piesei este din Pina Bausch, "Dansaţi, dansaţi, altfel suntem pierduţi." La mii de kilometri distanţă, într-o vară incertă într-un an care ne ţine bătuţi în cuie în case, Greta s-ar potrivi foarte bine celor 5 protagoniste din piesa mea finalistă, Femeia care tot uita să se nască şi, împreună, ar dansa până când corpurile lor ar deveni doar unul închizându-i pe dinăuntru pe cei care vor să trăiască în trecut, iar lor rămându-le scena

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Ioan Gheju
24.05.2020, 18:53:59

Doamna Cătălina, Subiectul pe care l-ați ridicat aici ar trebui mult mai mult discutat, analizat, dar, mai ales, introdus în cursurile școlare. Eu fiind mai vechi, vorba unui prieten, am prins în vremurile de dinainte de 1990 și Daciada și Cântarea României, două programe naționale, din care, dacă excludem partea de cultul personalității care, fie vorba între noi, se făcea formal, avea un impact benefic asupra noastră ca tineri în formare. Competițiile sportive sau cele culturale îți dădeau niște repere pentru viață. Cei pasionați de sport aveau competiții unde să se întreacă, socializau, dar mai ales, făceau mișcare, se dezvoltau cu un corp armonios, sănătoși și plini de nergie. Mens sana in corpore sano, nu era doar un dicton latin lipsit de acoperire. Cei dornici de activități culturale aveau o gamă diversă de manifestări - teatru, dans(de diferite feluri), montaje literare, scenete, cor, pictură, grafică,etc. Din capul locului vă spun că nici n-am fost membru PCR, nici nu fac apologia sistemului, dar nu pot să nu observ că s-au desființat două programe naționale utile tinerilor și nu s-a pus nimic în loc. Poate trebuiau regândite, rebrenduite sau să li se dea un nou format, menținindu-se caracterul de masă al acestora. Profesorul meu de dans ne spunea - un dansator trebuie să-l recunoști doar văzându-l mergând pe stradă -capul sus, umerii trași în spate, pieptul scos, pași egali și hotărâți. Un dansator trebuie să umble țanțoș ca un cocoș!!! Tinerii de azi sunt deformați, nu pot să alerge sau să joace un joc gâfâind după câteva minute. Ca să nu mai spun că nu deosebesc un vals de o polcă sau un marș pentru că n-au ascultat niciodată o altă muzică dacât manele, hip hop sau R&B .N-au auzit în viața lor de Mozart, Chopin, Strauss, cred că Beethoven a fost un câine, și așa mai departe Gusturile muzicale trebuie cultivate, muzica trebuie ascultată și explicată. Îi regăsesc pe youtube extaziindu-se când descoperă muzica Tatianei Stepa sau a Mariei Tănase, când ascultă Phoenix sau Sfinx ca să mă opresc doar la câțiva dintre cei mai cunoscuți români. Cred că ar trebui lansată o dezbatere națională pe această foarte utilă temă! Vă doresc numai bine!